Sorgul (genul Sorghum) pentru boabe (fig. 1) este o planta de cultura deosebit de valoroasa, in special in zonele cu precipitatii reduse, cu soluri saraturate si nisipoase, avand o larga utilizare atat in hrana animalelor, cat si in industrie.
La noi in tara, aceasta cultura este destul de restransa si depinde, in mare masura, de evolutia paduchelui verde al cerealelor Schizaphis graminum (Rondani, 1852) (fig. 2) care, in anumite conditii, este foarte periculos. In afara de sugerea sevei, caracteristica tuturor afidelor, insecta injecteaza un lichid salivar care distruge clorofila, afectand structura celulara a plantei. Prin procesul de hranire, produce intepaturi in dreptul carora tesuturile plantei atacate se usuca (portiuni de frunza sau chiar frunze intregi). Cu cat atacul este mai intens, cu atat procentul de uscare este mai mare, existand de multe ori situatia uscarii plantei in intregime.
In prima perioada de aparitie a afidelor pe sorg se observa ca, desi majoritatea frunzelor sunt infestate, atacul cel mai intens se produce pe frunzele bazale, care se usuca primele. Odata cu evolutia atacului dinspre partea bazala spre cea superioara a plantei, progreseaza si proportia frunzelor uscate, la atacuri puternice fenomenul cuprinzand intreaga planta.
Desi prezenta paduchelui pe sorg este foarte esalonata in timp, din primavara si pana toamna tarziu, de importanta practica este perioada de crestere a plantelor, corespunzatoare inmultirii si vatamarii intense. Din cercetarile efectuate, reiese ca atacul insectei este sincronizat in special cu primele faze de vegetatie, dar frecvent pana la aparita paniculului. In functie de faza de vegetatie in perioada de manifestare a atacului, precum si de intensitatea lui pot fi semnalate mai multe tipuri de atac, prezentate in cele ce urmeaza.
Ca urmare a atacului unei populatii reduse de afide rezulta pete de decolorare (fig. 3), portiuni de frunze necrozate sau uscare a primelor frunze bazale, insa datorita cresterii plantei apar noi frunze, fara simptome de atac. Plantele cu astfel de atac continua sa creasca si practic nu prezinta deosebiri fata de cele fara atac (fig. 4). La o populatie numeroasa de afide, in cele mai multe cazuri, plantele mici se usuca si pier.
O caracteristica a atacurilor puternice, atunci cand plantele sunt mici, este aparitia de goluri in cultura, a caror marime variaza in functie de intensitatea atacului. Uneori, prin aparitia conditiilor nefavorabile pentru continuarea evolutiei afidelor, plantele respective fiind tinere, in plin proces de crestere, au posibilitatea sa se refaca. In aceasta situatie, talia este mai redusa iar paniculele fie nu se formeaza, fie apar dar sunt sterile. Aceste plante dau nastere la o serie de copili, care in conditii climatice favorabile pot produce chiar panicule fertile, insa vegetatia lor este mult intarziata, neuniformizand coacerea si intarziind recoltarea. Unele plante aflate in faza de burduf, se usuca inainte de aparitia panicului.
Ca urmare a intarzierii procesului de crestere, talia plantelor atacate la sfarsitul perioadei de atac in masa este mai mica decat cea a plantelor neatacate, osciland intre 10 si 44%. Diversele tipuri de atac manifestate la plantele avansate in crestere, inainte sau dupa aparitia paniculului, sunt posibile cand populatia de afide evolueaza in densitati mari, ce pot ajunge la cateva mii de exemplare pe planta o perioada indelungata de timp (chiar pana la sfarsitul lunii iulie). Dupa sistarea atacului, aspectul general al plantei se schimba, frunzele capata o culoare verde inchisa, fiind treptat lipsite de petele caracteristice de decolorare.
In aceasta perioada, cresterea plantelor difera in functie de cantitatea de precipitatii cazuta. Daca vremea este secetoasa, plantele cresc foarte putin, iar diferenta de talie fata de plantele neatacate se mentine si dupa maturizare. Dimpotriva, daca exista umiditate suficienta, plantele atacate, desi intarziate in vegetatie, cresc intr-un ritm foarte intens, astfel incat la maturitate inaltimea lor nu se deosebeste de cea a plantelor neatacate. Reiese astfel ca paduchele verde al cerealelor poate ataca plantele de sorg aflate in toate fazele de vegetatie, incepand imediat dupa rasarire (in cazul semanatului tarziu) si pana in faza de coacere. Cu privire la pierderea de productie de boabe la sorg in functie de densitatea afidelor, de durata perioadei de aparitie maxima a lor, de starea de vegetatie a plantelor, precum si de conditiile climatice, aceasta poate varia foarte mult (intre 10 si 60%).
In concluzie, la noi in tara specia Schizaphis graminum constituie un pericol real pentru cultura sorgului pentru boabe, din care cauza se impun masuri de combatere cu insecticide care combat afidele, fara de care recolta poate fi redusa si in anumite situatii chiar compromisa.
Drd. Chiriloaie-Palade Andrei
