Astazi am fost alaturi de organizatiile membre ale Aliantei pentru Agricultura si Cooperare la o conferinta de presa organizata la Academia de Stiinte Agricole si Silvice “Gheorghe Ionescu Sisesti”.
In deschiderea conferintei, Ionel Arion, presedinte PROAGRO a multumit persoanelor prezente pentru interesul acordat agriculturii, dar si conducerii ASAS pentru gazduire. In continuare, a explicat de ce a fost necesara organizarea acestei conferinte: “Alianta pentru Agricultura si Cooperare organizeaza azi prima conferinta de presa. Nu am simtit nevoia pana acum sa iesim si sa comunicam, atat timp cat mare parte din tot ce am abordat noi in toata aceasta perioada nu si-a gasit solutionare imediata. Am decis ca este cazul acum. In aceste cateva luni de cand am simtit nevoia sa lucram impreuna, toate cele 4 organizatii au pus umarul la consolidarea acestei Aliante, asa ca iata-ne astazi in fata dumneavoastra spre a incerca sa expunem lucrurile bune si mai putin bune cu care ne-am confruntat in aceasta perioada. Inca de la constituire, dupa cum stiti, Alianta pentru Agricultura si Cooperare a decis sa pastreze pentru fiecare organizatie identitatea, conducerea si modul de abordare a problemelor, insa acolo unde am gasit subiecte comune, am decis sa le sustinem impreuna. O mare parte din aceste subiecte nu le-am abordat individual, de fiecare data am fost impreuna la discutiile cu decidentul public (n.r. autoritatile). Pentru noi, pentru agricultura, pentru fermieri in general, problemele sunt numeroase, dar le-am prioritizat: seceta este pe primul loc, dar avem si alte subiecte la care lucram.. si lucram intens, pentru ca s-a intamplat si se intampla in continuare sa avem “rezistenta” din partea decidentului public in a rezolva aceste probleme. O problema inca de la constituirea noastra si o tinta pentru noi a fost participarea fermierilor si grupurilor de fermieri la tot ceea ce inseamna decizie publica europeana. Ne dorim cu ardoare sa ajungem acolo dupa multi ani in care fermierii din Romania nu au fost reprezentati.”
Presedintele APPR, Vasile Sitaru, a abordat subiectul secetei: “Din nefericire, peste criza de COVID19, s-a suprapus o criza si mai mare peste noi: seceta, care a fost pe o suprafata destul de mare in 2020. Sigur ca lucrul acesta nu a venit peste noapte, seceta pedologica a inceput sa se vada incepand cu anul 2019. La inceputul lunii aprilie am inceput sa facem demersuri catre autoritati sa gasim o solutie pentru ca anticipam ca vom ajunge intr-o situatie complicata.”
Mircea Baluta, presedinte UNCSV, a facut cateva clarificari in ceea ce priveste relatia cu ANAF, dar si despre necesitatea unui act normativ pentru amanarea/reesalonarea ratelor la creditele de investitii contractate de fermieri: “In acest an foarte greu avem rate de platit la credite, la furnizori, la leasinguri pentru investitii. Am avut discutii cu mediul bancar si am solicitat o amanare, nu o suspendare… o amanare, o reesalonare a ratelor pe care fermierii le au scadente in perioadele iulie-august, septembrie-octombrie, pentru ca in toti anii precedenti fermierii au fost cei mai buni platnici in relatia cu bancile si cu finantatorii. Cu regret va spun ca la intalnirea la care BNR-ul a lipsit sistematic si la ultima intalnire am avut o surpriza neplacuta, sa constatam ca BNR-ul nu gaseste o solutie de a transmite catre mediul bancar o solutie de esalonare a acestor credite fara sa greveze fermierii si bancile comerciale. Exista solutii punctuale adoptate de anumite banci comerciale cu anumiti clienti fermieri, dar acelea sunt picaturi. In acest an greu, avem nevoie de un sprijin total, legal, legiferat si asumat de BNR, implicit de Ministerul Finantelor. Pana la ora actuala acest lucru nu s-a intamplat, am fost doar parteneri de discutii. Rezultatele nu au venit. Motivatii de genul “exista la nivel european derogari doar pentru partea de COVID” sunt justificate pana la jumatate. Agricultura si fermierii din Romania nu sunt afectati atat de mult de COVID, cat mai ales de seceta. Si am solicitat pentru seceta sa fie data aceasta derogare la nivel intern, national. Daca Europa nu se confrunta cu seceta, nu inseamna ca Romania nu trebuie sa ia masuri pentru a-si ajuta fermierii care an de an au produs si au adaugat valoare acestei tari.”
Nicolae Vasile, presedinte LAPAR: “Nimeni nu s-a gandit la 2 adevarate catastrofe care ne-au lovit in ultima vreme: pandemia provocata de coronavirus si seceta crancena care ar putea pune capat multor afaceri in agricultura. Cu pandemia ne descurcam, cu responsabilitate si reguli. Seceta insa este cea care ne-a dat mari batai de cap, iar multi dintre noi nici acum nu au gasit o solutie viabila la problemele aparute. Stim din declaratiile premierului Ludovic Orban ca Schema de stat pentru despagubirea producatorilor agricoli din sectorul vegetal ale caror culturi din toamna anului 2019 au fost afectate de seceta a fost aprobata deja de Comisia Europeana. Mai stim ca valoarea maxima a sprijinului pe care ar urma sa-l primim in septembrie ar putea sa ajunga la 925 lei/ha. Din calculele facute in biroul Ministerului Agriculturii am aflat ca aceasta despagubire va acoperi 40% din cheltuielile eligibile pentru fiecare cultura, cu conditia ca suprafata calamitata sa fie de peste 30%. Si mai stim ca valoarea totala a ajutoarelor este prevazuta la 850 milioane de lei, desi anterior Ministerul Agriculturii propusese o finantare de peste un miliard de lei. Asta inseamna ca banii ar ajunge pentru peste 34.600 de fermieri, pentru o suprafata afectata de aproximativ 1,16 milioane de hectare. In realitate stim cu totii ca datele sunt oarecum altele, dar pentru atat ajung probabil banii in aceasta perioada. Ramane sa vedem cum ne descurcam in perspectiva anului viitor, an agricol cu bani putini si datorii mari.”
In cadrul conferintei a intervenit si secretarul de stat MADR, Emil Dumitru, pentru a aduce la cunostinta faptul ca a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei partea I nr. 806, Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 148/2020 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat acordat producatorilor agricoli care au infiintat culturi in toamna anului 2019, afectate de seceta pedologica: “In Monitorul Oficial de astazi s-a publicat Ordonanta de urgenta nr. 148/2020, care reglementeaza modul de acordare a sprijinului. Avem decizia Comisiei Europene de aprobare a schemei de ajutor de stat. Este un ajutor de stat exceptional, pentru ca celelalte state au mecanisme prin care, pe baza de fond mutual, fermierii cotizeaza la un fond si din 1 euro despagubit, 60 de centi sunt rambursati de la Comisia Europeana. Stiti foarte bine, apropo de fondul mutual, ca am avut o alocare de 440 de milioane de euro in actualul exercitiu financiar si, din pacate, nu s-a constituit acel fond mutual. Ca sa se constituie fondul mutual trebuie, in primul rand, ca fermierii sa se asocieze. S-au luat banii si s-au dus la Masura de Suportare a cheltuielilor cu prima de asigurare, masura 17.1. […] Vom despagubi fermierii, asa cum am promis, pentru culturile calamitate, culturi infiintate in toamna anului trecut si facem procese verbale de constatare si pentru culturile de primavara. […] Stiu ca este o discutie despre amanarea ratelor. Astazi pleaca de la Ministerul Agriculturii si o propunere de text catre Ministerul de Finante si Banca Nationala a Romaniei. Nu Ministerul Agriculturii poate sa reglementeze o relatie comerciala intre banca si producator.”
Ca si concluzie, fermierii pot depune cererea de solicitare a ajutorului de stat in termen de 10 zile lucratoare de la data intrarii in vigoare a Ordonantei de Urgenta a Guvernului. Cererea si documentele insotitoare pot fi transmise si prin fax, posta sau in format electronic pe e-mail.