Asezarea geografica a Romaniei si relieful sau asigura conditii naturale favorabile pentru cultura vitei-de-vie. Ca urmare, viticultura a cunoscut o dezvoltare continua, devenind una din ramurile importante ale productiei agricole. Romania a ramas o tara viticola si este membru al Organizatiei Internationale a Viei si Vinului (OIV) din 1927. Tara noastra se afla pe locul 12 la nivel mondial in clasamentul producatorilor de vinuri si pe locul sase in Europa, dupa Franta, Italia, Spania, Germania si Portugalia. Podgoriile ocupa in prezent aproximativ 1,4% din intreaga suprafata agricola a tarii – 180 000 de hectare.
Masurile agrofitotehnice aplicate rational in cultura vitei de vie determina sporirea longevitatii, pe cand aplicarea necorespunzatoare a unor lucrari de ingrijire a plantatiilor (taierile nerationale, incarcaturile exagerate de ochi, combaterea necorespunzatoare a bolilor si daunatorilor, fertilizarea incorecta, lipsa irigatiei in conditii de seceta) determina scaderea longevitatii. Viticultorul trebuie sa asigure cel mai bun echilibru posibil intre plante si mediul inconjurator, aceasta insemnand mentinerea unui echilibru vegetativ si de productie cu rezultate pozitive asupra calitatii strugurilor si costurilor de productie.
Astfel, primavara, dupa trecerea pericolului ingheturilor de iarna (martie), se executa taierea de formare, diferentiat, in functie de tipul de taiere proiectat, urmata de copcitul vitelor (lucrarea se repeta in luna august) precum si revizuirea sistemului de sustinere.
Copcitul consta in suprimarea radacinilor formate din altoi, deasupra zonei de altoire, ca si a celor pornite din portaltoi in apropierea nivelului solului, odata cu inlaturarea coardelor care au pornit din portaltoi. Ca si epoca, se realizeaza de obicei primavara odata cu taierea in uscat si prezinta dezavantajul regenerarii rapide a radacinilor, deoarece corespunde cu inceputul cresterii intense a lor. Efectuarea copcitului ar trebui sa coincida cu momentul stagnarii cresterii radacinilor, adica in vara, in luna august, cand nu are loc regenerarea lor. In aceasta perioada insa, executarea lucrarii este greoaie, butucii fiind in plina vegetatie, au un frunzis bogat, sunt incarcati cu rod si necesita mai multa forta de munca.
Copcitul se face cu scopul de a preveni separarea altoiului de portaltoi si anume:
- radacinile pornite din altoi cresc mai puternic, in dezavantajul celor din portaltoi, dar in final sunt distruse de filoxera, ger sau seceta, ceea ce duce la pieirea butucului si aparitia de goluri in plantatie;
- lastarii crescuti din portaltoi si neindepartati cresc puternic, in defavoarea cresterii lastarilor altoi, fapt ce determina disparitia altoiului, ramanand in plantatie, in loc de un butuc care sa produca struguri, un butuc de portaltoi care, de fapt, reprezinta tot un „gol”.
Ca si tehnica de lucru, radacinile se taie cu foarfecele de vie, tinut cu lama taietoare spre butuc, suprimandu-le de la punctul de formare a lor, fara a lasa „mustati”, din care pot porni numeroase alte radacini. Daca butucii prezinta insa coarde crescute din portaltoi, se desface cu sapa sau copcitoarea pana la locul de pornire a lor si se inlatura de la punctul de insertie prin taiere cu foarfecele.
Daca plantatia nu a fost copcita ani la rand, iar radacinile crescute sunt numeroase si mai groase de 4-5 mm fiecare, copcitul se efectueaza esalonat la fiecare butuc, pe timp de 24 ani, suprimandu-se in fiecare an cate o jumatate sau un sfert din numarul de radacini, in functie de numarul si grosimea lor, pentru a nu crea un dezechilibru in asigurarea butucului cu apa si substante nutritive. In primaverile secetoase se recomanda dupa copcit o udare, pentru a asigura conditii favorabile imputernicirii radacinilor de profunzime (de baza). Se recomanda ca periodic sa se controleze daca nu cumva au aparut radacini din altoi.
O lucrare obligatorie care precede intotdeauna lucrarea de taiere este controlul viabilitatii mugurilor si stabilirea incarcaturii de rod. Pentru ca pierderile de ochi sa nu conduca la scaderea productiei, in fiecare an inainte de taieri, se controleaza starea de viabilitate a acestora, si se stabilesc procentual, pierderile, care, pentru a nu influenta negativ productia, trebuie compensate. Determinarea viabilitatii mugurilor se poate face prin urmatoarele metode:
- sectionarea longitudinala a ochilor de iarna si examinarea vizuala a complexului mugural;
- fortarea pornirii in vegetatie a butasilor de un ochi lungime, in conditii controlate de laborator.
Taierea reprezinta principala lucrare prin care se pun bazele productiei anuale de struguri si a calitatii ei, de aceea trebuie sa fie executata de personal instruit in vederea efectuarii corecte a acesteia (sa cunoasca de ce se taie vita-de-vie, care sunt caracteristicile ei de rodire si crestere, cum reactioneaza butucul la taieri etc.). Prin efectuarea taierilor in uscat se urmareste: realizarea si mentinerea formei date butucului in primii ani de la plantare, mentinerea productiei la un nivel constant pastrarea unui echilibru intre procesele de crestere si fructificare precum si obtinerea de productii de buna calitate. Inainte de a incepe taierea, se analizeaza starea generala a butucului si modul cum a reactionat acesta fata de incarcatura de ochi lasata anul anterior.
Pentru a se evita o serie de greseli, ce pot afecta nu numai productia anului in curs, dar si pe cea din anii urmatori, la executarea taierilor se vor avea in vedere o serie de reguli dintre care amintim:
- elementele de rod (coarde de rod, cordite, cepi de rod), trebuie sa rezulte numai din coarde de un an, crescute pe lemn de 2 ani;
- cepul de inlocuire sa se gaseasca in pozitie inferioara fata de coarda de rod, in vederea mentinerii elementelor de rod cat mai aproape de lemnul multianual;
- scurtarea coardelor sa se faca imediat deasupra ochiului; daca scurtarea se face pe internod lasand o portiune mai lunga deasupra ochiului, acesta se usuca si poate deveni un focar pentru daunatori si diferite boli;
- suprimarea coardelor se face la 2-3 mm deasupra punctelor de insertie, tesuturile necrozandu-se mai putin daca se taie prea adanc, rezulta o rana mai mare si adanca ale carei tesuturi se necrozeaza si stanjenesc circulatia sevei; daca se taie lasand o bucata mai mare din coarda, rezulta un cep ce se usuca.
Vita-de-vie are lemnul putin dens, cu liberul si maduva dezvoltate, din care cauza ranile se vindeca foarte greu sau deloc. Ranile produse pe coardele de 1 an sunt mai putin periculoase, deoarece sunt mici, lemnul se vindeca relativ usor iar cu ocazia taierilor din anul urmator lemnul crescut intre timp se inlatura. Dupa 8-9 ani de la plantare, sporeste numarul ranilor, diametrul lor este mai mare si portiuni tot mai mari din tesuturile ranite se usuca si se necrozeaza. Daca ranile apar pe toate partile lemnului multianual si una langa alta, se mortifica zone intregi ale lemnului, circulatia sevei fiind stanjenita. Efectuarea taieturilor pe o singura parte a lemnului multianual asigura circulatia normala, nestanjenita a sevei pe partea sanatoasa lipsita de rani.
De asemenea, in cursul perioadei de vegetatie, inaintea executarii lucrarilor de erbicidare trebuie realizat si copcitul, pentru ca erbicidele administrate pe sol sa nu poata fi preluate prin radacinile superficiale.
Cojanu Daniel Nicolae
Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protectia Plantelor
