Vremea mai calda de la inceputul perioadei va intra intr-un proces de racire, aceasta devenind normala in cea mai mare parte a tarii. Temperatura maxima a aerului va oscila intre -1…9°C, pe aproape intreg teritoriul. Temperatura minima a aerului se va incadra intre -10…3°C in cea mai mare parte a teritoriului, cele mai scazute valori fiind posibile in zonele depresionare, producandu-se inghet la sol. Se prognozeaza precipitatii sub forma de ploi locale, dar si mixte (ploaie, lapovita si ninsoare), indeosebi in regiunile sudice, nordice si vestice, acestea fiind insotite de intensificari temporare ale vantului. Local, cantitatile de apa pot fi mai insemnate din punct de vedere agricol.
Despre rezerva de apa din sol, in cultura graului de toamna, aceasta se va incadra in limite satisfacatoare pana la apropiate de optim si optime, pe aproape intreg teritoriul agricol. Izolat in nordul si nord-estul Moldovei, precum si in centrul Dobrogei se vor inregistra deficite moderate de apa in sol. In ceea ce priveste starea de vegetatie a culturilor agricole, in conditiile mentionate, ritmurile de vegetatie ale culturilor de toamna se vor desfasura lent in sudul si estul tarii, iar in depresiunile din estul Transilvaniei si nordul Moldovei, plantele isi vor mentine starea de repaus vegetativ. La cerealele de toamna (orz si grau) infiintate in epoca optima vor predomina fazele de aparitie a frunzei a treia si infratire (50-100%), iar la cele semanate dupa data de 20 octombrie 2017, rasarirea si formarea frunzei a treia (25-100%). Starea de vegetatie se va mentine in general medie si buna, respectiv medie si slaba in culturile intarziate fenologic. In sudul, sud-estul si estul tarii, rapita semanata in perioada optima isi va continua infrunzirea (6-11 frunze), uniformitatea si vigurozitatea plantelor fiind buna si medie, respectiv medie si slaba in culturile tardive, densitatea fiind redusa. La speciile pomicole si viticole se va mentine starea de repaus biologic, in toate plantatiile. Lucrarile agricole in camp (fertilizari faziale la cerealierele de toamna, executarea lucrarilor de intretinere in vii si livezi, etc.) vor fi intrerupte temporar in zilele cu precipitatii.
sursa: meteoromania.ro