Ce daunatori ataca trandafirul?

Publicat de

Florile si plantele ornamentale reprezinta o bucurie pentru oameni si pentru natura. Chiar daca le sunt asigurate conditii optime pentru crestere si dezvoltare, acestea pot fi predispuse la o serie de boli si daunatori care de cele mai multe ori creaza probleme neplacute. De aceea, cunoasterea si controlul organismelor daunatoare care vizeaza trandafirul sunt doua aspecte foarte importante.

Trandafirul, cunoscut drept „regele florilor”, este considerat o planta speciala care nu ar trebui sa lipseasca din gradinile caselor. Indiferent daca sunt folositi in scop ornamental, in industria parfumurilor, pentru dulceata sau alte intrebuintari, trebuie sa ne preocupe buna lor stare de sanatate.

Dintre cei mai importanti daunatori ai trandafiului mentionam cateva specii des intalnite, precum:

  • Afidele sau paduchii de frunze – Macrosiphon rosae
Fig. 1

Afidele sunt specii polifage si migreaza de la o planta la alta. Se dezvolta mai intai pe flora spontana, iar apoi se deplaseaza pe speciile horticole. Adultii prezinta forme aptere si aripate si pot avea diferite culori: verde, brun, rosiatic. Coloniile de afide se formeaza pe lastari (fig. 1), pe boboci sau pe fata inferioara a limbului frunzelor. Acestea inteapa si sug seva plantelor. Ca urmare a numeroaselor intepaturi, frunzele se gofreaza, se rasucesc si se usuca, butonii florali nu se mai deschid sau dau flori mici si deformate, iar cresterea lastarilor este stagnata. Afidele secreta o substanta lipicioasa numita „roua de miere” bogata in zaharuri, motiv pentru care afidele sunt des vizitate de furnici, care se hranesc cu aceasta roua de miere, asigurand totodata un confort de curatenie afidelor. Si albinele consuma roua de miere, producand mult apreciata miere de mana. Efectul negativ este dat de faptul ca roua de miere reprezinta un foarte bun suport nutritiv pe care se dezvolta ciupercile din genul Capnodium, determinand formarea fumaginei, care ofera un aspect neplacut plantelor atacate, facandu-le neatragatoare. Vremea calduroasa si uscata favorizeaza inmultirea afidelor. Macrosiphon rosae  esre vector pentru cel putin 12 virusuri la plantele de cartof, capsun, sfecla, nu insa si la trandafir. Ierneaza sub forma de ou de rezistenta pe ramuri si lastari si poate avea 15-20 generatii/an.

  • Acarianul rosu comun – Tetranychus urticae
Fig. 2

Tetranychus urticae ataca peste 200 de specii de plante. Adultii au o culoare care variaza de la verde deschis la rosu inchis, in functie de hrana, iar pe spate prezinta doua pete simetrice. Acestia colonizeaza la inceput partea inferioara a frunzelor, iar odata cu cresterea populatiilor se extind pe ambele fete. Atat adultii, cat si larvele, se hranesc cu seva plantelor. Astfel, in urma atacului, pe frunze apar pete galbui sau maronii, in special de-a lungul nervurilor, iar apoi frunzele se decoloreaza, devin pergamentoase, se usuca si cad. Cresterea plantelor este diminuata, iar inflorirea este redusa sau oprita. In cazul atacurilor puternice, pe planta se poate observa o panza fina (fig. 2). Ataca frecvent in anii caldurosi si secetosi si poate ajunge pana la 10-20 generatii/an, in cursul vietii o femela ajungand sa depuna pana la 150 de oua. Ierneaza in stadiul de adult pe ramuri, in jurul mugurilor, in crapaturile scoartei sau sub frunzele uscate.

  • Cicada trandafirului – Typhlocyba rosae

Cicada ataca mai multe specii de rosacee. Adultii (fig. 3) sunt alb-galbui, alungiti si prezinta pe picioarele posterioare spini caracteristici. De obicei se gasesc pe dosul frunzelor. La cea mai usoara atingere a frunzelor, cicadele sar brusc, marcandu-si prezenta. Atacul se manifesta prin intepaturi care sunt prezentate sub forma de puncte albe-argintii. In cazul unui atac puternic, limbul poate fi decolorat in intregime, iar cresterea plantei este incetinita. Cei mai afectati sunt trandafirii situati in spatii insorite. Ierneaza ca oua depuse in tesuturile corticale ale plantelor gazda si poate avea doua generatii/an.

Fig. 3
  • Albina croitoare a trandafirilor – Megachile centuncularis
Fig. 4

Albina croitoare a trandafirilor se aseamana foarte mult cu albina comuna. Se hraneste cu polen si nectar si este un bun polenizator pentru plante. Aceste albine sunt considerate ca fiind daunatori foarte periculosi pentru trandafiri deoarece produc rosaturi semicirculare perfecte pe limbul frunzelor (fig. 4), in special pe frunzele tinere. In general, pagubele sunt de natura estetica, dar exista cazuri de atac mai puternic care poate duce la ofilirea frunzelor si chiar a lastarului. Cu bucatile din frunza, acestea isi construiesc adapost pentru hibernare. Prezinta o generatie pe an si ierneaza in stadiul de larva in interiorul cuiburilor sau sub forma de galerii, in sol.

  • Viespea sfredelitoare a trandafirului – Ardis bipunctata

Ataca atat trandafirul salbatic, cat si pe cel cultivat, dar a fost observata si pe lastarii de mar. Larvele sunt de culoare alb-crem, cu pete brune pe partea superioara si capul galben-brun. Acestea rod galerii lungi de 4-5 cm in zona medulara, pornind din mugurele terminal al lastarilor. Atacul poate fi recunoscut din cauza lastarilor care se indoaie si se usuca. Daca atacul este puternic, formarea noilor ramuri este compromisa, iar florile nu se mai dezvolta. Specia ierneaza ca larva complet dezvoltata in sol, intr-un cocon matasos si poate dezvolta 1-2 generatii/an, in functie de temperatura.

  • Viespea neagra a trandafirului – Allantus cictus
Fig. 5

Viespea neagra poate ataca mai multe specii de plante in afara de trandafir, precum coacazul, murul, zmeurul si capsunul. Adultii sunt de culoare predominant neagra, cu aripile galben-pal, iar pe tibia picioare se poate observa o pata alba. Larvele pot fi usor de recunoscut deoarece seamana foarte mult cu omizile, sunt de culoare verde inchis pe partea superioara si verde deschis pe partea inferioara, iar capul este de culoare portocaliu inchis, cu ochii negri (fig. 5). Adultii apar in perioada aprilie-mai si se hranesc cu polen si nectar. Larvele se hranesc cu epiderma frunzelor, in urma atacului ramanand doar nervurile principale si secundare. Daunatorul este foarte activ ziua la temperaturi ridicate. Poate avea 1-2 generatii/an, iar impuparea are loc in sol, unde ierneaza.

  • Viespea sucitoare a trandafirului – Blennocampa pusilla

Aceasta specie este monofaga pe trandafirul cultivat si salbatic. Atacul este evident inca din luna mai cand se pot observa frunzele rasucite spre partea inferioara (fig. 6). Daca desfacem frunzele vom gasi larvele de culoare alb-verzuie care rod epiderma inferioara si mezofilul foliolelor. Dupa ce o frunza este consumata in intregime, larvele trec pe alta, pe care o ataca in acelasi mod. Astfel, cantitatea de frunze produsa este mai mica, iar capacitatea de fotosinteza se reduce. Viespea prezinta o singura generatie/an si ierneaza ca larva complet dezvoltata in sol, intr-un cocon matasos de culoare neagra.

Fig. 6
  • Viespea galigena a trandafirului – Diplolepis rosae
Fig. 7

Diplolepis rosae ataca doar speciile genului Rosa. Adultii apar in lunile mai-iunie. Femelele au abdomenul si picioarele de culoare galben-rosie, iar restul corpului este negru. Generatia sexuata produce gale de marimi variate, globuloase, cu filamente ramificate, lipicioase, de culoare verde, galben sau rosiatic (fig. 7). Galele se formeaza pe muguri, pe frunze si pe fructe, in interiorul acestora fiind cate o celula in care se dezvolta larva. Aceste formatiuni actioneaza atat ca habitat, cat si ca sursa de hrana. Larvele prezinta in glandele salivare substante chimice care determina modificari metabolice in planta gazda in urma hranirii cu tesuturile frunzelor. Galele apar mai frecvent la plantele supuse stresului si sunt mai mari pe plantele tinere. Specia este monovoltina si ierneaza ca pupa in galele formate.

Alti daunatori care pot ataca trandafirii: cicada melifera (Metcalfa pruinosa), sfredelitorul trandafirului (Monophadnus elongatus), viespea galbena a trandafirului (Arge ochropus), cotarul verde (Operophtera brumata), inelarul marului (Malacosoma neustria), gandacul paros (Epicometis hirta), carabusul de mai (Melolontha melolontha), cicada scuipatul cucului (Philaenus spumarius).

 Metode de combatere:

  • strangerea si distrugerea resturilor vegetale, araturile adanci de toamna, distrugerea buruienilor, prasile in timpul vegetatiei si mentinerea umiditatii la un nivel ridicat;
  • combaterea biologica cu ajutorul pradatorilor: Phytoseiulus persimilis, Thyphlodromus spp. Coccinella spp., Chrysopa perla, Syrphus ribesii, Staphilinus spp;
  • indepartarea si distrugerea lastarilor infestati.

Stropirea cu substante chimice trebuie sa vizeze mai ales zonele inferioare ale frunzelor si solul din jurul plantelor. Se vor folosi produse omologate in Codexul produselor de protectie a plantelor. De exemplu: MOSPILAN 20 SP (acetamiprid 200g/kg), FASTAC 10 CE (cipermetrin 100g/l), TEPPEKI (flonicamid 500 g/kg), VERTIMEC 1,8 EC (abamectin 18 g/l).

Florescu (Nica) Ioana

Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protectia Plantelor, Bucuresti

Primeste pe email zilnic cele mai noi stiri din agricultura

Aboneaza-te la newsletter-ul nostru!

S-ar putea să te intereseze

Hot News

Primeste pe email zilnic cele mai noi stiri din agricultura!

Aboneaza-te acum la newsletter-ul nostru!