In ultimii ani, cultivatorii de tomate si de ardei, fie ca vorbim de gradini, fie ca vorbim de suprafete mai mari, s-au confruntat cu un daunator nou, venit de pe alte meleaguri. In gradini au „poposit” niste plosnite verzi, urat mirositoare, la prima vedere inofensive. Ulterior, gradinarii au constatat ca micile plosnite verzi inteapa tomatele sau ardeii, fie cand sunt aproape coapte, fie cand sunt inca verzi (gogonele). In locul in care tomatele sau ardeii au fost intepati, teusturile se depreciaza. Ulterior, fructele atacate au valoarea calitativa depreciata, nu mai pot fi pastrate pe o durata mai lunga de timp si nu mai pot fi valorificate pe piata.
Gradinarii au luat imediat masuri cand au constatat ca acesti „musafiri nepoftiti” au inceput sa produca pagube. Au tratat culturile, fie cu insecticide de contact, fie cu cele sistemice, unii au folosit o combinatie intre insecticide sistemice si cele de contact. La prima vedere, „victoria” a fost de partea legumicultorilor, plosnitele au disparut, iar lucrurile pareau ca au revenit la normal. Numai ca in anii urmatori plosnitele s-au intors, parca si mai multe, iar pagubele produse de catre acestea au fost si mai ridicate. In 2020, plosnitele verzi si-au facut simtita prezenta la sfarsitul lunii august, fie in camp, fie in solarii, atacand tomatele si ardeioasele, acestea devenind improprii consumului. Odata patrunse in spatiile protejate, a fost greu ca legumicultorii sa scape de plosnitele invazive.
Probleme nu s-au semnalat numai la noi, ci si in Europa. De exemplu, in nordul Italiei, pe lamga tomate, plosnitele verzi au produs pagube la culturile mari, de camp, cum ar fi soia sau chiar porumbul.
Ce stim despre plosnita verde a tomatelor? De unde a venit? Dar, mai ales, cum putem scapa de ea?
Plosnita verde a tomatelor (Nezara viridula) este un daunator invaziv, originar din Africa (Etiopia). In prezent, aceasta specie s-a raspandit in multe zone tropicale si subtropicale din Asia, Africa, Australia, America de Sud, America de Nord, dar si in zonele mai calde din Europa. Interesant este faptul ca aceste plosnite, desi provin din zone calde, unde nu este iarna, s-au adaptat si in zone cu climat temperat, unde exista ierni, mai blande sau mai grele, cum este si cazul tarii noastre.
Adultii se recunosc relativ usor in camp, avand culoarea verde-mat, cu ochii de culoare rosu-inchis (uneori neagra). In literatura de specialitate au fost semnalate cazuri cand coloritul plosnitelor era galbui, negricios rosu sau chiar albastru, dar aceste situatii sunt foarte rare, culoarea de baza fiind verde-mat. Inainte de sosirea sezonului rece, culoarea adultilor vireaza de la verde mat la brun-verzui. Lungimea corpului este de 12-15 mm iar latimea de 7 mm, avand forma tipica plosnitelor vegetale (scut). Femelele sunt caracterizate printr-o prolificitate ridicata, pe parcursul intregii vieti poate depune pana la 260 de oua, in grupuri de cate 30-130! In functie de conditiile climatice (in special evolutia temperaturii aerului), perioada de incubatie este cuprinsa intre 5 si 20 de zile.
Nimfele trec prin cinci stadii de dezvoltare pe parcursul a 30 de zile (in medie), fiind asemanatoare ca forma cu adultii. Unii horticultori mi-au spus ca pe langa plosnitele verzi, au mai vazut niste plosnite mai mici, unele erau mai negricioase, cu puncte albe, verzi sau rosii pe partea dorsala. Nu erau alte specii daunatoare, ci larvele plosnitelor verzi ale tomatelor, aflate in diferite stadii de dezvoltare.
Teoretic, in conditiile tarii noastre, plosnita verde a tomatelor prezinta doua generatii pe an, iernand in stadiul de adult, fie sub frunzarul lizierelor de padure, fie sub resturile vegetale, fie in crapaturile scoartei copacilor (in cazul livezilor), dar, cu preponderenta, acestea prefera interiorul constructiilor facute de catre oameni, cum ar fi case, magazii, alte tipuri de adaposturi, la fel ca si plosnita marmorata asiatica (Halyomorpha halys), alt daunator invaziv, prezent (din pacate) si la noi in tara. De fapt, plosnita verde a tomatelor coexista cu plosnita marmorata asiatica.
Revenind la plosnitele verzi, acestea au un ciclu complet de dezvoltare de 60-70 de zile. Aceasta specie invaziva este foarte polifaga, fiind semnalata la peste 180 de specii de plante gazda, cum ar fi tomatele, vinetele, cartofii, ardeii, varzoasele, dovleceii, castravetii, piersicul, zmeurul, coacazul, etc. De asemenea, plosnitele verzi au fost semnalate si pe multe specii de cereale, cum ar fi orez, sorg, porumb sau leguminoase pentru boabe, cum ar fi soia sau fasole. Dintre culturile de camp enumerate anterior, cel mai des plosnitele au fost vazute pe soia sau porumb, fara sa produca, deocamdata pagube importante de recolta, in tara noastra. Dar agricultorii nu ar trebui sa fie mai relaxati, colegii lor din Italia care cultiva soia au mari probleme, in ultimii ani, din cauza atacului plosnitelor verzi.
Dintre plantele horticole cultivate, cel mai periculos este atacul la tomate (de unde si numele popular al acestei specii, in limba romana) si cel la ardeioase.
Ca orice specie de plosnita vegetala, adultii si nimfele de Nezara viridula au un aparat bucal adaptat pentru intepat si supt, injectand in organele atacate saliva cu rol de a lichefia tesuturile acestor organe, pentru a fi apoi consumate de catre acestea (prin canalul alimentar). Locul intepaturii se poate identifica cu usurinta, aparand ca o zona de decolorare (con salivar). In literatura de specialitate se mentioneaza ca atacul are loc atat la tomatele verzi, cat si la cele aproape coapte, fapt confirmat si in urma observatiilor proprii efectuate in gradinile de la Fundulea (vestul judetului Calarasi). Analizand probele de tomate si ardei din zona mai sus mentionata, am constatat ca acestea prezinta zeci de locuri unde au fost intepate. Tomatele atacate devin improprii consumului, sunt depreciate si nu se pot folosi pentru obtinerea de conserve. Situatia este similara si in cazul ardeilor atacati. La ora actuala nu am cunostinta daca exista o centralizare la nivel de tara a pagubelor produse de catre acest daunator invaziv, culturilor de tomate sau ardei, dar pe grupurile de pe Facebook ale producatorilor horticoli exista din ce in ce mai multe semnale despre atacul plosnitei verde a tomatelor. De asemenea, pe Facebook exista un grup de discutii ce are ca tematica aceast daunator invaziv, unde tot mai multi legumicultori posteaza despre problemele tot mai mari, cauzate de plosnitele verzi.
Ca si in cazul plosnitei marmorate asiatice (Halyomorpha halys), entomofauna utila locala (paraziti sau pradatori) ataca adultii, larvele sau ouale plosnitei verde a tomatelor (Nezara viridula) intr-un procent foarte redus. Prin urmare, factorii cheie care au dus la raspandirea acestor plosnite invazive intr-un timp asa scurt sunt prolificitatea ridicata a femelelor, adaptabilitatea ridicata la diferite conditii climatice si dusmanii naturali foarte limitati (in locurile nou invadate). Am putea spune ca Nezara viridula este un daunator invaziv aproape perfect pentru entomologi si un posibil mare cosmar pentru legumicultori. De asemenea, iernile usoare din ultimii ani din tara noatra pot sa vina in ajutarul acestor plosnite. Mortalitati mai scazute in timpul sezonului rece inseamna populatie din ce in ce mai ridicata de la un an la altul.
In literatura de specialitate se mentioneaza ca masurile de combatere chimica au o eficacitate limitata. Degeaba combate un legumicultor plosnitele invazive, daca nu le combat si vecinii, in anii urmatori vor fi iar probleme.
In concluzie, plosnita verde a tomatelor (Nezara viridula) este un daunator invaziv extrem de periculos, cu potential ridicat de a produce daune economice ridicate legumiculturilor, in contextul schimbarilor climatice.
Dr. ing. Georgescu Emil
INCDA Fundulea
