Alianta pentru Agricultura si Cooperare informeaza fermierii si persoanele interesate asupra situatiei incerte provocata de proiectul de rectificare bugetara programat spre adoptare in sedinta publica din 14.08.2020, orele 17:00.
In aceasta dimineata am intrat in posesia documentului in lucru privind proiectul de rectificare bugetara si neidentificand suma de 1,2 miliarde de lei, necesara efectuarii platilor catre fermierii afectati de seceta extrema, am transmis catre Guvern, Ministerul Finantelor Publice si Ministerul Agriculturii adresa pe care o atasam si in care solicitam expres ca sumele de bani pentru despagubirile de seceta sa fie alocate si platite fermierilor afectati!
Scrisoarea a fost transmisa la orele 12:00 iar in cadrul comunicatului de presa sustinut de domnul premier Ludovic ORBAN la orele 13:00, acesta a dat asigurari ca „Vom asigura banii necesari din bugetul Ministerului Agriculturii pentru a plati despagubirile pe care le-am anuntat pentru fermierii ale caror suprafete au fost afectate de seceta. Bugetul Ministerului Agriculturii este un buget care are mai multe categorii de cheltuieli. Nu trebuie sa existe o corespondenta intre suma care urmeaza a fi platita pentru despagubirile catre fermieri si cresterea bugetului Ministerului Agriculturii. Sigur ca voi mai analiza o data. Rectificarea bugetara este obiectul unei dezbateri in Guvern. Asta este un proiect care este public in momentul de fata, in transparenta, dar decizia finala o vom lua in cursul acestei seri„.
Salutam interventia Primului Ministru si facem un apel public catre responsabilii din ministerul Agriculturii si Ministerul de Finante ca alocarea bugetara pentru cele 1,2 miliarde de lei necesari despagubirilor pentru seceta sa fie redirectionati doar catre plata acestor despagubiri, chiar daca in proiectul de rectificare bugetara sumele apar pe alte categorii de cheltuieli.
Solicitam public asigurari ca aceste sume nu vor fi redirectionate catre alte categorii de cheltuieli, in caz contrar trebuie sa va asumati raspunderea politica pentru lipsa adoptarii unor masuri urgente care ar putea salva de la faliment un numar semnificativ de fermieri!
Alianta pentru Agricultura si Cooperare, isi mentine pozitia expusa in Scrisoarea atasata comunicatului si transmisa institutiilor de resort.
Federatia Nationala a Producatorilor din Agricultura, Industria Alimentara si Servicii Conexe din Romania – ,,PRO AGRO”
Liga Asociatiilor Producatorilor Agricoli din Romania – ,,LAPAR”
Uniunea de Ramura Nationala a Cooperativelor din Sectorul Vegetal – ,,UNCSV”
Asociatia Producatorilor de Porumb din Romania – ,,APPR”