Aceasta maladie face parte din marea si importanta grupa a virozelor, intens mediatizata si studiata atat pe plan mondial, cat si in tara noastra, mai ales in ultimele 2-3 decenii. Virozele sunt boli cu caracter contagios, fiind provocate de catre agenti patogeni care nu au un organism propriu, inmultindu-se doar in celula vie si care se numesc virusuri. Virusurile incurca metabolismul celular, dand simptome vizibile asupra vitelor, adesea cu consecinte economice grave, ca urmare a reducerii productiei de struguri, a inrautatirii calitatii acesteia, a degenerarii si scurtarii vietii vitelor sau chiar mortii rapide a butucilor, adesea dupa 2-3 ani de la primele manifestari.
Cunoscuta la noi sub numele de boala lemnului striat (Grapevine rupestris stem pitting-associated virus (GRSPaV)), aceasta poarta relativ aceleasi denumiri si in literatura straina de specialitate: rugose wood of grapevine, rupestris stem pitting, Legno riccio s.a. Este aproape unanim considerat ca este transmisa prin altoire printr-un simbiont infectat, fie de la altoi la portaltoi, fie invers, de la portaltoi la altoi.
Rezistenta soiurilor
Ca grupe de soiuri, cele mai rezistente sunt cele folosite ca portaltoi, urmate de hibrizii direct producatori, iar mai sensibile s-au dovedit a fi soiurile provenite exclusiv din Vitis vinifera (vitele nobile). In urma testarilor si experimentarilor facute in tara noastra, de catre unitatile de cercetare de profil, s-au manifestat ca foarte sensibile:
- la Valea Calugareasca, soiurile Riesling italian si Afuz Ali;
- la Stefanesti, Arges, soiurile Regina viilor si Feteasca regala;
- la Minis, soiul Riesling italian;
- la Pietroasa, Buzau, soiul Tamaioasa romaneasca (E. Badea si colab., 1975).
Sub raportul relatiei dintre intensitatea atacului „bolii lemnului striat” si forma de conducere a plantatiilor (joasa, semi-inalta, inalta), in practica nu s-au constatat diferentieri in favoarea sau in defavoarea vreuneia dintre acestea. De asemenea, atacul a fost intalnit atat la vitele tinere, cat si la cele batrane.
Simptome
Atacul se manifesta indeosebi in zona punctului de altoire, unde scoarta altoiului se ingroasa peste normal si devine spongioasa.
In cazul in care se indeparteaza scoarta, pe suprafata tulpinii (a cilindrului central) se pot observa striuri adanci si sinuoase care brazdeaza fata cambiala a scoartei, urmand adesea axa longitudinala a tulpinii. Dintre cei doi parteneri (simbionti) uniti prin altoire, altoii sunt mai predispusi atacului acestei viroze decat portaltoii.
Daca se sectioneaza transversal o tulpina afectata, se poate observa ingrosarea anormala a scoartei, precum si ondularea liniei cambiale. Uneori, pe tulpinile afectate de boala lemnului striat apar tumori canceroase produse de catre Agrobacterium tumefaciens, fiind presupusa o coabitare a acestei bacterii cu virusul care produce boala virotica (C. Tardea, L. Dejeu, 1995).
In anii secetosi, pe tulpinile ori pe coardele vitelor atacate, striurile se adancesc si apar noi crapaturi ale lemnului, din cauza carora se diminueaza vigoarea butucilor sau determina chiar uscarea (pieirea) acestora.
Consecinte
Ca urmare a atacului, este afectata in primul rand longevitatea vitelor din plantatii. De asemenea, patogenul contribuie anual la cresterea numarului de goluri, care poate fi estimat la 2-4%. Butucii atacati de boala lemnului striat pornesc primavara in vegetatie cu intarziere, iar cresterile anuale ale lastarilor sunt diminuate substantial (cu peste 50%). Productia de struguri scade cu 20-30%, iar continutul in zaharuri, precum si cel in antociani (la soiurile cu struguri negri) se diminueaza mult.
Strugurii de masa recoltati de la butucii afectati prezinta un gust fad, iar vinurile isi pierd caracteristicile calitative de soi si devin plate.
Masuri de prevenire ale atacului
Deoarece practica viticola nu dispune in prezent de masuri curative pentru combaterea virozei, accentul se pune pe masurile de prevenire. In plantatii trebuie facuta o selectie fitosanitara riguroasa chiar si in cele care nu sunt folosite ca plantatii de mama, dar cu predilectie in cele destinate producerii coarde, altoi ori de butasi portaltoi. In cazul depistarii unor butuci cu infestari ale bolii, acestia vor fi defrisati, scotandu-se din pamant cu cat mai multe radacini si, daca este posibil, sa fie inlocuit si solul din zona in care au vegetat acesti butuci. In scopul infiintarii unor plantatii pe un teren care a fost cultivat tot vita de vie, sa fie asigurat un repaus de minimum 4 ani. Se recomanda folosirea, de preferinta, la inmultire a unor materiale biologice produse prin culturi „in vitro”, declarate a fi „libere de principalele boli virotice”.
Drd. Ing. Chiriloaie-Palade Andrei
