Amareala merelor (boala petelor amare) sau „bitter-pit-ul” fructelor, este una dintre tulburarile fiziologice freCvente la merele din soiuri de iarna. Cele mai afectate sunt soiurile cu pielita de culoare deschisa: Golden Delicious, Granny Smith, Mutsu, Gravenstein, Reinette Baumann.
Desi poate afecta fructele inca din livada, boala devine evidenta si se manifesta, cu simptomele caracteristice in timpul perioadei de pastrare. In majoritatea cazurilor, primele manifestri ale atacului se pot observa imediat dupa recoltare, indeosebi in toamnele calde sau in spatii de pastrare insuficient aerisite, la temperaturi mai mari de 4-5° C. In astfel de conditii, la soiurile de mar sensibile, boala se extinde in masa de fructe insilozate, ducand la schimbarea aspectului acestora si la pierderea sau deprecierea calitatilor comerciale.
Simptome
Amareala merelor se prezinta sub forma unor pete brun- verzui, sub pielita fructului, la nivelul vaselor conductoare, cu contur mai mult sau mai putin regulat. In functie de momentul aparitiei bolii (in livada sau in depozit), fiziopatia se manifesta cu mici diferente caracteristice. La debutul pe fructele din pom, inainte de recoltare, apar pete mici, de culoare verde- inchisa pana la bruna la suprafata epidermei si cafenie- deschis in profunzimea pulpei. La depozitare, fiziopatia apare sub forma unor pete de dimensiuni intre 2-5 mm diametru, colorate in brun sau galbui, la suprafata fructului si brun-deschis sub epidermal (Fig.1). O sectiune intr-un fruct cu simptome de bitter-pit, evidentiaza caracterul spongios al tesuturilor din dreptul petelor de atac, precum si gustul amar, caracteristic.
Aparitia bitter-pit-ului ar putea fi legata de carenta fructelor in elementul calciu (Ca), precum si de aplicarea in exces a ingrasamintelor chimice cu azot (N) si potasiu (K), care maresc sensibilitatea merelor la dezvoltarea bolii. Un lucru verificat in practica este nivelul elementului calciu in pulpa fructelor si echilibrarea acestuia cu celelalte microelemente: potasiu, fosfor, azot, magneziu. Dintre toate elementele minerale, calciul joaca un rol fundamental in conservarea merelor, ca un regulator al metabolismului acestora. Deficitul de calciu determina inceputul dezorganizarii celulelor fructelor, pe cand excesul favorizeaza sinteza acizilor nucleici si proteinelor, contribuind, astfel, la protejarea integritatii celulelor. Un nivel optim de calciu in fruct, reduce respiratia in exces al acestuia, mentine fermitatea pulpei si culoarea pielitei, asigurand o buna pastrare pe toata durata depozitarii. Fertilizarea cu azot peste valorile recomandate, determina cresterea procentului de fructe cu bitter-pit, atat prin favorizarea unor cresteri vegetative exagerate, cat si prin dezechilibrul metabolismului calciului din pulpa.
Masuri profilactice
Adoptarea unui sistem rational de conducere a pomilor in livada, alaturi de crearea unui echilibru optim intre microelementele din pulpa fructelor, din care un rol esential revine calciului. Printre alte masuri si mijloace de reducere a freventei bitter-pit-ului sunt: fertilizari rationale cu azot si potasiu, taieri anuale de rodire moderate, infiintarea noilor plantatii cu soiuri de mar de vigoare medie, pe portaltoi corespunzatori, aplicarea tratamentelor foliare suplimentare, pentru realizarea nivelului optim de calciu in fructe. Trebuie retinut ca ultima aplicare a calciului sa se efectueze cu aproximativ 20 de zile inainte de recoltare, iar solutia sa fie distribuita uniform pe toata suprafata fructelor, caci asimilarea rapida a calciului se realizeaza in mare parte prin epiderma acestora si doar partial prin frunze.
ing. Lorena Gurau, ICDPP București
