„Ingalbenirile vitei de vie” numite si fitoplasmoze, sunt un ansamblu de boli sistemice cauzate de un grup de microorganisme din genul Candidatus (Ca.) Phytoplasma ce poarta numele de fitoplasme (phytoplasmas). Fitoplasmele au fost descoperite in Japonia in 1967, iar apoi in Europa in anul 1968 de catre Ploaie si colaboratorii. Fitoplasmele sunt bacterii fara perete celular, cu o membrana subtire, dubla si flexibila, pleiomorfe si diametrul mediu de 500 nm. Sunt organisme obligat parazite, avand nevoie de celule gazda vii pentru a-si desfasura activitatea metabolica (Fig. 1). Poseda un stil de viata unic care le permite sa traiasca atat in cadrul regnului vegetal cat si in cel animal (clasa Insecta), adica se inmultesc in vasele conducatoare de seva elaborata (floemul) ale plantelor bolnave, dar si in organele insectelor care le servesc drept vectori, in special in glandele salivare si intestine.
In Europa se cunosc mai multe specii de fitoplasme ce provoaca ingalbeniri la vita de vie, doua fiind cele mai importante: ingalbenirea aurie Flavescence dorée (FD) cauzata de fitoplasma Ca. P. vitis si innegrirea lemnului/stolbur, Vergibungskrankhei (VK in Germania) si Bois noir (BN in Franta) cauzata de fitoplasma stolburului (Ca. P. solani). Desi patogenii care produc si vectorii care le raspandesc sunt diferiti, simptomatologia lor pe plante este identica, din aceasta cauza fitoplasmele nu pot fi identificate strict dupa aspectul exterior al plantelor bolnave.
Pentru o determinare exacta sunt necesare testele moleculare (teste PCR/Elisa). Clasificarea taxonomica a fitoplasmelor se bazeaza pe caracterizarea moleculara a genei ribozomale 16S rARN si a spatiului intergenic 16S-23S.
Toate speciile genului Vitis sunt afectate de fitoplasmoze, atat soiurile nobile de vita de vie (V. vinifera), cat si speciile de vita americane si cele salbatice (V. riparia, V. labrusca, V. berlandieri, V. rupestris). In ultimele decenii bolile fitoplasmice au provocat pagube importante viticultorilor din intreaga lume, dar mai ales in regiunile viticole din Europa.
Vectorii fitoplasmelor vitei de vie sunt cicadele care se hranesc din floemul plantelor bolnave. Cele mai cunoscute fac parte din familiile Cicadellidae si Cixiidae (subordinul Auchenorryncha, ordinul Hemiptera). In prezent se cunosc cca. 100 de specii de cicade cu rol de vectori. Procesul de transmitere al fitoplasmelor (Fig. 2) cuprinde trei faze: (1) perioada de acumulare – cand fitoplasmele sunt supte din floemul plantelor bolnave prin aparatul bucal al insectelor in procesul de hranire (insectele se infecteaza), (2) perioada de latenta – cand fitoplasmele se multiplica si circula in interiorul insectelor si (3) perioada de inoculare – cand fitoplasmele sunt injectate in plantele gazda (insectele devin infectioase). Procesul de acumulare este indeplinit cel mai des de catre nimfe. Perioada de latenta poate dura intre 14 si 30 de zile depinzand de la o specie de insecta la alta.
Inocularea este in principal facuta de catre adulti, deoarece nimfele care s-au hranit din plantele infectate se transforma in adulti in timpul perioadei de latenta. De regula perioada de inoculare are loc de la sfarsitul lunii iulie pana in septembrie.
Simptomatologia bolilor fitoplasmice pe vita de vie este similara indiferent de specia de fitoplasma. Simptomele pe plante sunt cauzate de modificarile fiziologice produse de fitoplasme in interiorul plantelor. Ele se hranesc cu glucidele din vasele conducatoare, unde traiesc si se inmultesc, impiedicand circularea descendenta a sevei elaborate. Aceasta face ca amidonul sa se acumuleze in frunze, blocand circulatia acestuia catre organele consumatoare si de stocare precum struguri, ramuri, tulpini si radacini.
Principalele simptome au loc pe frunze, ciorchini, lastari si ramuri.
La inceputul perioadei de vegetatie, chiar dupa dezmugurire, pe butucii serios infectati se pot vedea primele simptome pe frunze si lastari: internodurile sunt scurte, apar pustule pe lemnul tanar si poate avea loc necrozarea mugurilor terminali. Inflorirea este mai slaba, florile pot cadea si fructele pot fi avortate.
In primavara, la atacuri usoare, infectia cu fitoplasme poate fi confundata cu alte boli sau dereglari fiziologice. Cu inaintarea perioadei de vegetatie simptomele devin tipice si mai usor de identificat: frunzele se coloreaza total sau partial in galben la soiurile de struguri albi (Fig. 3) sau roze si in rosu la soiurile cu struguri negri (Fig 4), mai intai pe portiunile dintre nervuri, apoi frunzele se coloreaza in intregime. Frunzele devin lucios-metalice, se ingroasa si pot deveni casante. De cele mai multe ori se rasucesc catre partea inferioara capatand forma de triunghi sau poligon. Are loc imbatranirea prematura a frunzelor, necrozarea nervurilor, suberizarea punctului de insertie al frunzelor. Desi vestejite ele raman pe lastari un timp indelungat. Simptomele devin mai pronuntate spre toamna. La plantele serios infectate se observa brunificari si necrozari. Pot fi atacate plantele in intregime (Fig. 3) sau un numar variabil de lastari de pe o planta (Fig. 5, 6).
Pe suprafata lastarilor se pot observa pustule tipice. Spre toamna se observa maturarea incompleta a lemnului la lastarii anuali afectati care devin elastici, subtiri si curbati luand aspect de salcie plangatoare. In timpul iernii acestia sunt mai susceptibili la ingheturi, se pot brunifica sau innegri („innegrirea lemnului”), uscandu-se si contribuind la degarnisirea butucilor. In final, plantele grav afectate pe o perioada de cativa ani se usuca si mor.
Calitatea vinului este afectata de infectiile cu fitoplasma. Analiza vinului produs din struguri de vita de vie infectata cu fitoplasma (Fig. 7, 8) a evidentiat scaderea continutului de alcool si fier, cresterea continutului in acizi organici, aciditate titrabila si continut de calciu.
Evaluarea senzoriala a acestui vin a aratat aciditate mai mare, amaraciune si decolorare.
Expresia simptomelor, severitatea si localizarea lor au loc in stransa corelatie cu soiul, sensibilitatea genetica a acestuia dar si cu comportamentul de hranire al insectei vector si specia de fitoplasma. Majoritatea soiurilor de vita de vie sunt afectate de fitoplasmoze, intr-o masura mai mica sau mai mare.
O sensibilitate crescuta au soiurile Chardonnay, Riesling, Pinot gris, Pinot noir si Cabernet Sauvignon. Speciile folosite ca portaltoi sunt mai putin susceptibile.
Innegrirea lemnului (Bois Noir/Stolbur) este cea mai raspandita fitoplasmoza in regiunile viticole din Europa, inclusiv in Romania. A fost descoperita in 1961 in Franta. Cicada Hyalestes obsoletus din familia Cixidae este principalul vector natural al fitoplasmei stolburului. Este o insecta polifaga care traieste de preferinta pe plante erbacee, cum ar fi volbura (Convolvulus arvensis), urzica (Urtica dioica), volbura mare (Calistegia sepium), Crepis foetida, Artemisia spp. Are o singura generatie pe an. Ierneaza ca larve pe radacinile de volbura si urzica de unde, treptat catre lunile aprilie si mai, avanseaza catre suprafata solului iar in mai-iunie se transforma in adulti si migreaza pe diferite specii erbacee pe care se hranesc.
In functie de speciile de buruieni pe care se dezvolta cicada, sunt descrise 3 tulpini diferite de stolbur Tulpina I (tuf-a) asociata cu urzica, tulpina II (tuf-b) asociata cu volbura si tulpina III (tuf-c) asociata cu volbura mare. Buruienile din vii si din afara lor care sunt gazde pentru cicada H. obsoletus sunt si surse de infectie de fitoplasma, care este preluata de adultii cicadei prin hranire si transferata la vita de vie sanatoasa. H. obsoletus transmite fitoplasma stolburului doar de la buruieni la vita, nu si de la o vita la alta. Alte specii de cicade din aceeasi familie cu H. obsoletus si frecvent gasite in vii sunt Reptalus panzeri, R. quinquecostatus. Acestea transmit fitoplasma stolburului de la buruieni la vita de vie in maniera similara cu H. obsoletus.
Ingalbenirea aurie (Flavescence dorée) A fost descoperita in 1957 in Franta si spre deosebire de innegrirea lemnului, ingalbenirea aurie este o boala epidemica. Este raspandita in Europa in tari precum, Austria, Bosnia si Hertegovina, Croatia, Elvetia, Franta, Italia, Portugalia, Serbia, Slovenia, Spania si Ungaria, fiind considerata o boala foarte grava. In cazuri de epidemii severe poate provoca pierderi de 100% din plantatii. In Romania a fost detectata in 2022. Este produsa de fitoplasma ‘Candidatus Phytoplasma vitis’ (Ca. P. vitis) si face parte din grupul „Ingalbenirea ulmului”. Principalul vector al acestei fitoplasme este cicada americana Scaphoideus titanus care transmite infectia de la o planta de vita de vie la alta. Insecta se hraneste doar pe plante din genul Vitis. Ciclul biologic al cicadei se coreleaza cu fenofazele vitei de vie, prezentand o singura generatie pe an. Ierneaza ca oua depuse sub scoarta coardelor de doi ani. Necesita ierni friguroase pentru a favoriza iesirea din diapauza a oualor si veri calduroase pentru a-si incheia ciclul biologic.
Nimfele apar in luna mai si se transforma in adulti in iulie. Adultii persista pana tarziu in octombrie in functie de conditiile climatice. Este un vector foarte eficient deoarece se hraneste doar pe vita de vie. Nimfele de varsta a treia si adultii realizeaza transmiterea fitoplasmei FD de la plante bolnave la cele sanatoase.
Odata infectata, insecta ramane infectioasa pentru tot restul vietii. Pe langa S. titanus, s-au mai semnalat inca patru cicade vector pentru ingalbenirea aurie, toate prezente si in Romania: Dictiophara europaea, Orientus ishidae, Phlogotettix cyclops si Anoplotettix fuscovenosus. FD a mai fost detectata si pe plante de curpen, otetar fals, arin negru si alun din apropierea viilor care pot reprezenta surse de infectie de unde pot sa se alimenteze cele patru specii polifage.
Metode de prevenire si combatere
In primul rand se recomanda masuri de preventie in toate regiunile viticole precum: infiintarea plantatiilor cu material de plantare sanatos insotit de certificat fitosanitar valid, alegerea unor soiuri mai putin sensibile. La plantare se pot efectua tratamente termice, imbaind lastarii pentru 45 de minute in apa calda de 50°C. Plantele de vita purtatoare de fitoplasma trebuiesc eliminate din plantatii si distruse pentru a nu raspandi boala. E necesara distrugerea buruienilor din plantatii si din jurul acestora deoarece sunt gazde atat pentru fitoplasme cat si pentru cicadele vector. Viile abandonate trebuiesc desfiintate deoarece sunt focare sigure. Materialul lemnos care a rezultat de la taieri in repusul vegetativ se distruge. Pe durata perioadei de vegetatie plantatiile trebuiesc atent supravegheate cu ajutorul capcanelor adezive pentru depistarea si monitorizarea insectelor adulte. Pentru detectarea nimfelor se controleaza suprafata inferioara a frunzelor. In cazul cicadei S. titanus in tarile puternic afectate de FD, pragul economic de daunare de la care se recomanda aplicarea tratamentelor de combatere este de 3 adulti per capcana adeziva per saptamana. Combaterea chimica a acestui vector se face prin 2 tratamente, unul impotriva nimfelor de varsta a treia care se afla in perioada de acumularea a infectiei din plantele bolnave (la sfarsitul lui iunie inceputul lui iulie) si unul impotriva insectelor adulte (jumatatea lui iulie).
In unele cazuri s-a constatat recuperarea sau vindecarea plantelor afectate de fitoplasmoze. Acest fenomen denumit remisie (sau recovery in engleza) a fost semnalat in unele zone de cultura a vitei de vie si consta in disparitia simptomelor si lipsa detectiei microorganismelor in plante care au fost anterior bolnave. Plantele recuperate sau asimptomatice nu pot fi sursa pentru insectele vector. Desi mecanismele fiziologice care stau la baza fenomenului nu sunt pe deplin elucidate, se considera ca o acumulare in exces a H2O2 (peroxid de hidrogen) in organele atacate este cauza principala. Aceasta acumulare serveste drept semnal pentru inducerea mecanismelor de aparare in plante.
Initierea procesului de remisiune poate fi stimulata prin stres abiotic (dezradacinari partiale, transplantari), practici agrotehnice (taieri), tratamente cu inductori de rezistenta, molecule antimicrobiale, aplicari la sol de ciuperci ce formeaza micorize. Pentru a se considera ca boala fitoplasmica este in remisie, plantele trebuie sa fie asimptomatice pentru o perioada de trei ani consecutivi.
Roxana-Violeta Mustatea
ICDPP Bucuresti
