Intr-un articol recent publicat pe www.news.agropages.com, s-a dezbatut un subiect legat de microorganisme, incercand sa se traseze diferentelele dintre pesticide si biostimulatori, lucru care nu este chiar asa de simplu. De exemplu, o bacterie ar putea avea capacitatea de a actiona ca un pesticid, dar, in acelasi timp, poate creste eficienta plantelor de a utiliza nutrientii din sol. In acest caz, ar putea exista solutia unei duble omologari, atat ca biopesticid, cat si ca biostimulator?
In UE, biopesticidele sunt inregistrate in acelasi cadru de reglementare ca si pesticidele chimice, chiar daca au fost elaborate cateva dispozitii speciale. Legislatia prevede masuri care favorizeaza inregistrarea acestor produse ca fiind „cu risc scazut”, dar acest proces nu a functionat prea bine in practica. Vedeti imbunatatiri in viitor?
Joachim Rumbolz: „Este adevarat ca procesul de reglementare in UE este unul complex si greoi, iar aceasta situatie ii descurajeaza pe dezvoltatorii de produse sa solicite omologarea in Europa. Dar putem vedea, de asemenea, ca piata biopesticidelor este in crestere si va continua sa creasca ca urmare a Strategiei Farm to Fork, ca element de baza al Green Deal. Aceasta crestere a pietei ar trebui sa-i motiveze pe producatori sa faca fata proceselor de reglementare elaborate ale UE.”
Ce evolutii viitoare vedeti cu privire la inregistrarea microorganismelor ca PPP in Europa?
Hans Ulrich Rexer: „In prezent, IBMA, dar si alte autoritati de reglementare, fac eforturi mari pentru a depasi obstacolele de reglementare care cauzeaza in prezent cele mai mari probleme. Aceasta include o revizuire a cerintelor de date pentru microorganisme, precum si pregatirea de noi documente de orientare. Suntem increzatori ca situatia se va imbunatati ca urmare a acestor eforturi. Intr-un sens mai general, situatia depinde de speciile microbiene care urmeaza sa fie inregistrate. Daca este o noua tulpina a unei specii care a fost deja inregistrata sau una care este acceptata in mod obisnuit ca fiind probabil sigura, inregistrarea poate fi simpla. Daca intra in joc o specie complet noua, situatia poate fi diferita, iar inregistrarea va fi mai dificila.”
Stiind ca microorganismele pot fi inregistrate atat ca PPP, cat si ca biostimulatori, cum vedeti interactiunea intre cele doua reglementari, deoarece astazi cerintele de date si procesele de evaluare sunt destul de diferite?
Morgane Salaun: „Intr-adevar, este posibil ca pe piata din UE sa se introduca un biostimulator vegetal pe baza de bacterii sau ciuperci printr-o cale mai usoara decat in cazul unui agent microbian de combatere a daunatorilor. Odata cu adoptarea noului Regulament al UE privind produsele de fertilizare, a fost furnizata o definitie clara cu privire la ceea ce va intra in domeniul de aplicare a biostimulatorilor vegetali si ceea ce va fi clasificat drept produs de protectie a plantelor. Tinand cont de faptul ca un microbian utilizat ca PPP ar putea functiona si ca biostimulator in acelasi timp (sau invers), solicitantii trebuie sa decida daca vor sa obtina statutul de PPP sau de biostimulator. Produsele cu una sau mai multe functii, dintre care una este reglementata de domeniul de aplicare al Regulamentului 1107/2009, sunt produse de protectie a plantelor care intra in domeniul de aplicare al regulamentului respectiv si ar trebui excluse din domeniul de aplicare al Regulamentului 2019/1009.”
Cum putem face diferenta intre efectul pesticid direct al microorganismelor si efectul indirect ca biostimulator al plantelor, facand plantele mai putin vulnerabile la stresul abiotic sau imbunatatind nutritia acestora?
Morgane Salaun: „S-ar putea ca pentru un microorganism sa nu fie intotdeauna posibil sa se traseze o linie clara intre trasaturile pesticide si cele biostimulatoare. In teorie, o bacterie ar putea avea capacitatea de a actiona ca un pesticid, dar, in acelasi timp, poate creste, de exemplu, eficienta plantelor de a utiliza nutrientii din sol. Pentru a putea face aceasta diferentiere intr-un sens reglementar, este crucial sa elucidam si sa descriem modul de actiune al unui microorganism cat mai clar posibil. In plus, revendicarea etichetei si utilizarile prevazute care sunt derivate din principiul activ vor determina daca un microorganism va fi considerat a fi in sfera produselor fitosanitare sau a biostimulatorilor vegetali.
Conform definitiei UE pentru biostimulatori vegetali, numai acele microorganisme care au ca unic scop imbunatatirea uneia sau mai multora dintre urmatoarele caracteristici ale plantei pot fi considerate ca biostimulatori: eficienta utilizarii nutrientilor, toleranta la stresul abiotic sau trasaturi de calitate ale culturilor. In lumina acestei definitii, daca o descriere a unui mod de actiune include ceva de genul „a face planta mai putin vulnerabila la atac” si / sau „a stimula planta sa produca substante pesticide native”, principiul activ ar putea fi interpretat ca inducand toleranta la stresul biotic, de exemplu prin stimularea mecanismelor de aparare a plantelor. In acest caz, chiar daca a fost un efect indirect, agentul microbian ar fi considerat a fi in sfera produselor fitosanitare.”
sursa: http://news.agropages.com/News/NewsDetail—37378.htm
