Pregatirea terenurilor de cultura pentru primavara care urmeaza incepe, in legumicultura, inca din toamna anului precedent. In acest scop, o serie de lucrari agricole au un rol important in diminuarea populatiilor de daunatori si constau din scoaterea plantelor din sol la desfiintarea culturilor, impreuna cu radacinile aferente – operatiune care contribuie la limitarea pagubelor cauzate de: nematodul cepei si al usturoiului (Ditylenchus dispac, Kuhn, 1857), nematodul morcovului si al telinei (Meloidogyne hapla, Chitwood, 1949), musca cepei (Delia antiqua, Meigen, 1826), musca verzei (Delia brassicae, Linnaeus, 1758), musca morcovului (Psila rosae, Fabricius, 1794) etc.
Operatiunea capata o deosebita importanta pentru culturile de legume din sere si solarii, unde nu se poate face rotatia culturilor si unde reprezinta principala metoda profilactica pentru limitarea atacurilor cauzate de nematodul galicol al radacinilor (Meloidogyne incognita, Kofoid & White, 1919).
Dupa cum se cunoaste, nematodul galicol al radacinilor este un daunator polifag, cu cca. 1500 plante gazda din flora spontana si de cultura. In spatii protejate ataca tomatele, vinetele, castravetii, ardeii, fasolea, salata, morcovii etc. si se manifesta prin uscarea plantelor si aparitia unor zone intinse fara plante (Fig. 1, Fig. 2).
Pe radacina, atacul se evidentiaza prin prezenta unor gale de culoare alba si marimea unui bob de mazare care, prin confluenta, pot atinge dimensiunile unei nuci (Fig.3).
Fiecare gala inchide in interior numeroase larve si adulti, in conditiile in care prolificitatea unei femele variaza intre 300 si 1000 de oua. Dupa desfintarea culturilor, prin macerarea tesuturilor, toti acesti nematozi sunt eliberati din gale in mediul inconjurator, 5-6 exemplare/m putand asigura infestarea terenurilor. In conditii neprielnice de viata, larvele au posibilitatea de a trece la forme de rezistenta prin inchistare, forme sub care isi mentin viabilitatea timp de 4-5 ani. In sere si solarii, unde din cauza spatiului limitat nu se poate face rotatia culturilor, este de la sine inteles ca aceste terenuri devin cu timpul focare de infestare. Eliminarea plantelor cu simptome de atac, impreuna cu intregul lor sistem radicular si distrugerea lor prin temperaturi mari au un rol determinant in limitarea atacurilor si reprezinta o principala masura practica de combatere.
Strangerea si distrugerea resturilor vegetale, ramase in sere si solarii dupa recoltare, contribuie la diminuarea pagubelor cauzate de: musculita alba (Trialeurodes vaporariorum, Westwood, 1856), musca miniera (Liriomyza trifoli, Burgess,1880), paianjenul rosu comun (Tetranychus urticae, Donnadieu, 1875), paianjenul lat (Polyphagotarsonemus latus, Banks, 1904), tripsul comun (Thrips tabaci, Lindeman, 1889), tripsul californian (Frankliniella occidentalis, Pergande, 1895) etc..
Prelucrarea terenurilor prin araturi adanci de toamna, care prin intoarcerea brazdelor schimba o serie de conditii de mediu pentru iernare, contribuie la diminuarea unor populatii de daunatori, ca: musca verzei (Delia brassicae, Linnaeus, 1758), musca cepei (Delia antiqua, Meigen, 1826), musca miniera (Liriomyza trifoli, Burgess,1880), musca plantutelor (Delia platura, Meigen, 1826), musca morcovului (Psila rosae, Fabricius, 1794), care prefera orizonturile de suprafata si a pupelor de: buha verzei (Mamestra brassicae, Linnaeus, 1758), buha legumelor (Mamestra oleracea, Linnaeus, 1758), buha mazarii (Mamestra pisi, Linnaeus, 1758), omida fructelor (Helicoverpa armigera, Hübner, 1808), buha semanaturilor (Scotia segetum, Denis si Schiffermüller, 1775), care prefera orizonturile de profunzime.
Prin araturi adanci de toamna se introduc sub brazde pupele aflate in orizonturile de suprafata unde, datorita unei umiditati mai ridicate, sunt supuse unui proces de degradare biologica accentuat si invers pentru cele de profunzime, care scoase la suprafata vor fi afectate de variatile termice si distruse prin ger. Prin transportarea gunoiului de grajd si imprastierea lui pe teren in timpul iernii, daunatorii retrasi la iernare in acest mediu sunt supusi direct influentei factorilor climatici. Nu mai este nevoie de demonstrat ca gunoIul de grajd, reprezinta un loc preferat de iernare pentru coropisnite si ca transportarea acestuia si imprastierea lui pe teren in lunile ianuarie-februarie constituie o metoda eficace de distrugere a lor prin ger. Acelasi mediu este preferat si de musca plantulelor (Delia platura, Meigen, 1826), care ierneaza in gunoiul activ de grajd, in stadiul de pupa. Ajunse primavara in camp, pupele de Delia platura dau nastere la noi adulti, care depun ouale in sol, din care apar larvele care se afunda pana la nivelul orizonturilor de semanat. In momentul germinarii patrund in seminte, unde distrug meristemele si cotiledoanele inainte de aparitia lor la suprafata solului, pagubele cauzate putand atinge valori de 60-70%.
Depozitarea materialului de semanat si plantat se va face in locuri cu temperaturi la care activitatea biologica a unor daunatori ca: gargarita mazarei (Bruchus pisorum), gargarita fasolei (Acanthoscelides obtectus, Say, 1831) (Fig. 4), gargarita bobului (Bruchus rufimanus, Boheman, 1833), gargarita lintei (Bruchus lentis, Frölich, 1799), nematodul bulbilor (Ditylenchus dipsac, Kuhn, 1857) etc. este intrerupta. Operatiunea de sortare a materialului de plantat inainte de depozitare, cu eliminarea bulbilor si a radacinilor care nu prezinta fermitate si integritate, si conservarea lor in locuri la care temperatura mediului ambiant sa nu depaseasca 2 – 3°C reprezinta o principala metoda profilactica pentru limitarea pagubelor cauzate la usturoi de nematodul bulbilor (Ditylenchus dipsac, Kuhn, 1857).
Ca si in cazul nematodului galicol al radacinilor (Meloidogyne incognita, Kofoid si White, 1919), nematodul bulbilor ierneaza in interiorul tesuturilor, unde numarul de larve si adulti poate depasi 1000-1500 exemplare, iar prolificitatea unei femele poate fi de 1500-2000 oua.
Pe parcursul iernii, la temperaturi de 5-6°C, nematodul isi continua evolutia in depozite, infestand bulbii invecinati si capatanile care vin in contact prin atingere. Bulbii de usturoi infestati prezinta caracteristici de recunoastere, permitand eliminarea lor prin sortare (cel mai evident simptom constituie lipsa discului radicular).
Bulbii atacati sunt lipsiti de fermitate, fiind usor compresibili. Tunicile externe care imbraca bulbul isi pierd culoarea sidefie si iau un aspect galben-murdar. Bulbii din interior prezinta, de asemenea, tunicile externe ingalbenite, iar la indepartarea lor tesuturile sunt nedezvoltate, cu discordanta de culoare intre alb – murdar si galben. Cu timpul, acesti bulbi capata un miros neplacut, din cauza instalarii secundare a doi acarieni, Rhizoglyphus echinopus, (Claparédè, 1869) si Tyrophagus putrescentiae (Schrank, 1781), care produc gelificarea tesuturilor. Aceeasi operatiune de sortare se face pana vara, inainte de plantare. Pregatirea amestecului de sol pentru semanat si repicat se face inca din toamna, prin cernerea acestuia printr-o sita deasa care sa nu permita trecerea coropisnitelor.
Drd. Chiriloaie-Palade Andrei
