Nu as putea spune ca in zona de sud-est a Romaniei, anul acesta a fost o iarna grea, chiar daca in ianuarie si apoi spre sfarsitul primei decade a lui februarie, si-a aratat „coltii”. A fost o iarna normala, diametral opusa fata de anul trecut, cand pe 10 februarie era o temperatura maxima mai mare de +13°C, in sudul tarii, in timp ce acum sunt -2°C si strat de zapada. Ba mai mult, anul trecut, la mijlocul lunii februarie, temperatura maxima a depasit +21°C, mai degraba fiind o vreme de luna aprilie. Acesta este tabloul climatic cu care au de-a face cultivatorii de rapita din Romania. O cultura rentabila, care aduce primii bani in ferma, in multe cazuri reprezentand un adevarat colac de salvare al fermierilor. Incet, incet, cultura rapitei de toamna a devenit un „miraj” pentru multi fermieri, din toate zonele agricole ale tarii. Prin urmare, suprafetele cultivate cu rapita, au crescut constant, depasind 500 mii hectare, in anul 2010, e drept apoi a fluctuat, in prezent fiind peste 400 mii hectare. In fiecare an stacheta creste, apar noi si noi hibrizi, tehnologiile de cultura evolueaza intr-un ritm accentuat. Cu toate acestea, o data cu evolutia spectaculoasa a cultivarii rapitei, la fel de spectaculos a crescut si rezerva insectelor daunatoare, pe de-o parte si rezerva de boli, pe de alta parte.

Atacurile au devenit din ce in ce mai mari si mai imprevizibile, au existat si exista multe cazuri cand fermierii au inregistrat pierderi ridicate de recolta, din cauza insectelor daunatoare. Daunatorii rapitei sunt cunoscuti de catre toti fermierii. Multi se intreaba de ce rezerva daunatorilor rapitei a crescut constant in ultimii 10 ani, parca direct proportional cu cresterea suprafetelor cu rapita? Daca ne uitam putin la modul de iernare al daunatorilor rapitei, constatam urmatoarele: puricii de pamant (Phyllotreta spp.), ierneaza ca adult in resturile vegetale, in stratul superficial al solului, sub bulgarii de pamant sau in frunzarul de la liziera padurilor; viespea rapitei (Athalia rosae) ierneaza in sol, ca larva complet dezvoltata, adapostita intr-un cocon tesut din fire de matase; gargarita tulpinilor (Ceutorhynchus napi), primul daunator al rapitei care ne da batai de cap, la sosirea primaverii, ierneaza ca adult, in stratul superficial al solului, de la baza plantelor; gandacul lucios al rapitei (Meligethes aeneus), ierneaza ca adult in stratul superficial al solului sau in liziera padurilor; gargarita silicvelor (Ceutorhynchus assimilis), ierneaza ca adult in stratul superficial al solului. Majoritatea speciilor de insecte daunatoare, ierneaza in sol, mai exact in stratul superficial, in timp ce rapita se afla „in aer liber”. Daca avem strat de zapada, plantele sunt mai protejate. Dar putem sa nu avem strat de zapada si ger sau poate sa vina o ploaie inghetata, etc. Cert este ca, indiferent daca pe camp este zapada sau nu, plantele de rapita sunt mai sensibile la variatiile climatice in comparatie cu insectele daunatoare. Prin urmare, din start putem spune ca este o lupta inegala.

Mecanismul natural de aparare al rapitei

Cu mult timp inainte, cand rapita nu era luata in cultura si crestea spontan, plantele traiau intr-un echilibru cu daunatorii, avand mecanisme naturale de aparare. De exemplu, cand insectele daunatoare depuneau ouale pe plante, acestea reactionau fie prin prin emiterea compusilor volatili, ce atrag pradatorii sau parazitii acestor specii, fie prin emiterea de compusi chimici, in zona de contact dintre planta si oua, cu actiune nociva asupra oualelor, fie prin necrozarea zonelor unde sunt depuse ouale (reactie de hipersensibilitate). Pe masura ce rapita a fost luata in cultura, principala preocupare a omului a fost obtinerea de plante inalt productive, care sa aiba o rarasire rapida si uniforma, rezistente la seceta, etc. S-au pierdut insa capacitatile naturale ale plantei de a lupta cu daunatorii, moment in care echilibrul natural, existent de milioane de ani, s-a rupt.

Aici intervine rolul omului, care a elaborat tehnologii din ce in ce mai performante de protectie a plantelor, pentru a putea ajuta plantele de rapita in „lupta” lor cu insectele daunatoare. Exista multe substante active performante de combatere a insectelor daunatoare, din ce in ce mai putin poluante pentru mediul inconjurator, cu actiune din ce in ce mai „localizata” asupra tintei, exista masini foarte performante de aplicare a acestor insecticide, exista multe recomandari privind momentul optim de aplicare a acestora. Cu toate acestea, rezerva daunatorilor este in crestere. De ce acest paradox? Pentru a putea explica fenomenul, fac o paralela cu aviatia. Desi pare de necrezut, intre agricultura si aviatie exista multe similitudini. La fel ca si agricultura, aviatia a inregistrat progrese uriase in ultimii 30 de ani, ca urmare a saltului tehnologiei.

Aviatia este guvernata de niste proceduri foarte stricte, care trebuie respectate. Pe parcursul timpului, procedurile sufera imbunatatiri, la fel cum in agricultura se imbunatatesc tehnologiile (inclusiv cele de protectie a plantelor). Nerespectarea procedurilor in aviatie, poate avea un efect catastrofal, declansand un lant de evenimente neplacute. La fel se intampla si cu agricultura, cultura rapitei, in cazul nostru, nerespectarea procedurilor privind protectia plantelor nu duc automat la compromiterea imediata a culturii, dar efectele nerespectarii procedurilor pot avea efecte catastrofale pentru toti fermierii, in 5-10 ani sau chiar 20 de ani. Exemplul care imi vine in minte, este din domeniul fitopatologiei si anume putregaiul alb (Sclerotinia sclerotiorum).

Rezerva acestui patogen a crescut foarte mult in ultimii ani, ca urmare a unei rotatii scurte, in care sunt incluse plante cu boli comune cu ale rapitei, cum sunt floarea-soarelui sau soia. Referitor la rotatii, unii fermieri nu mai respecta nici macar recomandarea privind un interval minim de 3-4 ani, ca rapita sa revina pe aceeasi sola. Acestia practica o rotatie de doi ani, rapita-grau! Pe termen scurt, masura poate parea aducatoare de venituri pentru ferma, dar cand in sola respectiva apar sclerotii de Sclerotinia, greu mai scapi de ei, trebuie sa nu mai cultivi rapita, floarea-soarelui, soia sau alte plante sensibile la putregaiul alb, timp de 7-8 ani, cu consecinte nefaste asupra profitabilitatii fermei! Acelasi lucru este valabil si pentru rezerva de daunatori.

Fermierii mari, cu state vechi in meserie, respecta tehnologia de cultura a rapitei. In schimb, o parte dintre fermieri, din motive financiare, nu respecta ad-literam procedurile agricole.

Rezultatul se vede, in prezent, cu ochiul liber. Atat rezerva de daunatori, cat si cea de Sclerotinia, au crescut de la un an la altul, cu consecinte nefaste pentru toti cultivatorii de rapita, atat cei care respecta „procedurile agricole” cat si pentru cei care nu le respecta.

Dr. ing. Emil GEORGESCU

INCDA Fundulea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *