Dupa cum se stie, solul contine numeroase organisme vegetale sau animale, saprofite sau saprofage. Acestea traiesc pe seama materiei organice moarte pe care o transforma, in final, in nitrati, dioxid de carbon si humus, incheind astfel circuitul materiei organice in natura. In flora si fauna edafica (a solului) se afla multi dintre parazitii si daunatorii plantelor cultivate. Formele de rezistenta pot persista, aici, un timp destul de indelungat, asigurand rezerva biologica a parazitilor si daunatorilor in cauza. Este adevarat, o parte dintre ele sunt distruse in contextul relatiilor dintre organismele din sol, dar restul constituie, pentru multa vreme, o sursa de infectie sau atac, atunci cand se intrunesc conditiile necesare reluarii ciclului de viata. Pentru diminuarea pagubelor pe care aceste organisme daunatoare din sol le pot produce, trebuie sa li se reduca intr-o masura cat mai mare rezerva biologica, ceea ce se poate realiza prin aplicarea de masuri agrotehnice si fitosanitare, care in mod obligatoriu nu trebuie sa influenteze negativ flora si fauna saprofita.
Masurile agrotehnice sunt cele mai la indemana si constau in:
- Executarea unor araturilor adanci de toamna, prin care organismele daunatoare din sol sunt scoase la suprafata, astfel fiind expuse intemperiilor. Pot fi distruse cu atat mai eficient cu cat araturile se fac mai tarziu, pe timp mai rece, spre a se impiedica retragerea din nou a daunatorilor in profunzimea solului;
- Cultivarea tuturor speciilor vegetale numai in cadrul unor asolamente, astfel incat o anumita specie (chiar speciile din aceeasi familie) sa revina pe acelasi teren dupa un numar cat mai mare de ani, timp in care, datorita lipsei plantelor gazda, parazitii si daunatorii pier (masura este mai eficace in cazul organismelor monofagice, cu forme de rezistenta mai sensibile si mai putin eficace impotriva organismelor polifagice sau care pot rezista in sol decenii intregi).
Cea de a doua masura poate fi aplicata relativ usor in cazul culturilor de camp, dar mai greu sau chiar foarte greu in cazul culturilor legumicole, pentru care suprafetele de teren propice sunt relativ restranse si care, in plus, au si multi paraziti si daunatori comuni. Totusi, si pentru aceste culturi exista destule plante premergatoare, mai mult sau mai putin favorabile. Dintre acestea trebuie sa se aleaga, desigur, cea mai favorabila, evitandu-se total premergatoarele nefavorabile sau indoielnice. In general, o premergatoare buna pentru o anumita cultura este si o buna postmergatoare pentru aceeasi cultura si invers, o premergatoare nefavorabila este la fel de nefavorabila si ca postmergatoare. Prin aplicarea corecta a masurilor agrotehnice indicate se poate favoriza o autosterilizare partiala a solului care, in unele cazuri, este suficienta pentru reducerea drastica a prezentei organismelor daunatoare in sol, deci si a pagubelor produse de catre acestea.
Din nefericire, aceste masuri nu pot fi folosite si in spatiile protejate (sere si solarii), unde sterilizarea solului este mai necesara ca oriunde. De ce? Deoarece, de regula, serele sunt mereu ocupate, prin practicarea a doua cicluri de vegetatie, iar speciile cultivate sunt relativ putine, unele dintre ele fiind afectate de aceleasi boli si aceiasi daunatori, ceea ce impiedica aplicarea unor rotatii corecte. Printre masurile fizice care sunt ecologice datorita folosirii caldurii naturale sau artificiale ca factor sterilizant amintim:
- Solarizarea mai putin folosita numai in serele si, probabil, in solariile ermetic inchise, daca acestea raman libere in timpul verii cel putin o luna – se realizeaza prin acoperirea solului, in prealabil afanat si umezit (dar nu in exces), cu folii din polietilena, care permit absorbtia caldurii, precum si o sterilizare partiala, suficienta insa pentru reducerea semnificativa a prezentei principalelor organisme daunatoare.
- Sterilizarca solului din sere, indeosebi a amestecului pentru produs rasad si a solului din serele inmultitor se realizeaza cu caldura artificiala, mai precis, cu vapori de apa supraincalziti. Vaporii se introduc in solul in prealabil afanat si relativ uscat, la adancimea de 30-35 cm, timp de o ora; timpul se masoara incepand din momentul in care temperatura a ajuns, la adancimea respectiva, la 75 – 80 °C. In felul acesta, se distrug multe dintre organismele daunatoare: bacterii, ciuperci, insecte, nematode si chiar seminte de buruieni. Temperaturile mai ridicate (de cca. 120 °C) nu sunt indicate deoarece distrug si microflora saprofita, care asigura procesul de amonificare si nitrificare, ca urmare, solul devenind nefavorabil cresterii plantelor.
Vaporii de apa pot proveni direct de la reteaua de incalzire a serelor sau pot fi produsi de un generator de aburi local. Avand o densitate mai mica decat cea a aerului (0,6 g / cm³), vaporii nu patrund singuri in sol, ci trebuie introdusi la adancimea necesara, cel mai bine, prin instalatii subterane fixe. Pentru a se mari eficacitatea tratamentului, este necesar ca, pe toata durata acestuia, solul sa fie acoperit cu folii din polietilena, rezistente la temperaturi ridicate. In prezent, masurile fitosanitare sunt totusi cele mai eficiente in combaterea organismelor daunatoare din sol, cu toate ca au impact asupra mediului inconjurator. Ele sunt mai practice, uneori au o eficacitate mai mare si – ceeea ce este foarte important – pot fi aplicate atat in sere cat si in camp, pe suprafete foarte mari.
Drd. Chiriloaie-Palade Andrei
