Principalii agenti patogeni la culturile de castraveti din solarii

Publicat de

Obtinerea unor productii rentabile si constante de castraveti este cu siguranta cea mai mare dorinta a cultivatorilor din tara noastra. Pentru realizarea acestor obiective este necesara cunoasterea si aplicarea unui complex de masuri tehnologice corespunzatoare, iar cele mai esentiale vizeaza protectia fitosanitara. In ceea ce priveste conditiile de mediu din solarii, trebuie acordata o atentie mai sporita, acestea fiind mult mai favorabile la aparitia si evolutia atacului agentilor patogeni.

Majoritatea agentilor patogeni, cu exceptia ciupercii Sphaerotheca fuliginea (fainare) prefera umiditatea ridicata (> 85%), iar unii dintre acestia (Pseudoperonospora cubensis – mana) si prezenta picaturilor de apa pe foliajul plantelor. Astfel, umiditatea atmosferica ridicata si apa libera de pe organele plantelor sunt principalii factori declansatori ai infectiilor patogene, in conditiile in care temperatura variaza in limite relativ largi. In solarii tratamentele impotriva bolilor se fac de regula preventiv, iar numarul acestora variaza la cultura de castraveti, in timpul perioadei de vegetatie, in functie de rezistenta soiului/hibridului cultivat si de conditiile climatice externe.

Patarea unghiulara (Pseudomonas lachrymans) se caracterizeaza prin pete colturoase de culoare verde-inchis aparute pe frunze. In conditii favorabile petele conflueaza, iar pe partea inferioara a frunzelor apare un exudat bacterian. Mai tarziu, tesuturile din dreptul petelor se usuca, se desprind si cad, iar frunzele par ciuruite (Fig.1).

Fig. 1

Mana castravetilor (Pseudoperonospora cubensis) se manifesta prin aparitia unor pete colturoase galbene, pe partea superioara a frunzelor, pete ce mai apoi devin brune. In dreptul lor, pe partea inferioara, se formeaza un puf violet, iar in conditii favorabile petele conflueaza si plantele sunt defoliate rapid. Se pot aplica tratamente foliare preventive cu produse specifice (Polyram DF, Aliette 80 WG).

Fainarea castravetilor (Sphaerotheca fuliginea) prezinta pete pasloase, albe, iar in dreptul lor tesuturile se ingalbenesc, se brunifica, iar in final se usuca (Fig.2).

Fig. 2

Primul tratament la castraveti se aplica atunci cand plantele depasesc inaltimea de 73 cm. Pentru prevenirea producerii infectiilor prin leziuni este indicat ca tratamentele cu fungicide sa se efectueze dupa operatiile in verde (copilit, defoliat, carnit). Pe langa toate acestea, este bine sa se aiba in vedere si urmatoarele masuri:

  • rotatia culturilor, evitandu-se pe cat posibil cultivarea castravetilor dupa castraveti sau pepeni;
  • cultivarea soiurilor si hibrizilor rezistenti;
  • aplicarea masurilor de igiena fitosanitara (indepartarea periodica din cultura a plantelor sau organelor puternic atacate de agenti patogeni, in vederea diminuarii surselor de infectie);
  • aplicarea lucrarilor de igiena culturala;
  • irigarea culturilor pe rigole sau prin picurare, pentru a evita excesul de umiditate;
  • fertilizare corecta pentru a se evita o crestere masiva a foliajului plantelor si a se impiedica astfel aerisirea normala a culturilor;
  • aerisirea solariilor pentru reducerea umiditatii atmosferice.

ing. Lorena Gurau

ICDPP Bucuresti

S-ar putea să te intereseze

Hot News