Un daunator frecvent in podgorii: acarianul rosu!

Publicat de

Acarianul rosu (Tetranychus urticae) poate fi intalnit cu deosebire in podgoriile din Moldova, Muntenia, Oltenia si Dobrogea. Specia este polifaga, iar in afara vitei de vie ataca adesea pomii fructiferi (mar, cais, nuc, cires, visin, par, gutui etc), precum si unii arbori decorativi (tei, mesteacan). In Franta, acest daunator este considerat a fi cel mai raspandit dintre toate speciile de acarieni, si provoaca an de an mari pagube in toate plantatiile viticole.


Despre acarianul rosu
Este de dimeniuni microscopice. Femelele adulte au corpul globular, cu lungimea de aproximativ 0,5 mm si este colorat in rosu-visiniu. Pe partea dorsala prezinta pete si tuberculi puternici, albiciosi, ornati cu peri, asezati pe 7 randuri transversale, iar pe partea ventrala au 20 de perisori. Prezinta 4 perechi de picioruse lunguiete. Masculii adulti au corpul mai scurt (0,2-0,3 mm) decat al femelelor si mai subtire (0,14-0,16 mm). Prezinta o coloratie mai deschisa, fie galbena-portocalie rosietica, fie galbena-verzuie. Pe partea dorsala masculii au 30 de perisori, iar pe cea ventrala numai 18. Ouale de iarna sunt colorate in rosu aprins, cu nuante mai pronuntate decat cele de vara.
Despre biologia acestui daunator…
In ciclul lor biologic, daunatorii trec prin 3 stadii de larve active, care alterneaza cu 3 stadii de repaus. Din ou ia nastere o larva hexapoda ce se hraneste intens, dupa care intra intr-o prima faza de repaus sau de protocrisalida. In stadiul activ urmator, micile insecte sunt deja octopode si urmeaza a doua faza de repaus sau de deutocrisalida. Apoi trec la urmatorul stadiu larvar activ, dupa care urmeaza ultimul stadiu de repaus sau de teliocrisalida, din care se formeaza adultii. Durata totala a unei generatii este influentata indeosebi de temperatura dar si de umiditate si este intre 10 si 40 zile. Femelele depun primele oua de vara la sfarsitul lunii aprilie, ponta fiind constituita din circa 30 oua. Pe durata unui an se formeaza adesea intre 6 si 8 generatii, care se succed si se intrepatrund pana toamna. Temperatura optima pentru dezvoltarea speciei este de 23-250 C, iar umiditatea relativa a aerului este cea cuprinsa intre 55 si 70%. Prolificitatea daunatorului este favorizata de anii calzi si secetosi, pe cand cei reci si ploiosi reduc substantial numarul de indivizi ai speciei.
Ce pagube produce?
Primavara de timpuriu, cand temperatura mediului inconjurator ajunge la circa 90 C, larvele eclozeaza si se urca pe lastarii tineri, iar dupa 10-15 zile apar adultii. La scurt timp dupa copulatie, femelele depun ponta pe partea inferioara a frunzelor, de-a lungul nervurilor, acoperindu-le cu tesaturi matasoase. Atat larvele cat si adultii sug seva din plante. Primele generatii ale daunatorului apar in perioada dezmuguririi vitei de vie si provoaca necrozarea primordiilor foliare, inclusiv a viitoarelor inflorescente, precum si deformarea lastarilor erbacei. Daunatorul ataca atat lastarii cat si frunzele tinere, incepand de la marginea lor, astfel ca aceste organe raman pipernicite. Pe frunzele intepate se formeaza unele puncte negre, in jurul carora apar halouri stralucitoare, relativ rotunde si care (spre deosebire de intepaturile acarianului Phyllocoptes) nu au forma de stea. Frunzele tinere afectate apar patate, se inchid la culoare, iar in cazul unui atac puternic se innegresc. Frunzele mai batrane capata culoarea galbena-rosiatica, dupa care primesc culoarea bronzului. Atacul virulent determina o defoliere timpurie a butucilor afectati, din care cauza scade recolta de struguri. Toamna, butucii atacati din soiuri producatoare de struguri albi prezinta un foliaj colorat in galben-brun, iar in cazul celor negri, frunzele se coloreaza prematur in nuante rosiatice.
Combatere. Masuri preventive si curative
Ca si masuri preventive, aplicarea in toamna de araturi adanci in vii contribuie la distrugerea unora dintre adultii hibernanti. Executarea corecta a taierilor in uscat, strangerea si arderea portiunilor de coarde rezultate si a scoartei desprinsa de pe lemnul vechi, diminueaza rezerva biologica a parazitului. Prin distrugerea buruienilor dintre randuri, pe care parazitii se inmultesc, se realizeaza o reducere a numarului de indivizi. Masuri curative. In cazul unor parcele mari, pentru stabilirea eventualei necesitati de combatere chimica, este indicata o evaluare prealabila privind rezerva biologica a daunatorului. Pentru aceasta este nevoie de stabilirea pragului economic de daunare (PED). Pragul variaza in functie de organele examinate si de perioada in care se face numararea, astfel: la umflarea mugurilor, PED = 30 oua/mugure; inainte de inflorit, PED = 5-6 forme mobile/frunza sau 60% dintre frunze cu simptome de atac; in timpul verii, PED = 3-5 acarieni/frunza sau 30% din frunze cu simptome de atac. Combaterea chimica devine obligatorie in cazul existentei unor populatii numeroase. Daca numarul de indivizi depaseste PED-ul in mai multe faze se aplica, de obicei, 3 tratamente/an si anume: primul inainte de infloritul vitei, folosindu-se produse cu efect lavricid-adulticid; urmatoarele doua tratamente se aplica in perioada estivala, utilizandu-se produse care au atat un efect de soc cat si de durata (ovicid-larvicid-adulticid). Dintre acaricidele recomandate pentru combaterea acestui daunator mentionam: Envidor 240 SC (0,4 l/ha – in 1000 l sol./trat.), Nissorun 10 WP (0,5 kg/ha), Milbeknock EC (0,075%), Vertimec 1,8% EC (0,75-1,0 l/ha), Invert 1,8 EW (0,5-1,0 l/ha).

O versiune a acestui articol a apărut în ediția tipărită a revistei Sănătatea Plantelor Nr. 250 – martie 2019.
Pentru a primi Sănătatea Plantelor în format tipărit, vă rugăm să vă abonați aici.

Alți cititori au distribuit recent

S-ar putea să te intereseze

Hot News