Raspandit cu precadere in Europa de Est si Centrala (zonele de stepa si silvostepa), gandacul paros reprezinta un daunator polifag ce nu trebuie ignorat, atacand nu mai putin de 48 de specii de plante (Subchev si colab., 2011), de la pomi fructiferi, vita de vie, florile cruciferelor (inclusiv rapita), pana la specii de porumb, grau si orz.
Gestionarea atacului acestui daunator devine cu atat mai importanta cu cat feedback-urile fermierilor din teren continua sa confirme faptul ca un control 100% chimic, contrar aparentelor, s-a dovedit aproape imposibil, pagubele ridicandu-se in culturile atacate pana la 70%.
Mai mult, luand in considerare perioada in care gandacul paros ataca, respectiv cea a infloritului, aplicarea tratamentelor chimice este cu atat mai dificila cu cat corespunde cu zborul principalilor polenizatori (albinele).
Cum recunoastem daunatorul?
Adultul are 8-13 mm lungime, de culoare neagra-mata, suprafata corpului prezentand peri fini, de culoare alb-galbuie. Elitrele sunt cenusii si prezinta pete albe in numar de 6-8 (fig. 1). Larva are aproximativ 15 mm lungime, albicioasa, avand corpul acoperit cu peri galbui.
Biologia si ecologia daunatorului
Specie monovoltina (o singura generatie pe an), ierneaza ca adult la nivelul solului. Primavara, incepand cu luna aprilie, adultii devin activi si zboara atat catre florile pomilor fructiferi, cat si spre cele ale diferitelor buruieni, unde se hranesc pana in iulie, zborul maxim inregistrandu-se la sfarsitul lunii mai. Dupa imperechere, femela depune ponta la nivelul stratului superficial al solului, urmand ca dezvoltarea larvelor sa se produca esalonat din iunie pana in septembrie. Transformarea in pupa se desfasoara de la sfarsitul lunii iulie, noii adulti facandu-si aparitia la sfarsitul lunii august, inceputul lunii septembrie, urmand a hiberna pana in primavara urmatoare.
Cum ataca Epicometis hirta?
Atacul adultilor se observa cu precadere la nivelul florilor diferitelor plante (de cultura, cat si din flora spontana), hranindu-se cu toate elementele florale, inclusiv pistil, stamine si polen (fig. 2). Primavara devreme, gandacul paros se orienteaza catre specii cu inflorire timpurie (mustar, rapita, salcie, corn), in afara acestor perioade daunatorul consumand frunzele diverselor specii. Larvele traiesc in sol, hranindu-se cu materie organica in descompunere.
Managamentul integrat al gandacului paros
Luand in considerare aspectele privind ecologia si biologia daunatorului (perioada de zbor, prezenta perisorilor la suprafata corpului, hibernare), stabilirea unei strategii cat mai eficiente de management devine esentiala.
Printre masurile cele mai eficiente in mentinirea controlului asupra gandacului paros se regasesc:
- metodele de profilaxie – avand in vedere faptul ca daunatorul ataca in zile calduroase si insorite, inspectia culturii in diminetile insorite reprezinta un prim pas in controlul acestui daunator. Astfel ca, pe suprafete mici, se recomanda indepartarea mecanica prin culegere si eliminarea ulterioara a acestora.
Confirmata atat de societatea stiintifica, cat si de fermierii din teren, utilizarea capcanelor de culoarea albastra s-a dovedit extrem de eficienta, fiind observata o scadere considerabila a populatiei de adulti in urmatorul an.
O alta metoda utilizata cu succes o reprezinta utilizarea culturilor “capcana” amplasate in benzi in vecinatatea livezilor, podgoriilor sau altor specii de interes. Benzile pot fi cultivate cu mustar sau rapita, plante care pot atrage mare parte a populatiei gandacului paros, care ulterior eliminata reduce riscul asupra culturii de interes.
Respectarea tehnologiei de cultura, de asemenea, contribuie la scaderea rezervei biologice, efectuarea unei araturi superficiale printre randurile de pomi contribuind la distrugerea adultilor retrasi in sol pentru hibernare.
- metode biologice de control – la fel cum se poate observa si in cazul altor specii daunatoare culturilor de interes, si pentru Epicometis hirta exista pradatori naturali, respectiv viespea de stepa Scolia hirta.
- metode chimice – utilizarea produselor chimice trebuie sa se realizeze cu produse selective care nu afecteaza in principal albinele, dar si restul entomofaunei utile.
Ing. Cojanu Daniel Nicolae
ICDPP Bucuresti
