74 de femei din Romania si Republica Moldova au finalizat TalentA 2023, programul inovativ de educatie al Corteva Agriscience

Publicat de

Cu ocazia Zilei Internationale a Femeilor din Mediul Rural, sarbatorita pe 15 octombrie, Corteva Agriscience anunta incheierea celei de-a patra editii a programului educational TalentA 2023 cu un atelier practic pentru femeile-fermier. 64 de femei din Romania si 10 femei din Republica Moldova au participat activ la procesul de invatare si dezvoltarea de proiecte pentru a-si sustine comunitatile si afacerile, iar cele mai bune propuneri vor fi premiate de Corteva Agriscience cu granturi la sfarsitul lunii octombrie.

Pe lista participantelor la TalentA-2023 se afla femei cu varste cuprinse intre 18 si 56 de ani din diferite regiuni ale celor doua tari, care lucreaza in diverse domenii ale agriculturii – cultivarea cerealelor, legumelor si fructelor, cresterea animalelor si a pasarilor de curte, apicultura si horticultura. Este pentru prima data cand programul a fost deschis si pentru studente aflate la inceputul carierei, ceea ce intareste angajamentul Corteva de a le oferi oportunitati de dezvoltare tinerilor si de a imbunatati comunitatile lor.

Programul educational, dezvoltat si sponsorizat de Corteva Agriscience pentru al patrulea an consecutiv, s-a desfasurat timp de cinci luni incepand cu luna mai si a inclus doua module de studiu: modulul de afaceri cu 10 cursuri si modulul de agribusiness cu 4 cursuri. Cursurile au fost sustinute si conduse de profesionisti Corteva si de membri ai echipei Starperfomining, o firma de consultanta in afaceri, care este partener oficial al programului inca de la prima editie din Romania.

La Corteva, credem cu tarie ca femeile pot avea o contributie semnificativa la progres, inovatie si o mai buna calitate a vietii in zonele rurale. De aceea, programul TalentA initiat de Corteva Agriscience a devenit un proiect de succes, solicitat de femeile din Romania, Republica Moldova si nu numai, si un punct de referinta pentru industria agricola la nivel national si in alte tari in care este implementat. Initiativa Corteva reprezinta o oportunitate pentru femeile din mediul rural de a participa la cursuri gratuite, care le ofera participantelor noastre cunostintele necesare pentru a dezvolta afaceri sustenabile, dinamice si competitive, cu impact pozitiv asupra progresului comunitatilor in care traiesc”, a declarat Maria Carja, Marketing Manager Romania, Republica Moldova si Ungaria, Corteva Agriscience.

TalentA este un proiect remarcabil care duce la nivel inalt dezvoltarea profesionala a femeilor – fermier din Romania si Republica Moldova. Sunt onorat sa fiu alaturi de compania Corteva in acest demers si sa contribui la imbunatatirea abilitatilor de gestionare a afacerilor participantelor, aspect esential pentru viabilitatea si sustenabilitatea agriculturii”, a completat Radu Stanescu, Managing Partner Starperformining, partenerul organizational al Corteva Agriscience pentru proiectul TalentA in Romania si Republica Moldova.

Cursul final al programului TalentA 2023 a avut loc la sfarsitul lunii septembrie, in cadrul unui atelier de lucru de doua zile, in care participantii la program s-au intalnit personal cu consultantii si au interactionat pentru prima data fata in fata cu colegii lor dupa modulele de webinar. Acestia au dezbatut subiecte fundamentale pentru o afacere agricola, cum ar fi analiza financiara, resursele umane si tehnici eficiente pentru o recrutare de succes intr-un context demografic dinamic, modele de afaceri aplicate proiectelor agricole si impactul digitalizarii asupra sectorului prin solutii inovatoare. In etapa actuala, participantii au inceput pregatirea proiectelor pentru concursul de granturi, care vizeaza imbunatatirea securitatii alimentare a comunitatilor. In functie de rezultate si pe baza conceptelor de proiect furnizate, un comitet de experti va alege trei castigatori care vor primi finantare din partea Corteva Agriscience la sfarsitul lunii octombrie: Locul 1 – 6000 $, locul 2 – 5000 $, locul 3 – 4000 $.

Am participat la programul TalentA pentru a cunoaste mai multe femei ca mine, pentru ca in zona din care provin, judetul Neamt, sunt foarte putine femei fermier si ma simteam singura. De curand m-am lansat in agricultura, alaturandu-ma afacerii familiei mele, Baiagrogiv – Ferma familiei Buliga, iar venirea aici a insemnat pentru mine sa intalnesc o multime de oameni de varsta mea, care sunt dedicati in ceea ce fac si au idei de afaceri foarte bune, astfel incat acum nu mai simt acea singuratate. Cursurile au fost foarte interesante, m-am implicat activ, iar informatiile pe care le-am primit au fost foarte utile pentru ca nu s-au bazat doar pe teorii dintr-o carte, ci pe multa practica, lucru care ne-a placut foarte mult tuturor„, a declarat Alexandra Buliga, fermier la Baiagrogiv – Ferma familiei Buliga.

Am 19 ani, studiez la Facultatea de Medicina Veterinara si vreau sa studiez si Agronomie. Impreuna cu parintii mei avem o ferma protejata de 6.000 m², Serele Dulci, unde cultivam ardei, castraveti si rosii, si avem un contract cu un important lant de supermarketuri din Romania. Anul acesta, pentru a reduce pierderile de productie, am facut un experiment si am inceput sa facem gem din resturile de sortare. A fost un succes si vreau sa continui acest lucru pe viitor, dar vreau sa invat mai mult, motiv pentru care m-am inscris la cursurile TalentA. Este o oportunitate pentru mine, atat pe plan profesional, cat si personal, deoarece cursurile sunt foarte bine structurate, si cred ca voi reveni anul viitor pentru a continua acest proces de invatare. Am intalnit o multime de oameni noi la acest workshop si este o cu totul alta comunicare cu toate colegele mele, pentru ca a fost placut sa ne descoperim si sa ne cunoastem aici„, a adaugat Iris Maria Rosculet, fermier la Serele Dulci.

Programul TalentA a fost creat de Corteva Agriscience, al carei scop este de a imbogati viata celor care produc si a celor care consuma, asigurand dezvoltarea generatiilor viitoare. Punerea in aplicare a initiativei educationale face parte din eforturile de sustenabilitate ale Corteva de a promova abilitarea femeilor in agricultura. TalentA a fost lansata in Spania in 2019, iar in 2020 a fost implementata pentru prima data in Romania cu sprijinul echipei Starperformining. Pana in prezent, aproximativ 1300 de femei talentate din intreaga lume au devenit participante la programul TalentA de catre Corteva Agriscience.

Despre Corteva Agriscience  

Corteva Agriscience este o companie globala, eminamente agricola, tranzactionata la bursa, ce combina inovatia de varf din industrie, implicarea clientilor si executia operationala pentru a oferi solutii la cele mai mari provocari agricole din lume. Corteva genereaza optiuni avantajoase pe piata prin strategia sa unica de distributie, impreuna cu mixul sau echilibrat si divers de seminte, produse de protectia a plantelor si servicii digitale la nivel mondial. Avand in portofoliu unele dintre cele mai cunoscute marci din agricultura si o linie de produse si tehnologii de top in industrie, ce pot genera cresteri viitoare, compania se angajeaza sa maximizeze productivitatea fermierilor, colaborand in acelasi timp cu partile interesate din intreg sistemul alimentar, contribuind la promisiunea de a imbogati viata celor care produc si a celor care consuma si asigurand progresul generatiilor viitoare.

 

Mai multe informatii sunt disponibile pe www.corteva.ro

Urmariti Corteva Agriscience pe Facebook, Instagram, LinkedIn, Twitter si YouTube

™ ® ℠ Marci comerciale si de servicii ale Corteva Agriscience si a companiilor afiliate

Contact Corporate Communications Corteva: 

Ana-Maria Grigore

+40 (754) 228 975

anamaria.grigore@corteva.com

S-ar putea să te intereseze

Hot News