Pentru multi fermieri din tara, anul agricol 2021-2022 este mai mult decat o provocare. Pretul inputurilor, schimbarile din piata agricola mondiala, dar si vremea capricioasa au fost doar cateva dintre motivele ce le-au solicitat o atentie sporita. Un motiv de bucurie au fost productiile obtinute la culturile de toamna, iar pentru multi dintre fermieri, rapita a fost si va ramane in acest an cea mai profitabila cultura. Si fermierii din Transilvania care au ales hibrizii de rapita Pioneer, dintre care amintim PT298, PT303 si PT275, au obtinut productii de peste 4 t/ha. Mai jos, compania Corteva Agriscence prezinta rezultatele catorva dintre ei.
Domnul Laslo Iosif Andronic din Iernut, judetul Mures, a obtinut in acest an 5.000 kg/ha cu hibridul PT275. Lucreaza 70 ha, iar dupa recoltatul graului, pe 20 ha, a semanat rapita. “Terenul a fost dezmiristit si foarte bine pregatit pentru semanat. Am administrat 350 kg/ha de ingrasamant complex 20.20.0, inainte de semanat, am incorporat cu o freza, iar lucrarea de semanat a avut loc incepand cu finalul lunii august. Am erbicidat, am aplicat si un insecticid in stadiul de 2-3 frunze. In primavara am mai fertilizat in doua transe cu 150 kg/ha de uree si 150 kg/ha de azot. Apoi am intrat de mai multe ori in cultura, am aplicat 2 insecticide, 2 fungicide, ingrasaminte foliare pe baza de bor, dar nu pe toata suprafata, deci zic ca am aplicat o tehnologie foarte buna si atunci cand a trebuit. Am avut o productie foarte buna, iar recoltatul a avut loc incepand cu 10 iulie. Pentru toamna aceasta am ales hibrizi Pioneer® pentru o suprafata de 30 ha. Sper sa putem semana si sa obtinem o productie la fel de buna, pentru ca este una multumitoare”, a declarat domnul Andronic.
Tot o productie de 5.000 kg/ha a recoltat si domnul Gabor Lehel, de aceasta data rezultatul fiind obtinut cu hibridul PT303. Acesta isi desfasoara activitatea in judetul Covasna si lucreaza 150 ha. “Am avut 50 ha cu rapita, semanata dupa grau. Terenul a fost scarificat si pregatit cu freza, dupa care am semanat in data de 25 august. Nu am fertilizat in toamna, deoarece inainte cu un an am administrat gunoi de grajd, cca. 100 t/ha, pe acel teren. Am aplicat in schimb regulator de crestere, in doua transe si am dat un foliar pe baza de bor. In luna februarie am fertilizat cu nitrocalcar – 200 kg/ha, dupa care in aprilie am erbicidat si am aplicat un insecticid, precum si un foliar pe baza de bor. In luna mai am fertilizat cu 200 kg/ha de nitrocalcar, dupa care am mai intervenit cu un insecticid si un erbicid. Pentru ca inca a fost verde cultura, am recoltat la final de luna iulie. A fost un an bun, fara probleme si cu productie foarte buna, in unele parcele chiar am depasit 5 t/ha, ceea ce este un record pentru mine”, a punctat fermierul campion. Acesta a mai adaugat faptul ca in aceasta toamna va semana 50 ha cu rapita, dintre acestea, pentru 30 ha a ales hibridul PT303.
Cu productia de 4.990 kg/ha obtinuta cu hibridul PT298, fermier campion a devenit si domnul Ciprian Birlean.
“Lucrez 312 ha, dintre care 32 ha au fost semanate cu rapita, dupa cultura de grau. Dupa recoltatul acestuia am dezmiristit, am facut lucrarile de pregatire si am aplicat ingrasamant triplu 15 – 300 kg/ha. Am semanat in data de 27 august, iar in toamna cultura a mai primit un erbicid si un insecticid. Apoi, in data de 10 martie am fertilizat cu azot -150 kg/ha, iar a doua fertilizare a constat in aplicarea a 100 kg/ha de ingrasamant pe baza de sulf. Am mai aplicat si doua tratamente, unul cu insecticid si fungicid si celalalt cu insecticid s erbicid. In zona am avut ploi la timp, deci ne-a ajutat acest lucru si cultura s-a comportat bine si am obtinut o productie multumitoare. Am recoltat in data de 7 iulie, iar in aceasta toamna voi semana 20 ha cu rapita pentru care am ales PT298, dar si un hibrid nou”, a afirmat fermierul campion.
In localitatea Daia Romana din judetul Alba isi desfasoara activitatea fermierii Ioan si Nicolae Gherghin. Lucreaza 350 ha, iar hibridul PT303 le-a oferit o productie de 4.800 kg/ha, pe o suprafata de 35 ha. “Am semanat rapita dupa orz. Am avut posibilitatea sa administram gunoi de grajd – 60t/ha si am arat, apoi am pregatit terenul si am semanat la finalul lunii august, atunci am mai administrat ingrasamant triplu 15 – 150 kg/ha. In primavara am administrat un erbicid, apoi insecticidul Inazuma®, la inceput de aprilie, dupa aceea, la inflorit am administrat din nou Inazuma® si fugicidul Capartis®, plus ingrasamant foliar. Am mai fertilizat in doua treceri, prima oara in martie cu 120 kg/ha de azot, si a doua transa de 120 kg/ha, tot de azot, am aplicat-o dupa o luna. Cultura s-a comportat foarte bine, productia a fost peste media locala si chiar neasteptat de buna, asa cum am constat la inceputul lunii iulie, atunci cand am recoltat”, a declarat Ioan Gherghin. Multumiti de productiile obtinute cu hibrizii Pioneer®, cei doi fermieri au ales ca in aceasta toamna sa semene rapita pe cca. 100 ha, iar dintre alegerile dumnealor nu avea cum sa lipseasca PT303.
Doamna Ioana Dorina Valea din localitatea Benic, judetul Alba, a obtinut o productie de 4.705 kg/ha cu hibridul PT303. “In cadrul societatii Cereal Benic lucram 140 ha, iar cu rapita am semanat anul trecut 34 ha. Graul a fost cultura premergatoare, efectuam lucrari minimum tillage, deci am pregatit terenul corespunzator, am fertilizat cu ingrasamant triplu 14 – 280 kg/ha si apoi am semanat pe 22 august. In primavara am aplicat un tratament cu erbicid, insecticid si fungicid si am mai fertilizat in doua treceri cu cate 200 kg/ha de nitrocalcar, substanta bruta. La inflorit am aplicat un insecticid si un fungicid, iar plantele s-au comportat foarte bine. Pot spune ca am avut o productie foarte buna. In aceasta toamna vom semana in jur de 50 ha cu rapita si am ales deja hibridul PT303”, a specificat doamna Ioana Dorina Valea.
Tot in judetul Alba, in localitatea Vintu de Jos, isi desfasoara activitatea Emil Marian si Raluca. Au ales hibrizii Pioneer® pe aproape toata suprafata cultivata cu rapita, iar cu hibridul PT303 au obtinut o productie de 4.520 kg/ha pe o suprafata de 26 ha, devenind astfel fermieri campioni.

Un alt fermier campion din centrul tarii este si domnul Ioan Calin Boar. Acesta isi desfasoara activitatea in judetul Mures si lucreaza 470 ha. A ales hibridul de rapita PT298 pentru 45 ha si a obtinut o productie de 4.200 kg/ha. “In principal am semanat rapita dupa grau, dar am avut si monocultura. In ceea ce priveste lucrarile agricole, mai intai am dezmiristit, apoi am scarificat si am pregatit terenul cu freza, intr-o singura trecere. Am semanat in 28 august, atunci am si fertilizat cu 400 kg/ha de ingrasamant 16.16.16. Tot in toamna am mai fertilizat cu un ingrasamant pe baza de sulf si am erbicidat. Dupa aceea, in primavara, am mai fertilizat in doua treceri si am aplicat trei tratamente. A fost necesara interventia cu insecticid si fungicid, iar la doua dintre interventii am adaugat si ingrasamant foliar”, a precizat domnul Boar.
Fermierul campion a mai adaugat faptul ca a recoltat rapita incepand cu data de 16 iulie, iar in aceasta toamna va alege hibridul PT303 pentru 30 ha.
In cadrul societatii Semagroserv din judetul Alba, domnul inginer Vasile Bisboaca lucreaza 420 ha, dintre care 78 ha le-a semanat in acest an cu rapita.
Pe o suprafata de 19 ha avut hibridul PT275 si a obtinut o productie de 4.125 kg/ha. “Rapita a fost semanata dupa grau, astfel ca terenul a fost arat, apoi pregatit cu discul si combinatorul. Am fertilizat cu 200 kg/ha de ingrasamant 8.24.0, dupa care am semanat pe 20 august. Tot in toamna am aplicat un regulator de crestere, un insecticid si un erbicid. In primavara am mai fertilizat in doua treceri, 200 kg/ha de nitrocalcar si 150 kg/ha de azot cu sulf. Am mai aplicat un regulator de crestere, un ingrasamant foliar pe baza de bor, doua insecticide si un fungicid. Cam aceasta a fost toata tehnologia, dupa care am recoltat incepand cu 1 iulie. Una peste alta a fost o productie buna si cred ca toamna aceasta voi semana in jur de 80 ha cu rapita, iar pe 30 ha voi semana hibridul PT303”, a subliniat fermierul campion.
