Ambrozia – prevenire si combatere

Publicat de

Ambrozia – o buruiana din ce in ce mai daunatoare pentru culturile prasitoare din judetul Ilfov

Prevenire si combatere

Dr. Marga Gradila, Daniel Jaloba, Valentin Ciontu, ICDPP

 

Ambrosia artemisiifolia L. este o buruiana din Familia Asteraceae, denumita popular ambrozie, iarba parloagelor sau floarea pustei, fiind o specie invaziva originara din America de Nord, care s-a raspandit in aproape toata Europa, dar se intalneste si in Asia, pana in Extremul Orient, Africa si Australia. Arealul sau invaziv cuprinde practic toate zonele cu climat temperat sau cald.  La noi in tara a fost identificata pentru prima oara pe linia ferata din gara Orsova, in 1908. Ea s-a extins treptat in zonele de campie si de deal, intalnindu-se frecvent de-a lungul soselelor si a cailor ferate, atat in interiorul, cat si in exteriorul localitatilor. De asemenea, a migrat si in culturile agricole, unde s-a adaptat pe sole cultivate cu floarea-soarelui, porumb, soia, precum si in pasuni, terenuri virane sau parasite, santiere, prin curtile caselor si prin parcuri.

Biologie

Ambrozia este o planta anuala pubescenta, termofila, cu inaltimea de 50 – 150 cm. Frunzele sunt dublu-penat alterne, florile unisexuate, repartizate monoic, in inflorescente spiciforme terminale. Poseda de asemenea calatidii mascule multiflore, spre varful inflorescentei si calatidii femele uniflore, dispuse spre baza inflorescentei. Fructul este o pseudoachena. Infloreste din luna iulie pana in luna septembrie. O planta poate produce pana la 150.000 de seminte. Este o planta puternic alergena, produce polen in cantitate foarte mare in perioada infloririi, o cantitate mica de 5-10 granule de polen/m3 aer fiind suficienta pentru a crea alergii severe la persoanele sensibile (manifestata prin stranut, prurit nazal, congestii, conjunctivite).

Desi este considerata de catre specialisti o buruiana problema pentru culturile prasitoare din vestul tarii, in ultimii ani a fost identificata din ce in ce mai frecvent in culturi agricole si terenuri nelucrate si in alte zone, fiind practic semnalata aproape in toata tara. In Romania a fost cuprinsa in lista buruienilor de carantina in anul 1972, iar in prezent obligativitatea combaterii si eliminarii acestei specii este legiferata prin legea 62/2018.

In campurile experimentale organizate de Laboratorului de Testare Biologica a Produselor de Protectia Plantelor din cadrul ICDPP-Bucuresti la Ferma Didactica Moara Domneasca din judetul Ilfov, ambrozia a fost identificata in culturile de porumb si floarea-soarelui. Ambrozia este o specie termofila, necesitand pentru germinatie si rasarire o temperatura a solului de aproximativ 15-20°C, care coincide si cu temperatura de germinatie la floarea-soarelui. Fiind mult mai viguroasa si mai puternica decat plantele de cultura la o densitate medie de 20-25 de plante/m2, ambrozia va sufoca plantele de cultura, ducand la pierderi de productie de pana la 80%.

Ambrozia nu este o buruiana specifica culturilor de cereale. Daca totusi apare in solele cu cereale, supravietuieste cu greu, deoarece este o buruiana iubitoare de spatiu. Acolo unde are spatiu suficient se dezvolta si ramifica foarte puternic. Ambrozia atinge frecvent inaltimi de 1-1,5 metri, dar poate ajunge si la 2 metri inaltime, iar diametrul unei singure plante de ambrozie poate atinge 100 cm. {n loturile experimentale densitatea plantelor de ambrozie a fost in medie de 4-5 plante/m2 la porumb si de 6-8 plante plante/m2 la floarea-soarelui, dar datorita vigurozitatii si capacitatii de ramificare, procentul de acoperire a solului la plantele ajunse la maturitate a fost mult mai mare, depasind 50% la floarea-soarelui.

Prevenire si combatere

  • Combaterea ambroziei de pe marginea terenurilor prin smulgere, efectuarea de lucrari mecanice si aplicarea de erbicide totale (omologate si unde legislatia permite aplicarea acestora).
  • Distrugerea plantelor de ambrozie din zonele adiacente solelor cultivate, deoarece semintele de la aceste plante se vor raspandi si in culturi, unde vor ajunge sa se dezvolte mult mai repede decat pe terenurile adiacente, din cauza spatiului liber mai mare si a lipsei concurentei cu alte buruieni sau flora spontana, specifica zonelor de langa marginile drumurilor sau a solelor.
  • Practicarea unei rotatii adecvate, astfel incat sa se utilizeze erbicidele cu eficacitate cat mai mare asupra ambroziei. De exemplu, daca anul acesta pe o sola se cultiva soia, se recomanda ca urmatoarea cultura din asolament sa fie cea de porumb, deoarece aceasta cultura dispune de mai multe erbicide omologate pentru combaterea ambroziei. In anul al treilea, se poate cultiva floarea-soarelui, deoarece la aceasta cultura exista hibrizi toleranti la aplicarea de erbicide eficiente pentru controlul ambroziei. In acest exemplu de rotatie nu este bine sa fie introdusa cultura de grau, deoarece ambrozia nu va rasari in anul respectiv, deoarece graul este o cultura deasa, iar in luna mai, cand rasare de regula ambrozia, plantele de grau acopera deja 90% din suprafata solului, iar sistemul radicular si compactarea solului nu favorizeaza germinarea semintelor de ambrozie. Acestea rezista foarte bine pana in anul urmator, cand vor rasari in forta, iar procesul de combatere va trebui reluat.
  • Erbicidarea preemergenta si postemergenta a culturilor infestate cu ambrozie folosind erbicide omologate si care au o eficacitate cat mai buna. Se recomanda ca erbicidele postemergente sa fie aplicate cand plantele de ambrozie au 2-4 frunze si sub 5 cm inalt Daca planta de ambrozie nu a fost combatuta complet, ea va ramifica, deoarece este distrus doar varful de crestere prin care ambrozia isi alungeste tija principala. Atunci cand varful de crestere moare, planta incepe sa ramifice de la baza si produce in continuare seminte, continuand ciclul evolutiv. Acesta incepe cam pe la 15 aprilie (in functie de conditiile meteorologice). Daca ambrozia nu a fost erbicidata sau eliminata mecanic pana la mijlocul lunii iulie, vom ajunge la perioada in care incepe sa isi scuture semintele, in functie de cultura pe care a infestat-o. Si vorbim de mii sau zeci de mii de seminte.
  • Combaterea mecanica se realizeaza de regula o singura data pe sezon (la aplicarea ingrasamintelor in vegetatie), deoarece, din punct de vedere financiar si al controlului ambroziei nu renteaza mai multe treceri. De asemenea, eficacitatea metodelor mecanice este influentata de faptul ca exista un spatiu de 10 cm de-o parte si de alta a randului de plante de care nu te poti atinge, deoarece acolo se gaseste sistemul radicular. Este suficient sa supravietuiasca o singura planta de ambrozie pe cei 10 cm de langa plantele de cultura, pentru a sufoca planta respectiva, din cauza ramificarii foarte puternice.
  • Aplicarea de erbicide totale omologate in miriste, dupa recoltarea cerealelor, deoarece ambrozia apare imediat dupa recoltarea cerealelor, cand se elibereaza spatiul necesar pentru crestere si ramificare.
  • Abordarea combaterii ambroziei intr-un sistem integrat pe termen lung, care va da rezultatele scontate, chiar daca uneori poate implica un cost suplimentar, pentru a obtine cele mai bune rezultate si pentru a stopa invazia acestei buruieni daunatoare culturilor si sanatatii oamenilor.

 

 

 

 

S-ar putea să te intereseze

Hot News