Caracteristici climatice si fenologia unor soiuri de mar in conditiile anului 2019 la C.D. Falticeni

Publicat de

Anul agricol 01.10.2018 – 30.09.2019, din punct de vedere climatic s-a caracterizat la Falticeni printr-o temperatura medie anuala de 9,7°C si o suma a precipitatiilor de 665,2 l/mp.

Din punct de vedere termic anul precedent a fost un an calduros, cu un excedent termic de 1,7°C fata de temperatura medie multianuala de 8,0°C.

Din punct de vedere pluviometric s-a inregistrat un excedent de 19,1 l/mp fata de valoarea normala multianuala de 646,1 l/mp. Anul agricol 2018-2019 a fost apropiat de normala  multianuala, dar a inregistrat dezechilibre hidrice si termice lunare, un an in care au alternat lunile ploioase cu cele secetoase, conform tabelului de mai jos.

In perioada de vegetatie cantitati mari de precipitatii inregistrate au fost in luna aprilie, de 78,3 l/mp (normala 53,5 l/mp) si de 108,5 l/mp in luna mai  (normala de 86,2 l/mp).

Numarul zilelor cu precipitatii a oscilat intre 2 zile (luna octombrie) si 14-20 de zile (lunile aprilie, mai si iunie) cu un total anual de 119 zile cu precipitatii. Cea mai ploiasa luna a fost luna mai, cu 20 de zile cu precipitatii.

Cantitatea mare de precipitatii din lunile aprilie si mai, cat si numarul ridicat de zile cu precipitatii din aceasta perioada (34 de zile) au creat conditii foarte favorabile pentru infectiile primare de rapan si monilioza. Umiditatea relativa a aerului a fost cuprinsa intre 60-65% in lunile martie, iulie si septembrie si 95% in luna noiembrie.

In timpul anului, cea mai scazuta temperatura a fost de –16,0°C si s-a inregistrat la data de 08.01.2019. In lunile de iarna decembrie si ianuarie s-au inregistrat ca fenomene deosebite ploaia si poleiul, iarna caracterizandu-se ca o iarna blanda si ploioasa.

Cea mai ridicata temperatura de 34,0°C s-a inregistrat la data de 01.07.2019, vara fiind una secetoasa si calduroasa, cu excedent termic lunar cuprins intre 0,6 si 3,7°C.

Primul inghet timpuriu  de toamna (-1,0°C in aer) a survenit la data de 16.11.2018, iar ultimul inghet tarziu de primavara (-1,5°C in aer) la data de 03.04.2019, fara influente negative asupra pomilor.

In anul 2019, la Falticeni, nu s-au inregistrat fenomene climatice extreme, cum ar fi grindina sau vijelii puternice care sa afecteze plantatiile din zona.

Tabel nr.1. Cantitatea de precipitatii inregistrata in perioada de vegetatie a anului 2019, la C.D. Falticeni

Luna

Ziua

Aprilie

l/mp

Mai

l/mp

Iunie

l/mp

Iulie

l/mp

August

l/mp

Septembrie

l/mp

01 4,0 12,0 3,5
02 8,0 6,0
03 20,0 15,0 29,0 9,0
04 2,0 14,0  4,0
05 3,0 2,0 9,0
06 16,0        2,5 4,0
07 4,5        3,0 1,5
08 1,0 1,0 3,0
09 0,2 2,0
10 6,5 9,0 0,5
11 12,0 2,0 8,0
12 1,5
13 1,0
14 5,0 2,5 11,0
15 1,0 2,0 9,5
16 16,0 5,5
17 8,0 2,0 4,0 0,5
18 2,6 8,0 1,0
19 2,0 1,5 1,0
20 1,5 12,0 10,0
21 3,5 2,0
22 3,5 1,5
23 2,0 3,0
24 6,5 11,0 0,5
25 2,0 5,0
26 40,0
27 3,0 5,5 12,0  
28 1,5 2,0
29 12,0
30        21,0 10,0
31 6,0
Inregistrata 78,3 46,2 101,5 66,0 66,0  
Normala 53,5 86,2 102,1 105,7 85,6 43,4
Excedent 24,8  
Deficit 40,0 0,6         39,7 19,6  
Zile cu pp. 14 20 15 13 8  

 

Avand in vedere conditiile climatice ale anului 2019 la Falticeni, principalele faze fenologice la soiurile luate in studiu s-au desfasurat conform tabelului de mai jos.

Umflarea mugurilor a avut loc in perioada 15–20 martie, cu doua-trei saptamani mai devreme fata de anul anterior, dezmuguritul la 13-14 zile fata de fenofaza precedenta in perioada 28 martie – 3 aprilie, iar infrunzitul s-a realizat foarte greu, la o luna de la pornirea in vegetatie, intre 12 si 17 aprilie, datorita temperaturilor zilnice foarte mici inregistrate si a vantului puternic care a accentuat frigul in aceasta perioada .

Infloritul a avut loc cu o saptamana mai tarziu comparativ cu anul precedent, la inceputul  lunii mai (01 – 04.05) si a durat 6-7 zile.

Fenofaza fructul cat aluna s-a inregistrat in perioada 18-20 mai, cu 11-12 zile mai tarziu decat anul precedent avand in vedere dezechilibrele termice si hidrice din perioada aprilie – mai 2019.

Cresterea fructelor s-a realizat mai lent, cu circa 10-20 de zile mai tarziu comparativ cu anul precedent, fenofaza fructul cat nuca inregistrandu-se in conditiile acestui an in perioada 4-10 iulie.

Fructele au avut dimensiuni mai mici comparativ cu anul 2018 din cauza secetei de la sfarsitul primaverii si toata perioada verii.

Tabel nr. 2. Principalele faze fenologice inregistrate la specia mar in conditiile anului 2019 la C.D. Falticeni

Nr. crt.

Faza fenologica

Soiul

Jonathan

Golden

Starkrimson

1 Umflarea mugurilor 15.03.2019 20.03.2019 15.03.2019
2 Dezmugurit 28.03.2019 03.04.2019 01.04.2019
3 Infrunzit 15.04.2019 17.04.2019 13.04.2019
4 Inaltarea inflorescentei 18.04.2019 20.04.2019 19.04.2019
5 Rasfirarea inflorescentei 22.04.2019 23.04.2019 21.04.2019
6 Infoierea corolei 27.04.2019 30.04.2019 29.04.2019
7 Inflorit 01.05.2019 04.05.2019 02.05.2019
8 Scuturarea petalelor 08.05.2019 10.05.2019 09.05.2019
9 Fructul cat aluna 18.05.2019 20.05.2019 20.05.2019
10 Fructul cat nuca 04.07.2019 10.07.2019 08.07.2019
11 Fruct marime normala 23.09.2019 16.09.2019 16.09.2019

 

C.S.III ing. Agurita Aftudor Manolache

C.S. ing. Cristina Turcu

C.S. ing. Ionel Perju

S.C.D.P. Iasi, Centrul de dezvoltare Falticeni

S-ar putea să te intereseze

Hot News