SA NU FACEM DIN CROITOR ARMASAR

Publicat de

Rog copiii copiilor nostri, ca in subiectele ce le vor trata despre padure sa mentioneze, fara a gresi, ca a fost odata cand, in Romania se gaseau cele mai grozave paduri…

(Adam Simionescu, 2012)

Cu toate ca atat specificul institutiei unde lucreaza autorul cat si cel al acestei publicatii sunt de protectie a plantelor, importanta tuturor speciilor este egala. Fie ca acestea fac obiectul unor acte de autoritate si/sau conventii nationale (H.G. nr. 57/2007) ori internationale (Natura2000, IUCN), fie ele insecte, cum ar fi radasca (Lucanus cervus), plante (Alyssum borzeanum), pesti (Romanichthys valsanicola), pasari (Gyps fulvus) ori mamifere (Myotis blythii), mai mult sau mai putin charismatice, toate au importanta lor in cadrul functionarii ecosistemului si toate merita aceeasi atentie si grija din partea noastra.

In ultima perioada a aparut, a crescut, apoi s-a domolit un val de isterie si dezinformare privind constructia de autostrazi in Romania.

 

Figura 1
Figura 1

Totul a inceput dupa ce U.E., in urma analizarii documentatiei privind impactul autostrazii Pitesti-Sibiu asupra biodiversitatii trimisa anul trecut a ajuns la concluzia ca datele prezentate sunt insuficiente pentru a se permite alocarea de fonduri structurale pentru construirea autostrazii pe segmentul care trece prin apropierea Parcul National Cozia (Figura nr. 1). Astfel, pentru clarificarea neclaritatilor din numita documentatie, Uniunea a cerut lamuriri suplimentare. Din nefericire, intre alte organisme asupra carora lucrarile (si ulterior autostrada) ar fi avut un impact semnificativ, a fost mentionata si o specie de „croitor”, si anume Morimus funereus (Figura nr. 2). Cum urma sa fie afectat acesta? Care ar fi solutiile propuse pentru mitigarea afectarii populatiilor locale de croitor?

Figura 2
Figura 2

Si de aici a inceput o adevarata isterie mediatica, un bun prilej pentru rafuieli politice, deoarece noi ca natie suntem extraordinar de eficienti in „a da cu parerea”, „a sugera”, „a dispune” si „a analiza”, fara a propune si solutii. Daca putem sa aruncam toata vina in spatele adversarului politic, de ce sa n-o facem?

In fata unor „argumente” si „solutii” penibile, care cand nu denota o lipsa jenanta de cunostinte elementare privind biologia acestui croitor, evidentiaza o graba nejustificata de a rezolva problemele punctuale prin „hei-rup intelectual”. Sa le detaliem putin.

  1. Impactul constructiei autostrazii prin vecinatatea Parcului National Cozia asupra speciei M. funereus este mult exagerat. Din studiile efectuate in teren de catre autor in urma cu mai multi ani, in cadrul unui contract cu Parcul National Cozia, specia a fost gasita in zone situate la distanta de actuala autostrada. Pe de o parte, populatiile locale sunt cantonate in interiorul Parcului in zone cu acces mai mult sau mai putin dificil. Iar cum respectivul croitor este apter (nu are aripi), nu se poate deplasa prin zbor. In orice caz, este putin probabil sa poata parcurge „per pedes” distanta pana la autostrada proiectata, apoi sa o si traverseze.
  2. Nu exista feromoni sexuali (substante cu structura bine definita, secretata de catre membrii unui sex cu rol in atragerea partenerului in vederea imprecherii) specifici pentru aceasta specie. Termenul corect ar fi „alomoni” (substante secretate de catre alte organisme, dar care au efect si asupra altor organisme, diferite fata de „emitent”). Gandacii „miros” cu ajutorul antenelor arborii batrani, scorburosi, in care gasesc hrana (atat pentru ei, cat si pentru viitoarea progenitura), potentiali parteneri pentru inmultire si locuri propice pentru depus ouale. Ori, „mirosul” specific al arborilor batrani variaza cu specia, cu varsta acestora, cu pozitia, expunerea versantului, temperatura si umiditatea aerului etc. Nu poate fi sintetizat un compus chimic unitar si bine definit cu rol de alomon, astfel, „solutia” cu „feromonii” devine inutila.
  3. Nu se pot „reloca” croitorii. Chiar daca ar fi adunati adultii spre a fi transportati in alte zone, cum poti transporta ouale, larvele si pupele din interiorul arborilor batrani? Si daca sunt adunati adultii intr-un an – presupunand ca exista o armata de voluntari care sa se ocupe numai si numai cu aceasta activitate pe toata durata cat adultii traiesc intr-un an – aceasta ar trebui sa fie repetata mai multi ani la rand, deoarece din larvele existente vor „aparea” alti gandaci anul viitor. Si tot asa. O „solutie” demna de butoiul Danaidelor.
  4. Cel mai simplu este sa lasam natura sa-si urmeze cursul. Daca o populatie locala de insecte este in declin din cauza mai multor factori, o sa dispara, cu toate „masurile” propuse, deoarece primul si cel mai important factor care contribuie la mentinerea unor populatii viabile si sanatoase este Existenta Habitatului Propice. Pe care daca il distrugem, distrugem incet-incet dar sigur si populatia respectiva. In orice caz, asa cum au subliniat si alti colegi, chiar daca ar exista un impact asupra populatiilor locale de M. funereus, la nivel national „daunele” ar fi minime, aici traind sun 5% din efectivul romanesc al speciei.

Din pacate, noi, ca specie, ne-am asezat pe un piedestal inalt si bine ancorat si ne-am auto-gratulat cu termeni precum „perla creatiei” sau „varful evolutiei”, uitand ca nu suntem decat niste martori ai trecerii timpului oarecum mai „tineri” decat alte specii si cumva mai „avantajati” prin existenta pozitiei verticale, mersului biped, vorbirii articulate si utilizarii resurselor naturale in mod mult mai diversificat decat „colegii” nostri cu blana ori pene, cu carapace sau solzi, cu doua, patru, sase, mai multe sau chiar fara picioare.

Si, cu toate ca avem „inteligenta superioara”, exprimarea articulata si capacitatea de a utiliza si transforma resursele naturale in scopul propriu, uitam ca si acel „gandac” si acel copac au aceleasi drepturi la „locuire”, la hranire, la existenta si la perpetuarea speciei ca si noi. In plus ei „fac ce stiu mai bine” cu milioane de ani inaintea aparitie noastre, nicidecum nu sunt „daunatori” (faptul ca mananca, sa zicem, patrunjel, ca si noi, nu inseamna ca noi avem monopol pe tot patrunjelul din lume), nu „impiedica dezvoltarea” (deoarece noi le-am invadat casa, nu ei s-au pus de-a curmezisul locului pe unde vrem noi neaparat sa construim) si nici „nu conteaza doi-trei gandaci, acolo” (deoarece nu suntem in masura sa apreciem corect care este impactul disparitiei unei specii asupra functionarii ecosistemului).

In concluzie: constructia noii autostrazi NU o sa afecteze populatia locala de Morimus funereus mai mult decat o face actuala autostrada. Deci, armasarul a fost scos din ecuatie (sa speram), iar gandacul va fi bine, sanatos si fericit acolo unde este acum.

 

Dr. biol. Daniel Kazimir Kurzeluk

Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protectia Plantelor

S-ar putea să te intereseze

Hot News