AgbioInvestor a actualizat Indexul produselor de protectie a plantelor incluzand erbicidul ureic pe baza de metobromuron

Publicat de

Metobromuronul este un erbicid ureic dezvoltat de Ciba, introdus in 1965, devenind ulterior parte din portofoliul Novartis. Produsul se aplica in combaterea buruienilor cu frunza lata si a gramineelor, in preemergenta, la o serie de culturi, inclusiv cartoful, acesta fiind din punct de vedere istoric principala cultura unde se aplica erbicidul. In procesul de fuziune a AstraZeneca si Novartis, metobromuronul a facut obiectul unor preocupari antitrust pe pietele importante de cartof, cum ar fi Franta si Belgia, iar Comisia Europeana a cerut companiilor sa renunte la produselele ce contin metobromuron pe aceste piete, produsul fiind scos de pe piata din 2004.

Firma Belchim care a achizitionat metobromuronul a cerut reinregistrarea acestui erbicid in UE, produsul fiind reaprobat in 2014 pentru o perioada de zece ani, adica pana la 31/12/2024. Belchim comercializeaza acum metobromuronul sub denumirile comerciale Proman si Praxim si a pozitionat produsul ca inlocuitor al erbicidelor pe baza de linuron, care au fost utilizate la cartof.

Linuronul a fost eliminat din UE in 2017, cu posibilitatea de utilizare pana in data de 3 iunie 2018. Belchim ar putea gasi o piata relativ semnificativa pentru metobromuron ca inlocuitor al linuronului, erbicid care a realizat vanzari de aproximativ 15-20 milioane de dolari in 2016, in UE (cartof, pomi fructiferi, fructe, legume, floarea soarelui, soia, etc).

Reintroducerea acestui erbicid va contribui la satisfacerea nevoilor producatorilor de cartof din regiune, iar AgbioInvestor va urmari indeaproape progresul produsului pe masura ce se dezvolta pe piata.

sursa: agbioinvestor.com

Alți cititori au distribuit recent

S-ar putea să te intereseze

Hot News