Astazi am fost alaturi de membrii Asociatiei Producatorilor de Porumb din Romania la cea de-a cincea editie a congresului “De la fermieri pentru fermieri”, la hotelul Crowne Plaza din Bucuresti. Moderatorii evenimentului au fost Gabriela Sava, realizatorul emisiunii Euroferma si Andrei Ostroveanu, redactor-sef al revistei Profitul agricol.

Pentru inceput, am aflat ca noul presedinte al APPR, ales ieri, este domnul Nicolae Sitaru. “Vreau sa-i multumesc fostului presedinte al APPR, Arnaud Perrein, pentru tot ce a facut pentru APPR in aceasta perioada. Au fost 7 ani in care a luat organizatia de la nimic si a dus-o intr-o zona atat de frumoasa, a dezvoltat o organizatie in care nu am avut decat o singura voce, nu am avut alte provocari decat provocarea de a fi alaturi de fermieri si de a merge inainte.Sper ca in mandatul meu sa pot sa predau stafeta catre tanara generatie de agricultori, care e din ce in ce mai prezenta in viata noastra. Sigur ca noi toti suntem angrenati in agricultura Romaniei si avem multe lucruri de facut. Agricultura Romaniei poate sa creasca mult mai repede si mult mai bine. Avem inca diferente majore intre agricultura din vestul Europei si agricultura din est si noi speram sa ne apropiem cat mai mult de o agricultura foarte performanta.”, a declarat acesta.
Ex-presedintele APPR, Arnaud Perrein, va ocupa din acest an functia de vicepresedinte.
De asemenea, tot din acest an, cu scopul de a fi cat mai aproape de autoritatile si de asociatiile profesionale europene, APPR va avea un delegat permanent la Bruxelles, in persoana directorului sau pentru afaceri europene, doamna Cristina Cionga.
Evenimentul a reunit teme de interes major pentru tara noastra in aceasta perioada de transformari majore ale politicii agricole comune (PAC). La eveniment au participat atat fermieri romani, cat si fermieri din tari precum Italia sau Grecia. De asemenea, alaturi de fermieri au participat la eveniment Secretarul de Stat al MADR – Emil Dumitru, Presedintele Renew Europe – Dacian Ciolos, Catalin Pauna – senior economist al Bancii Mondiale, Directorul executiv al Confederatiei Europene a Cultivatorilor de Porumb (CEPM) – Celine Duroc, europarlamentarul Daniel Buda, Thomas Joly – cercetator la Institutul ARVALIS din Franta, Daniela Giurca – Institutul de Economie Agrara (INCE), Toma Dinu – USAMV Bucuresti.
Dupa finalizarea panelului de discutii, echipele inscrise la Campionatul National de Fotbal al Fermierilor si-au aflat atat adversarii, cat si ziua si locul in care vor avea loc meciurile.
In finalul evenimentului a avut loc decernarea trofeelor “Porumbul de aur 2019”, fiind premiata excelenta fermierilor romani din anul precedent. Asadar, castigatorul la sectiunea irigat a fost Liviu Balanici din Iasi, cu o productie de 18.340 kg/ha. La categoria neirigat, castigatorul a fost Bita Racman din Giurgiu, cu o productie de 17.460 kg/ha.
