Floarea soarelui, comparativ cu alte plante de cultura, prezinta o particularitate privind concurenta buruienilor, in sensul ca ele pot concura plantele numai o perioada de 3-5 saptamani de la rasarire.
Intervenind cu erbicide in aceasta perioada, planta de cultura este salvata, dezvoltandu-se normal, fara sa mai fie concurata de buruieni. Pentru a inregistra o eficacitate cat mai ridicata in combaterea buruienilor din cultura de floarea soarelui pot fi aplicate mai multe tratamente, in functie de speciile de buruieni existente si de dominanta acestora:
- imediat dupa semanat (preemergenta), pentru combaterea buruienilor monocotiledonate anuale (Setaria, Echinochloa) din seminte, dar si unele dicotiledonate;
- in vegetatie (postemergenta), cand planta de floarea soarelui este in faza de 2-4 frunze, pentru combaterea buruienilor dicotiledonatelor anuale (in faza de 2-4 frunze), dar si unele monocotiledonate anuale (in faza de 1-3 frunze, inainte de infratire);
- pentru combaterea buruienilor monocotiledonate si, in special, a costreiului din rizomi (Sorghum halepense), dar si a altor graminee perene, tratamentul se realizeaza tot in vegetatie (postemergent), cand costreiul are inaltimea de 15-25 cm si plantele de floarea soarelui 4-6 frunze.
Erbicide aplicate in preemergenta pentru combaterea buruienilor monocotiledonate si dicotiledonate anuale:
Pentru o buna eficacitate a erbicidelor, patul germinativ trebuie sa fie bine pregatit, fara bulgari si cu o umiditate suficienta in sol.
Atentie! SILBA nu se aplica pe o cultura in curs de rasarire sau rasarita, ci numai in intervalul semanat – rasarit, cat mai aproape de momentul semanatului.
Erbicid aplicat in postemergenta pentru combaterea buruienilor dicotiledonate anuale si perene, hibrizi rezistenti la imazamox:
- LISTEGO, in doza de 1,2 l/ha;
- PULSAR 40, in doza de 1,2 l/ha;
- SALTUS 80 SL, in doza de 0,325 – 0,65 l/ha.
Pentru combaterea buruienilor, erbicidul se aplica cand buruienile dicotiledonate sunt in stadiul de 2-4 frunze, buruienile monocotiledonate in stadiul de 1-3 frunze (sa nu fie infratite), iar floarea soarelui este in stadiul de 4-6 frunze. Erbicidul combate si lupoaia (Orabanche cumana), epoca de aplicare fiind in stadiu de 6-8 frunze a floarii soarelui.
Erbicid aplicat in postemergenta pentru combaterea unui spectru larg de buruieni cu frunza lata:
- VIBALLA, in doza de 1 l/ha.
Poate fi utilizat pe toate tipurile de hibrizi de floarea soarelui (conventionali, ExpressSun si Clearfield) de la BBCH 14 (100% din plante cu frunze complet dezvoltate) pana la BBCH 51.
Erbicide aplicate in postemergenta pentru combaterea buruienilor monocotiledonate anuale si perene:
- RANGO, in doza de 0,75 – 1,75 l/ha;
- LEOPARD 5 EC, in doza de 1,2 – 1,5 l/ha;
- MATADOR MAX, in doza de 0,75 – 2 l/ha;
- BUSTER 100 EC, in doza de 0,5 – 1 l/ha.
Erbicidele se aplica cand gramineele anuale sunt in stadiul de 1-3 frunze, iar la gramineele perene, cand costreiul are 15-25 cm, pirul gros 10-20 cm. Erbicidele graminicide se aplica singure, deci evitati sa le aplicati impreuna cu cele pentru buruieni dicotiledonate, pentru ca e posibil sa apara fenomenul de fitotoxiciate la plantele de cultura.