Hameiul, ca multe alte plante, este utilizat de catre om din antichitate, intai cules din flora spontana, apoi ca planta cultivata. Conurile de hamei s-au utilizat de catre babilonieni, egipteni, etc. Pliniu cel Batran mentioneaza prima cultivare a hameiului in Europa, stiindu-se ca romanii si grecii cunosteau berea. Hameiul crestea spontan si a fost luat in cultura, un document din anul 736 mentionand existenta unei culturi de hamei in zona Hallertau (Germania). Poetul Virgiliu semnaleaza ca geto-dacii preparau si consumau bere, iar documente scrise privind cultura hameiului la noi in tara dateaza din secolul al XVI-lea (1570), desi, probabil, primele culturi au fost infiintate in sec. XIV-XV, in cele trei principate romanesti. Prima atestare referitoare la bere si berari in tara noastra dateaza din 1366, iar in 1570 se atesta cultivarea hameiului.
Hameiul este una din plantele tehnice, prin faptul ca conurile sunt materie prima indispensabila in industria berii. Ele dau insusirile caracteristice berii. Se utilizeaza conuri uscate (150 – 450 g/hl bere). Hameiul este una din cele mai eficiente culturi agricole, insa, din pacate, in Romania, in 2019, au fot cultivate in plantatii numai 280 ha, desi exista infrastructura necesara pentru inca circa 300 ha.
Ca oricare alta cultura, hameiul are probleme cu diverse boli si daunatori, care afecteaza cantitatea si calitatea productiei si reduc eficacitatea economica a culturii. De la inceput este bine sa precizam faptul ca infiintarea si, mai ales, mentinerea unei plantatii de hamei fara probleme majore depinde de calitatea materialului vegetal folosit la infiintarea plantatiei, stiind faptul ca hameiul se propaga vegetativ, iar multi agenti patogeni (mai ales infectiile virale) se propaga sistemic si, odata infestata cu boli sau daunatori, capabili sa supravietuiasca si sa se dezvolte pe termen nelimitat, plantatia va suferi permanent.
Este suficient sa amintim ca cel putin 12 virusuri (dintre care doua sunt putin caracterizate) si 1 viroid au fost semnalate pe plantele de hamei. Numai la noi, HpMV, are 8 variante identificate de Salontai Al.
Virusii considerati in general importanti sunt cele trei carlavirusuri, virusul mozaicului hameiului (HpMV – Fig. 1), virusul latent al hameiului (HpLV) si virusul latent american al hameiului (AHLV). Exista si alte virusuri de mai mica insemnatate, cum ar fi virusul patarii necrotice a hameiului (V-246 hop virus), virusul mozaicului castravetilor (CMV) sau ilarvirusul virusul mozaicului marului (ApMV – Fig. 2) si nepovirusul arabis mosaic virus (ArMV). Viroizii importanti care afecteaza hameiul sunt viroidul latent al hameiului (HpLVd) si viroidul piticirii hameiului (HpSVd).
Desigur, problema virozelor nu apare numai la hamei, dar in acest caz virozele sunt deosebit de importante, deoarece viteza de raspandire a bolii prin cultura este mult mai mare decat in cazul altor culturi, fie ele si perene.
HpLV si AHLV nu au simptome evidente si, in general, nu produc pagube semnificative in plantatie. Multe soiuri de hamei sunt tolerante la HpMV, insa ApMV poate cauza pierderi de pana la 30% in productia de conuri, dar efectele infestarii sunt dependente de varietatea de hamei.
Recunosterea viozelor hameiului este dificila fara o analiza serologica sau transmiterea pe soiuri sensibile, dar, in linii mari, HpMV determina pe frunzele lastarilor laterali in partea superioara a plantei decolorari pe portiuni de nervura ce mai apoi devin un mosaic de pete galbene si verzi, iar marginile frunzelor par cazute. Este bine sa se urmareasca aparitia acestor simptome primavara, deoarece mai tarziu simptomele sunt mascate. In cazul CMV, frunzele se deformeaza prin incretire, se usuca si cad la o atingere oricat de usoara, iar la ApMV simptomele variaza de la pete clorotice inelate ce pot necroza pana la un model de decolorare asemanator frunzelor de stejar, aparitia lor fiind de obicei conditionata de schimbari rapide de temperatura.
Subliniem aici rolul deosebit al vectorilor in raspandirea bolilor virale. Astfel, HpLV, AHLV si HpMV sunt transmise prin contact planta-planta, prin materialul de inmultire si prin paduchele verde al hameiului (Phorodon humuli), in timp ce HpMV este transmis de afidul verde al piersicului (Myzus persicae).
Controlul bolilor virale se face in primul rand prin utilizarea, la infiintarea plantatiei, a unui material saditor certificat liber de infectii virale (de obicei provenit din culturi celulare). In cazul aparitiei de plante infectate ar fi bine ca acestea sa fie excluse din plantatie, deoarece sunt surse de raspandire a bolii. Este recomandat ca echipamentul utilizat in plantatie sa fie dezinfectat, sa se distruga plantelor care sunt puternic acate sau ingalbenite si, nu in ultimul rand, sa se aplice insecticide pentru controlul vectorilor virozelor.
Mana hameiului (Pseudoperonospora humuli) apare pe toate organele aeriene ale plantelor de hamei, primavara, la pornirea in vegetatie, apar si lastari scurti, drepti, verzi deschisi sau spre cenusii, cu frunze rasucite in jos, iar in condiaii de umiditate pe fata lor inferioara apar fructificatiile ciupercii ca un puf cenusiu-violaceu (Fig. 3).
Mai tarziu, frunzele se brunifica si se usuca, iar pe lastarii bolnavi nu se fac conuri sau acestea sunt patate (Fig. 4), inflorescentele raman mici, se brunifica si cad. Frunzele infectate isi schimba culoarea, de la purpuriu-gri la negru, iar conurile infectate devin dure si maronii, avand o dezvoltare perturbata. Miceliul patogenului se dezvolta sistemic in intreaga planta, infectand coroana si mugurii plantei de hamei. Agentul patogen este favorizat de umiditate ridicata si temperaturi usor calde (15,5-21°C), infectia frunzelor poate aparea la temperaturi de pana la 5°C daca umezeala (umiditate relativa > 80%) persista timp de 24 de ore sau mai mult. Patogenul nu se manifesta in fiecare an sau in fiecare loc la fel de intens, primele simptome ale infestarii apar la mijlocul lunii mai. Controlul bolii se face prin masuri de igiena (desfrunzit, eliminarea lastarilor sterili, plivitul lastarilor) si, mai ales, se recomanda un tratament preventiv, pana cel mai tarziu la aparitia primelor simptome, urmate de tratamente curative.
Fainarea hameiului (Podosphaera macularis sin. Sphaerotheca humuli, S. macularis, Erysiphe humuli) este un patogen care, pe langa hamei, infecteaza mai multe plante, inclusiv musetelul, merisorul, capsunile si cineraria. Frunzele inferioare sunt cele mai afectate, insa boala poate aparea in orice parte a plantei aflata deasupra solului (frunze, conuri, lastari sau carcei). In special, boala va fi observata la plantele infectate imediat ce lastarii de hamei vor incepe sa apara. Cand apare boala, simptomele precoce ale acesteia sunt formarea petelor decolorate pe frunzele plantelor de hamei care, odata cu evolutia bolii, devin gri sau albe. Simptomele includ si prezenta unui puf alb pe frunze (Fig. 5) si, in unele cazuri, pe conul propriu-zis (Fig. 6). Mai tarziu apar pete necrotice in zonele atacate de boala, uneori in masa pufului se observa puncte mici, negre, pe partea inferioara a frunzelor.
Conditiile de mediu favorabile infectiei initiale se refera la expunerea scazuta la soare, umiditatea solului si fertilizarea excesiva, temperaturi de 18-25°C, diferente mici de temperatura intre noapte si zi, cu minimum 10°C noaptea si o maxima zilnica de 20°C cresc riscul de infectie, conditii ce apar intre mijlocul si sfarsitul lunii mai. Infectia secundara apare de la mijlocul lunii iulie pana la august, mai ales cand sunt in jur de 18°C. Boala poate fi controlata cel mai eficient prin masuri preventive, fie prin metode culturale (soiuri tolerante/rezistente, monitorizarea apei si a fertilizantilor, reducerea inoculului initial si eliminarea cresterii bazale, taierea, incoronarea si/sau zgarierea sulului), fie chimice (aplicarea de fungicide pentru prevenire sau/si curative), dar este important sa se aplice (aerian sau terestru) fungicidele in anumite momente, ideal imediat ce apar lastarii, sa se alterneze diferite substante active si/sau fungicidul sa aiba actiune pe termen lung.
De un real pericol ar fi, dar e semnalata numai in Olanda, patarea cenusie a frunzelor (Septoria Ascochyta humuli), ce formeaza pe frunze pete vizibile pe ambele fete ale frunzei, izolate, de 0,2-2,0 mm sau confluente, neregulate, de culoare brun-cenusiu, pe fata superioara a frunzei. In pete apar punctisoare negricioase (picnidii), deseori tesuturile din pete se desprind si frunza are gauri.
Desigur, hameiul mai are si alte ciuperci patogene ce afecteaza radacinile, tulpina sau frunzele, unele nu sunt semnalate pe culturile de hamei din Romania (Armillaria mellea, Phytophthora citricola, Fusarium sambucinum, Phomopsis tuberivora), altele sunt cunoscute, dar fara importanta deosebita, care provoaca putregaiul alb (Sclerotinia sclerotiorum) sau ofilirea verticilara (Verticillium dahliae and V. albo-atrum), iar altele care afecteaza conurile (specii de Alternaria, Cladosporium, Fusarium, Botrytis, sau cele ce produc fumagina)
Poate pot aparea probleme de ofilire a plantei sau unor parti din ea, in urma atacului produs de patogeni proveniti din sol. Ofilirea verticilara apare frecvent in solurile bogate in azot, provocand ingalbenirea tesutului frunzelor impreuna cu umflarea corzilor al caror tesut interior devine decolorat. Putregaiul alb apare in conditii de circulatie redusa a aerului, vreme umeda si rece, determina evidentierea unui mucegai alb si a unor leziuni imbibate cu apa pe tulpina sub linia solului. Ofilirea fusariana sau cancerul fusarian formeaza cancere la baza lastarilor si apare ofilirea brusca a acestora la inflorire sau atunci cand temperaturile cresc, solzii de la varfurile conului devin bruni, iar interiorul conului de hamei se brunifica si moare.
Dintre patogenii care afecteaza conurile, o atentie deosebita trebuie acordata mucegaiului gri/cenusiu (Botrytis cinerea), deoarece atacul creeaza leziuni ale varfului conului care din cafeniu devin maro inchis. Atacul poate cuprinde intregul con, devenind o masa cenusie gri. Simptomele sunt asemanatoare cu cele produse de Alternaria, numi ca la B. cinerea simptomele incep de la varful conului. Ambii patogeni sunt favorizati de temperaturi si umiditate ridicate.
O problema speciala o reprezinta aparitia “fumaginei” caracterizata prin existenta unui mucegai gri-negru pe frunze si conuri, mucegai ce se dezvolta pe excrementele dulci eliminate de afidele ce se hranesc (inteapa si sug sucul celular) pe partea inferioara a frunzelor de hamei. Aceste secretii favorizeaza cresterea fungilor, fumagina blocheaza fotosinteza, determinand ofilirea si uscaea frunzelor si o calitate redusa a conului. Controlul afidelor elimina problema.
Uneori plantele de hamei devin piticite sau ofilite, putand fi vorba de afectarea radacinilor de nematozi ce sunt foarte frecventi in solurile nisipoase si au multe gazde. Controlul nematozilor se poate face prin utilizarea fumigantilor de sol inainte de infiintarea culturii (optiune pe termen scurt), insa cea mai buna solutie ar pute fi utilizarea cultivarelor tolerante/rezistente.
Mai multe specii de nematozi ataca radacinile de hamei, dar sunt in general considerate de o importanta minora ca daunatori, deoarece perenitatea plantei, dimensiunea sistemului radicular si cresterea rapida primavara fac ca plantele de hamei sa tolereze atacul. Eventualele simptomele sunt probabil confundate sau deteremina stresul datorat lipsei apei si/sau nutritional.
Din punct de vedere al daunatorilor, probleme deosebite ridica: paduchele verde al hameiului, paianjenul rosu comun si uneori omida hameiului.
Paduchele verde al hameiului (Phorodon humuli) (Fig. 7), specie polifaga intalnita frecvent in zonele de cultura a hameiului din tara noastra, atat sub forma aptera, cat si aripata. Ataca mai ales hameiul ca planta secundara, in special daca in zona exista pruni atacati de preferinta de daunator, producand uneori pagube apreciabile. Corpul, oval-alungit, de 1,5-2,2 mm, de culoare verde, dorsal si lateral cu benzi longitudinale mai deschise. Specia este migratoare, avand ca planta gazda primara prunul, porumbarul, piersicul, iar ca planta gazda secundara hameiul. Ierneaza ca ou, la baza mugurilor pe lastar, in special de prun, in primavara dupa cateva generatii aptere apar femelele aripate ce migreaza apoi in plantatiile de hamei, in toamna drumul se face invers si se depune oul de hibernare. Simptomele, prezenta unor indivizi in colonii pe frunzele de hamei, deteremina ususcarea frunzelor si conurilor de hamei, ce nu se mai dezvolta, iar productia scade considerabil. Ceea ce creaza realmente o problema sunt excrementele dulci eliminate de afide ce favorizeaza cresterea fungilor „fumagina”.
Paianjenul rosu comun (Tetranychus urticae), daunator polifag raspandit in toate zonele din tara, poate produce daune apreciabile si in plantatiile de hamei. Paianjenul rosu comun (Fig. 8) este cel mai grav si mai raspandit daunator, mai ales in perioade de timp uscat si cald, fara precipitatii, iar controlul eficient al daunatorului este o prioritate pentru industria hameiului si/sau berii. In orice plantatie de hamei, cultivatorii aplica intotdeauna tratamente cu acaricide diverse pentru a controla populatiile daunatorului. Daunatorul se hraneste prin inteparea frunzelor si sugerea sucului celular. Primele simptome ale atacului daunatorului apar pe partea superioara a frunzelor, sub forma unor puncte clorotice limitate la o suprafata restransa a frunzelor, pete ce devin apoi galbene. Zonele au pe partea inferioara a frunzei acarieni, aceste zone se maresc si se multiplica numarul de frunze cu simptome din cauza faptului ca acarienii migreaza spre alte zone ale frunzei sau alte frunze. Cu timpul, frunzele au o culoare albicioasa, apoi rapid maronie si se usuca. Deseori, pe frunzele atacate se observa o panza de paianjen, intre firele caruia sunt paianjeni in diferite faze de dezvoltare (intre fire daunatorul este protejat de vant, ploaie sau chiar tratamentele chimice). In general, atacul intens este recunoscut de la distanta prin culoarea galbuie rosiatica a plantatiei de hamei sau a unor plante sau zone din planta. Paianjenul rosu comun se poate localiza si hrani pe inflorescente (conuri), aspect ce reduce calitatea lor.
Controlul daunatorului se poate realiza prin mentinerea (prin irigare) unei umiditati relative a aerului de peste 70%. Avand multe plante gazda, paianjenul rosu comun dezvolta rezistenta la pesticidele utilizate pentru combaterea lor, dar tratamentele chimice sunt un mijloc sigur de reducere a atacului daunatorului.
Omida hameiului (Triodia Hepialus sylvina), daunator raspandit in multe tari din Europa, se hraneste cu radacinile diferitelor plante, producand daune culturilor de hamei. Larvele rod radacinile sub colet si le reteaza. O larva poate distruge o planta, planta atacata nu mai creste, are frunze ingalbenite si necrozate, iar in final se usuca. Fluturele, cu anvergura aripilor de 25-35 mm, are corpul si aripile brun sau galben-roscate, iar aripile anterioare au doua benzi caracteristice mai deschise la culoare (Fig. 9). Larva matura are 30-40 mm si este alba-galbuie, cu negi si peri neagri (Fig. 10).
Daunatorul ierneaza ca larva neonata in stratul superficial al solului. Din aprilie incep sa se hraneasca cu sistemul radicular al hameiului. Controlul acestui daunator este relativ dificil, deoarece adultul este un bun zburator. Daunatorul ataca si alte plante. Chiar daca eventual, utilizand feromonii, se poate stabili momentul zborului, tratamentele pot fi lipsite de eficacitate, de aceea cel mai usor ar putea fi controlul daunatorului in stadiu de larva, fie prin masuri agrotehnice, fie prin tratamente aplicate in sol.
Problemele principale pentru combaterea bolilor se refera la faptul ca fungicidele omologate in prezent in Romania (10 in total, din care 5 sunt pe baza de cupru, 1 pe baza de cupru si mefenoxam, 1 pe baza de mancozeb, 1 pe baza e mandipropamid si 1 pe baza de fosetil de aluminiu) sunt, in general, de contact, numai cel pe baza de fosetil de aluminiu are actiune sistemica. Este drept ca pentru hamei, in conditiile regulamentului european CE 1107/2009 art. 51 alin. 1, se admite folosirea produselor fitosanitare omologate in UE la culturi minore, de aceea produsele folosite in alte tari Europene se pot aplica si la noi (cu respectarea legislatiei in vigoare). Subliniem ca domeniul sortimentului de insecticide omologate in Romania pentru cultura de hamei este foarte limitat (exista numai 2 produse de protectia plantelor omologate, din care 1 insecticid pe baza de alfacipermetrin si 1 pe baza de spirotetramat cu actiune sistemica).
Este drept ca asociatiile cultivatorilor de hamei pot solicita Autoritatii Nationale Fitosanitare aprobarea utilizarii si a altor pesticide, dar acest lucru trebuie facut justificat si de obicei cu acordul detinatorului de licenta a produsului.
Prof. Univ. Dr. Ioan Rosca
Director general ICDPP Bucuresti
