Cu totii am vrea o agricultura in care protectia plantelor sa se realizeze fara pesticide de sinteza. La fel cum toti am vrea sa avem un sistem medical in care oamenii sa nu mai fie vindecati cu ajutorul medicamentelor de sinteza! Oare este posibil acest lucru? Oare anul 2035 (termenul propus pentru renuntarea la pesticide in UE) este unul realist ca sa trecem la o alta etapa de a proteja plantele, cea prin metode nechimice?
Pentru a afla raspunsul la aceasta intrebare, pentru inceput, sa aruncam o privire asupra acestei fascinante lumi a plantelor. De cand omul a inceput sa cultive plantele, defrisand paduri, mediul inconjurator a inceput sa se schimbe. In literatura de specialitate se numeste interventie antropica asupra mediului inconjurator. Inca din zorii civilizatiei, oamenii au trebuit sa isi protejeze culturile, atat de factorii abiotici (ploi, inundatii, furtuni, grindina, foc, seceta), cat si de factorii biotici (atacul ciupercilor fitopatogene, al bacteriilor, al micoplasmozelor, al virusurilor plantelor, de asemenea plantele trebuiau sa fie protejate impotriva atacului insectelor daunatoare, al acarienilor fitofagi, al nematozilor, precum si de atacul buruienilor, plante nedorite in cultura).
Problema protectiei plantelor a fost foarte importanta, inca de cand oamenii au inceput sa practice agricultura. Daca erau pierderi de recolta, cauzate de agentii de daunare, comunitatea putea sa sufere de foame, cu toate consecintele de rigoare (disparitia oamenilor). Exista multe relatari istorice despre invaziile de lacuste, de proportii biblice, care au pustiit recoltele. Din aceasta cauza foarte multi locuitori au murit de foame, in timp ce altii au migrat spre alte zone. Pe masura ce s-a dezvoltat civilizatia umana, pe masura ce populatia a crescut, importanta agriculturii a devenit din ce in ce mai mare, avand in vedere ca mai multe guri trebuiau hranite. Odata cu dezvoltarea agriculturii si necesitatea protejarii culturilor a fost una la fel de importanta. In perioada Antichitatii si a Evului Mediu, combaterea buruienilor, bolilor sau a daunatorilor se realiza prin metode manuale, cum ar fi plivitul buruienilor, distrugerea plantelor care pot fi gazde intermediare pentru ruginile graului, adunatul si distrusul insectelor din culturi sau din livezi etc. Aceste metode limitau intr-o oarecare masura atacul acestor agenti de daunare, dar in conditiile unei rezerve ridicate a acestora, metodele manuale de combatere s-au dovedit insuficiente pentru salvarea culturilor, in multe cazuri acestea au fost compromise, cu consecintele de rigoare binecunoscute (declansarea foametei, declansarea migratiei populatiilor etc).
In secolul al XIX-lea s-a trecut la folosirea substantelor minerale pentru protectia plantelor. Un exemplu in acest sens a fost acetoarsenitul de cupru (Verde de Paris), folosit pentru combaterea gandacului de Colorado, in SUA, incepand cu anul 1865. Ulterior, protectia plantelor a trecut la o alta etapa, prin folosirea pesticidelor de sinteza, un exemplu in acest sens fiind substantele cloroderivate, in prima jumatate a secolului XX. Aceste produse, desi aveau o eficacitate buna in combaterea daunatorilor comparativ cu metodele mai vechi de combatere, prezentau un foarte mare najuns, din cauza toxicitatii foarte ridicate pentru om si pentru mediul inconjurator. Treptat, au fost descoperite alte clase de substante chimice, folosite in combaterea bolilor, buruienilor si a daunatorilor, cu toxicitate moderata fata de om si mediul inconjurator, ceea ce a insemnat ca protectia plantelor a mai evoluat o treapta. Pe masura ce stiinta a evoluat si s-au descoperit noi substante active, cu toxicitate si mai redusa fata de mediul inconjurator, care se pot aplica in doze si mai mici la hectar, protectia plantelor a progresat, pas cu pas.
De asemenea, au evoluat foarte mult si sistemele de monitorizare ale agentilor de daunare, de exemplu au aparut capcanele automate de monitorizare ai principalilor daunatori ai plantelor de cultura, a pomilor fructiferi sau a vitei de vie.
Dezvoltarea comunicatiilor, aparitia telefoanelor mobile inteligente, au deschis noi frontiere in domeniul protectiei plantelor. In prezent s-a ajuns la o combatere cat mai „tintita” a agentilor de daunare, fata de acum 50 de ani, cantitatea de substanta activa la hectar folosita in protectia plantelor fiind mult mai scazuta. Asta si pentru ca legislatia privind cantitatea de reziduuri chimice s-a tot inasprit, tot ca urmare a presiunii opiniei publice.
Daca ne uitam retrospectiv in urma cu 100 de ani, putem sa ne dam seama ca „mult hulita” protectie a plantelor a facut progrese considerabile. Fata de acum un secol, produsele fitosanitare folosite in combaterea chimica a agentilor de daunare sunt mult mai putin toxice pentru mediul inconjurator, remanenta acestora este mult mai scazuta iar cantitatea de substanta activa la hectar este mult mai scazuta. Cu totii cred ca stim ce remanenta avea DDT-ul in natura. Sigur, este loc si de mai bine, dar aici intervine rolul cercetarii agricole.
In paralel cu combaterea chimica, s-au facut si se fac multe cercetari privind combaterea biologica a agentilor de daunare. Exista exemple de succes privind folosirea parazitilor oofagi sau a pradatorilor pentru combaterea insectelor daunatoare. De asemenea, se folosesc preparatele pe baza de bacterii entomopatogene (Beauveria bassiana sau Metarhizium brunneum) in combaterea acestora. Numai ca, la ora actuala, pretul produselor folosite in combaterea biologica este unul ridicat, iar stabilitatea acestora este mai scazuta combarativ cu produsele chimice de sinteza. Este una dintre principalele provocari care trebuie rezolvata in viitorul apropiat si pe termen mediu pentru a creste eficacitatea combaterii biologice a agentilor de daunare.
Stim cu totii ca tehnologia evolueaza si, odata cu ea, evolueaza si domeniul protectiei plantelor. Stim cu totii ca, la un moment dat, protectia plantelor va mai evolua o treapta, prin renuntarea la substantele chmice de sinteza folosite in combaterea agentilor de daunare, dar intrebarea de 1000 de puncte este daca termenul scurt pentru renuntarea totala la pesticide in UE, este unul realist sau nu este decat o mare fantezie, ca sa dea bine la public?
Sa ne uitam un pic la o natiune super-tehnologizata si robotizata, cum este cea a Japoniei. Acum vreo 18 ani, am citit ca unul dintre obiectivele majore ale japonezilor este de a renunta treptat la combaterea chimica si sa o inlocuiasca cu alte alternative de comabatere, la fel de eficace. Ei bine, japonezii si-au propus ca peste 50 de ani, combaterea agentilor de daunare din agricultura lor sa se realizeze prin alte mijloace decat cele chimice. Intrebarea mea este urmatoarea: a invatat cumva Europa sa fie de doua ori mai eficienta decat Japonia?
Ce inseamna renuntarea la folosirea pesticidelor de sinteza in combaterea agentilor de daunare? In primul rand, gasirea unor alternative la fel de eficace si la fel de accesibile ca si pret, pentru a avea o productie agricola comparabila cu cea din zilele noastre si, de asemenea, pentru a tine sub control rezerva agentilor de daunare, asa cum este ea tinuta prin folosirea combaterii chimice cu actualele substante active. Care sunt consecintele daca nu se gasesc alternative la fel de eficace cu metodele chimice de combatere? Simplu, va fi mult mai putina mancare disponibila pentru cetatenii europeni si mult mai scumpa.
Se pot gasi alternative la combaterea chimica, cu eficacitate comparabila cu aceasta, la preturi comparabile, care sa asigure o productie agricola la fel de stabila, asa cum este cea din zilele noastre? Raspunsul este unul afirmativ, dar pentru a ajunge la acest deziderat trebuie facuta foarte multa cercetare. De ce avem nevoie pentru a face aceste cercetari? Simplu, de multi bani si foarte multi specialisti cu o inalta calificare, in diferite domenii ale protectiei plantelor (dar si cele conexe), in toate tarile Uniunii Europene.
Referitor la protectia plantelor in UE, un lucru ar trebui sa il inteleaga toti locuitorii ei si anume ca Europa NU este uniforma, exista diferente foarte mari, atat in ceea ce priveste biodiversitatea, cat si diferente in ceea ce priveste structura agriculturii, dar si a mentalitatilor locuitorilor ei. Trebuie avut in vedere ca tarile din Europa provin din doua sisteme total diferite: cele cu vechime in UE provin din blocul vestic, celelalte, mai noi, din fostul bloc comunist, din centrul, estul si sud-estul continentului. Fiecare din aceste tari a avut propriul istoric al combaterii agentilor de daunare. Fiecare tara care compune in prezent Uniunea Europeana este foarte diferita in ceea ce priveste rezerva de buruieni, de boli si daunatori. In primul rand, exista diferente mari in ceea ce priveste conditiile climatice intre tarile din vestul Europei, cele din centrul continentului si cele din sud-est. Daca birocratia excesiva, specifica Uniunii Europene, este oarecum uniforma si de-a dreptul aberanta, cam in toate tarile ce fac parte din blocul comunitar, asta nu inseamna ca si conditiile naturale din fiecare tara a UE sunt la fel. De ce spun toate acestea? Simplu, combaterea biologica nu este ceva universal, asa cum este birocratia europeana, ci difera foarte mult de la un caz la altul. Daca pentru un daunator din Portugalia, de exemplu, exista o solutie nechimica de combatere a lui, care da rezultate, este posibil ca pentru alt daunator din Romania, aceasta solutie sa nu dea rezultate si vice-versa.
Fiecare tara din UE ar trebui sa faca o inventariere „la sange” a rezervei de buruieni (prin cartari), a rezervei de agenti patogeni sau a rezervei de daunatori, pentru fiecare specie importanta in parte, dar si pentru cele care au potential de daunare, dar nu apar in fiecare an. In urma inventarierii agentilor de daunare se elaboreaza hartile cu arealul acestora. In acest mod stim exact cum stam cu rezerva acestora. Nu putem sa trecem la o alta etapa a combaterii agentilor de daunare fara sa stim, foarte exact, cu ce probleme se confrunta fiecare tara din UE in parte.
Stim in prezent, cu precizie, care este arealul de daunare al principalilor agentilor fitopatogeni, ai daunatorilor sau al diferitelor specii de buruieni, in fiecare tara din Uniunea Europeana? De asemenea, in ultimul timp exista foarte mari probleme cu speciile invazive, sosite in Europa de pe alte continete. Stim cu precizie arealul acestora in toate tarile din UE? Ce avem nevoie pentru elaborarea hartilor cu arealul agentilor de daunare (locali si invazivi) in fiecare tara ce compune blocul comunitar? In primul rand, de foarte multi specialisti in teren, care sa faca observatii, conform protocoalelor in vigoare. Acesti specialisti ar trebui sa aiba competente in toate domeniile protectiei plantelor (biologi, entomologi, fitopatologi etc.) si, de asemenea, sa nu fie la inceput de drum, sa aiba experienta in domeniu. Exista un numar satisfacator de specialisti in domeniul protectiei plantelor, la ora actuala, in fiecare tara din UE? La toate congresele de protectie a plantelor sau de entomologie la care am participat, una dintre principalele teme de discutii a fost criza de specialisti din domeniu.
Ca sa avem o „armata” de specialisti in domeniul protectiei plantelor, toate tarile care alcatuiesc blocul comunitar, au nevoie de foarte multi bani. Daca vrem sa renuntam la combaterea chimica si sa o inlocuim cu metode nechimice, in primul rand, trebuie sa cunoastem foarte exact problemele cu care se confrunta fiecare tara in parte. Acest lucru nu se poate realiza peste noapte. Este nevoie de foarte multi ani, daca nu chiar decenii. Acest timp este direct proportional cu numarul de specialisti in domeniul protectiei plantelor, din fiecare tara in parte. Mai ales ca lucrurile din acest domeniu nu sunt asa simple, pe cat au impresia multi cetateni europeni ca sunt. Incalzirea globala are drept efect modificari in arealul agentilor de daunare.
Ok, sa zicem ca am reusit sa cunoastem ce rezerva de agenti de daunare are fiecare tara din blocul comunitar in parte. Sa spunem ca ne-au venit in ajutor si progresele tehnologiei in domeniul sistemelor automate de monitorizare. Trecem la etapa urmatoare, care este mult mai dificila. Si anume sa cunoastem natura in cele mai mici detalii ale ei. Sa cunoastem relatiile foarte complexe care exista intre plantele de cultura, agentii de daunare, dusmanii naturali ai agentilor de daunare, dusmanii dusmanilor naturali ai agentilor de daunare (hiperparazitism), precum si relatiile dintre toate aceste categorii mai sus amintite si conditiile climatice. Conditii climatice care sunt intr-o continua schimbare. Ce inseamna acest lucru? Simplu, cercetare fundamentala. Multa cercetare fundamentala. Numai pentru studiul si aprofundarea acestor relatii complexe, existente intr-un ecositem agricol, este nevoie de foarte mult timp si de foarte multi specialisti, pasionati de ceea ce fac si care au o inalta pregatire profesionala. Iar, in multe tari din UE, tinerii fug de cercetare, vor sa faca multi bani si asta intr-un timp foarte scurt. In prezent toate tarile din UE se confrunta cu problema lipsei perosnalului calificat din domeniul cercetarilor in protectia plantelor. Ei bine, de acesti specialisti ar fi mare nevoie, daca vrem sa renuntam, in timp, la combaterea chimica, fara ca securitatea alimentara europeana sa fie amenintata.
Plantele au capacitatea naturala de a lupta cu daunatorii, atat direct, fie prin necrozarea zonelor unde daunatorii isi depun ouale, fie prin emiterea de substante ovicidale, cat si indirect prin prin emiterea compusilor volatili ce atrag pradatorii sau parazitii speciei de insecte daunatoare ori emiterea de compusi chimici, in zona de contact dintre planta si ouale daunatorilor, cu actiune nociva asupra acestora. Dar, odata ce omul a luat in cultura plantele si le-a ameliorat pentru cresterea productiei, aceste capacitati defensive naturale s-au pierdut, total sau partial. Cercetari in acest sens se fac in SUA, Japonia, Germania, Olanda, Anglia sau tarile din nordul Europei, dar sunt foarte scumpe si au nevoie de specialisti foarte bine pregatiti, atat in domeniul protectiei plantelor, dar si de geneticieni, chimisti, bio-chimisti, informaticieni, bio-informaticieni, matematicieni etc. Ca sa se faca aceste cercetari in toate tarile din blocul comunitar, in eventualitatea in care s-ar dori renuntarea la combaterea chimica, ar trebui alocati foarte multi bani in fiecare tara din UE in parte, deoarece in fiecare tara din blocul comunitar este nevoie de foarte multi specialisti calificati in domeniile mai sus amintite.
Pentru a cunoaste in detaliu toate tainele dintr-un ecosistem agricol, avand in vedere ca fiecare tara din blocul comunitar are conditii diferite, este nevoie de mult timp si de foarte multi bani. Fara existenta unei finantari corespunzatoare si fara multi oameni calificati, acest timp creste direct proportional cu lipsa banilor si a specialistilor.
Este foarte frumos ca avem idealuri inalte, este foarte frumos ca vrem binele naturii, dar sa fim cinstiti cu noi insine si sa ne intrebam cati dintre noi stim cu exactitate ce inseamna frumusetea naturii? Cati dintre noi cunoastem natura pe viu, prin drumetii la munte sau prin paduri si cati dintre noi vedem peisajele pe ecranul telefonului mobil sau al laptop-ului? Eu sunt pasionat de munte, fac destul de des drumetii, dar in ultimii 10 ani am constatat un lucru ingrijorator: numarul celor care merg in drumetii montane este intr-o scadere accelerata. Daca ne indepartam de natura, daca o vedem tot mai mult pe ecranul unui telefon mobil, atunci cum avem pretentia ca suntem aparatorii ei si ca actionam spre binele ei?
Cu totii dorim sa avem o cantitate zero de reziduuri chimice in produsele agricole, cu totii vrem ca, pe viitor, medicamentele pentru plante sa nu mai fie de sinteza, la fel ca si cele folosite in medicina umana, cu totii speram ca in viitorul cel mai apropiat sa vedem prezenta androizilor in campurile agricole, care sa culeaga buruienile, una cate una sau sa adune insectele, cu toti vrem sa vedem folosirea ultimelor descoperii ale tehnicii in slujba fermierilor si a consumatorilor finali. Dar, pentru a realiza acest deziderat, mai avem nevoie de un lucru foarte pretios, si anume de existenta unui sistem de invatamant foarte bine pus la punct, care sa formeze oameni cu o gandire cat mai rationala si sa nu se mai isterizeze la toate stirile „catastrofale” existente in mass-media sau pe retelele de socializare.
Numai cu oameni care au o gandire cat mai rationala, protectia plantelor, in tarile care alcatuiesc Uniunea Europeana, va trece la un nivel superior, asa cum este stipulat in Pactul Verde.
Dr. ing. Georgescu Emil
INCDA Fundulea
