Printre cele 1200 de specii de acarieni/paianjeni apartinand familiei Tetranychidae, paianjenul rosu comun, “se bucura” de o distributie cosmopolita, fiind identificat pe nu mai putin de 300 de specii de plante, incepand cu toate culturile pomicole, pana la legume (castraveti, fasole, salata verde, mazare, tomate, mur, afin, capsun) sau plante ornamentale (azalee, trandafir, salvie, molid).
Principalele probleme legate de recunoasterea atacului paianjenului sunt reprezentate de dimensiunea lor mica si faptul ca isi petrec cea mai mare parte a timpului pe partea inferioara a frunzelor. Frecvent, paianjenii sunt descoperiti numai atunci cand daunele asupra plantei devin vizibile.
Simptome si mod de daunare

Daunatorul colonizeaza partea inferioara a plantei, hranindu-se cu sucul celular al plantei (fig. 1). Dupa atac, frunzele se rasucesc, iar la suprafata acestora apar pete cenusii/rosiatice stralucitoare, forma si coloratia petelor fiind influentata de specie, cat si de diferitele tipuri de soiuri (fig. 2). Frunzele se ofilesc si cad, determinand astfel si scaderea randamentului productiei. La frunzele de vita atacul inainteaza de la baza spre varf pe linia nervurilor, iar in urma atacului apar pe partea inferioara a frunzelor, pete de culoare rosie-aramie. La atacuri severe, simptome pot fi identificate si la nivelul ciorchinilor de struguri, care daca se afla in faza de inflorit, avorteaza florile atacate. De asemenea, paianjenii produc o panza fina specifica (care confera de altfel denumirea de paianjen comun), care, in conditiile unei populatii numeroase, poate acoperi frunzisul plantei.
Descrierea daunatorului

Paianjenul rosu comun este greu vizibil cu ochiul liber (pete minuscule pe frunze si tulpini), de obicei atingand la maturitate nu mai mult de 0,5 mm lungime (fig. 3). Variaza in culori de la galben deschis la verde – verde inchis sau maro si uneori chiar rosu aprins, toate aceste variatii prezentand insa doua pete intunecate vizibile pe abdomen. Masculii sunt mai mici si mai activi decat femelele si au un corp mai ingust, cu abdomen mai ascutit si picioare mai mari. Femelele depun oua relativ mari, asemanatoare perlelor, in tesaturi pe partea inferioara a frunzelor.
Biologia si ecologia daunatorului
Paianjenul rosu comun ierneaza sub forma de oua (culoare rosie) la nivelul scoartei butucului sau coardelor de vita de vie, cat si in sol in apropierea plantelor gazda. Primavara, la inceputul lunii mai, se muta in frunzisul plantei unde pot aparea mai multe generatii, populatiile cele mai mai mari regasindu-se la sfarsitul lunii iulie si august, cand conditiile meteo favorabile ajuta la concentrarea sucului celular. Fiecare femela produce pana la 20 de oua pe zi, cu un total de pana la 120 de oua, in functie de planta gazda si de temperatura.

Ouale sferice sunt transparente initial, dupa care treptat devin galbui. Larvele prezinta corp elipsoidal, ochi rosii, culori galben-palid sau verde-palid, ele putandu-se maturiza in doar 5 zile in conditii de vreme calda si uscata. Dezvoltarea acestora se opreste la aproximativ 13 grade Celsius.
Acarienii se dezvolta cel mai bine in conditii calde si uscate, umiditatea ridicata fiind insa defavorabila cresterii populatiei. In perioadele de seceta sau in microclimatele specifice, atacurile pot fi insa, devastatoare.
Monitorizare si management
Monitorizarea vitei de vie se impune a fi necesara atat pentru eventuala prezenta a paianjenilor rosii, cat si pentru restul daunatorilor sau bolilor ce ar putea aparea la nivelul podgoriei sau gradinii. Monitorizarea ar trebui sa inceapa primavara, pe masura ce frunzele incep sa se extinda prin utilizarea unei lentile de mana (10X – 14X) pentru a inspecta frunzele si coardele pe lungimea acestora pentru prezenta paianjenilor (adulti, oua si nimfe).
De asemenea, paianjenii se dezvolta cu succes pe plantele stresate. Imbunatatirea conditiilor de cultivare in vederea asigurarii unei sanatati optime a plantelor prin udari si fertilizari corespunzatoare, mai ales atunci cand vremea este calda si uscata, va ajuta la reducerea problemelor.
Pentru a gestiona cat mai bine daunatorul, trebuie luat in considerare integrarea mai multor metode de control, cum ar fi controlul biologic, practicile culturale, cat si utilizarea substantelor chimice. Se stie ca insectele dezvolta rezistenta la insecticide dupa expunerea repetata. Pentru a evita aparitia fenomenului de rezistenta, evitati aplicarea succesiva a unui insecticid sau a insecticidelor cu acelasi mod de actiune.
Multi pradatori naturali se vor hrani cu paianjenii (Galendromus occidentalis, Euseius victoriensis, Typhlodromus doreenae), motiv penru care utilizarea de insecticide si acaricide selective va ajuta, de asemenea, la conservarea inamicilor naturali.
Desi utilizate impreuna, metodele biologice sau culturale, nu confera protectie de 100% asupra culturii, mai ales ca populatiile de paianjeni se regasesc distribuite la nivelul partii inferioare a frunzei, motiv pentru care tratamentele chimice ajuta la cresterea gradului de protectie al culturii.
Produse recomandate:
- Vertimec 1.8 % EC (0,75 – 1 l/ha)
- Nissourun 10WP (0,5 kg/ha)
- Apollo 500 SC (0.4 l/ha), etc.
Ing. Cojanu Daniel Nicolae
ICDPP Bucuresti