Ghiocelul (Galanthus L.; din limba greaca: gala – lapte, anthos – floare) sau „vestitorul primaverii” rasare de multe ori inainte de topirea zapezii si rezista foarte bine la temperaturile scazute.
In Romania exista trei specii de ghiocei:
- Galanthus nivalis este ghiocelul obisnuit, care infloreste din ianuarie si care, in conditii favorabile, continua sa infloreasca pana in martie.
- Galanthus plicatus este ghiocelul cu frunze indoite, care creste numai in judetul Tulcea.
- Galanthus elwesii apare sporadic in sud-est.
Ne aflam acum in acea perioada a anului in care vanzatorii de ghiocei au aparut la orice colt de strada, iar pozele pe retelele de socializare nu mai contenesc sa apara.
Dar cati dintre cei care vand sau cumpara ghiocei stiu ca ghioceii de padure sunt specie protejata?
In mai multe tari din UE, ghioceii sunt „specie vulnerabila” sau „pe cale de disparitie” din cauza comertului abuziv. Iar in curand, se va intampla si in Romania, daca vom continua sa ii culegem din padure si sa ii vindem la cosulet in cantitati industriale.
Ghioceii sunt protejati in Romania prin urmatoarele legi:
- Ordonanta de urgenta nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei si faunei salbatice
- Directiva Consiliului Europei 92/43 EEC referitoare la conservarea habitatelor naturale si a florei si faunei salbatice
- Lista Rosie de Specii Protejate a IUCN: Galanthus nivalis
Este bine de stiut: culegerea ghioceilor se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni sau un an sau cu amenda. Asadar, daca am fi intr-o tara in care chiar ar conta aceste legi, fiecare poza cu un ghiocel rupt, care face parte din specia protejata, ar aduce dupa sine si o amenda pentru fotograf.
De asemenea, exista legislatie potrivit careia comerciantii ghioceilor sunt obligati sa detina un aviz de mediu ca sa dovedeasca faptul ca sunt plante de cultura. Deci daca totusi vrei sa cumperi ghiocei, cere atestatul care arata ca florile provin din gradini.