Daunatorii ataca si in ferestrele iernii!

Publicat de

In aceasta perioada eram obisnuiti sa avem zapada pe camp, noi sa ne facem planuri pentru anul urmator, in speranta unor vremuri mai bune dar si a unui viitor mai linistit, care este in stransa legatura cu preturi mai corecte de valorificare a productiei agricole.

In privinta daunatorilor culturilor agricole, in decembrie si ianuarie, de obicei nu era nici o activitate a acestora. In literatura de specialitate autohtona se mentiona faptul ca in ferestrele iernii mai puteam sa avem probleme cu atacul larvelor gandacului ghebos (Zabrus tenebrioides) la cerealele de toamna, atunci cand nu era strat de zapada iar temperatura aerului era mai ridicata de 3 grade Celsius, timp de mai multe zile.

Vetre de atac cauzate de larvele gandacului ghebos (Zabrus tenebrioides) la graul de toamna

Totusi acest lucru era privit ca o raritate acum cateva decenii. In ultimii ani insa, sa avem zapada pe camp a devenit o raritate. Ultima iarna mai normala a fost la sfarsitul lui ianuarie-februarie-prima parte a lui martie, 2012, cand in sudul tarii a fost strat consistent de zapada, care a rezistat mai mult de 40 de zile consecutiv si temperaturi minime care au coborat, in unele nopti, sub -20℃. In anii care au urmat, am avut doar episoade de iarna, intrerupte de perioade, mai mari sau mai mici, cu temperaturi excepitional de ridicate, fata de normalul perioadei. Cel mai recent exemplu este de acest Craciun. Cu doua zile inainte de frumoasa Sarbatoare, in zonele montane, in Transilvania, in unele zone din Banat si Moldova a fost un episod veritabil de iarna cu viscol si ninsori consistente. Dupa acest episod hivernal au urmat niste temperaturi specifice inceputului lui aprilie, cu maxime care au depasit 15℃, chiar 19-20℃ in zonele sudice.

Ce inseamna acest lucru? Putem avea suprize cu atacul daunatorilor si in aceasta perioada? Raspunsul este afirmativ. Asa cum mentionam anterior, atacul larvelor gandacului ghebos (Zabrus tenebrioides) a inceput sa fie din ce in ce mai ridicat, in multe zone agricole ale tarii, la fel ca pe vremuri. Practicarea monoculturii, lipsa tratamentului semintelor cu un inseticid sistemic, au dus, in timp, la inmultirea acestui daunator. Atunci cand s-a generalizat tratamentul semintelor cu insecto-fungicide, se considerea ca Zabrus tenebrioides a devenit doar un element faunistic si ca atacurile mari, de pe timpuri, sunt doar in manualele de entomologie agricola sau in amintirile celor mai experimentati fermieri care activeaza in prezent in agricultura.

Larva gandacului ghebos (Zabrus tenebrioides)

Iata ca acum, nu doar ca sunt probleme din ce in ce mai mari cu larvele gandacului ghobos in toamna, dar putem avea batai de cap cu acest daunator si in perioada iernii calendaristice. Pentru acest lucru trebuie sa se intruneasca mai multe conditii. Umiditatea solului sa fie corespunzatoare pentru larve, se pare ca ploile din noiembrie si prima parte a lui decembrie au dus la cresterea acestui parametru (favorabil pentru plante dar si pentru daunator). Sa fie mai mult de 3 grade Celsius, o perioada mai indelungata de timp. Si aceasta conditie este din ce in ce mai des indeplinita in ultimii ani, la fel cum se intampla si in aceasta perioada. De asemenea, sa fie o rezerva biologica ridicata a acestui daunator. Unde gasim aceasta rezerva mare? Acolo unde este monocultura. Iar acest aspect il gasim in mai multe ferme. Au mai fost niste conditii care s-au potrivit de minune cu gandacul ghebos. In acesta toamna, din cauza secetei excesive, fermierii nu au putut prelucra corespunzator solul. Chiar si cei care practica sistemul de lucrari minime al solului au avut probleme in prelucrarea minimala a solului, tare „ca piatra”. Ploile mult asteptate au sosit in noiembrie, asa ca o parte din fermieri au semanat graul, chiar dupa 15 noiembrie, mizand pe un decembrie mai cald decat de obicei. Prin urmare, la ora actuala, avem multe culturi de grau aflate in stadii mai timpurii de vegetatie, la care nu s-a facut tratamentul semintelor cu un insecticid sistemic, pentru care s-a acordat autorizare temporara in toamna anului 2023. Plantele se afla in faza de sensibilitate maxima fata de atacul larvelor gandacului ghebos. In teorie, in decembrie sau ianuarie, acest daunator ar trebui sa ierneze. Cum avem temperaturi anormal de ridicate, larvele pot ataca in solele unde cerealele de toamna s-au semanat foarte tardiv. Ba chiar mai mult, am vazut pe Facebook, ca un fermier a semanat graul pe 21 decembrie, mizand pe o vreme atipic de calda si saptamanile viitoare. Dar, vremea atipic de calda, poate veni la pachet si cu atacul daunatorilor, cum ar fi larvele gandacului ghebos.

Daune produse de larvele gandacului ghebos (Zabrus tenebrioides)

Rozatoarele pot ataca si ele in ferestrele iernii. Sunt mai multe specii, dar cea mai reprezentativa este soarecele de camp (Microtus arvalis). In literatura de specialitate autohtona se mentiona faptul ca odata la cativa ani se pot produce invazii puternice ale soarecilor de camp, la semanaturile de toamna sau lucerniere. In ultimii ani, in multe zone ale tarii, aceste invazii se produc anual. In toamna anului 2023 au fost mari probleme cu atacul rozatoarelor in zona de vest a tarii.

Rozatoare in lucerniere

Pe retelele de socializare fermierii au invinuit sistemul de lucrari minime ale solului „minimum tillage” si cel fara lucrari ale solului „no tillage”. Acestia au spus ca in cazul acestor sisteme de lucrari ale solului rezulta o cantitate mai mare de resturi vegetale, care pot favoriza rozatoarele. Adevarul este ca si in cazul unui sistem clasic de lucrari ale solului putem avea rozatoare. Daca exista pierderi la recoltarea porumbului sau a florii soarelui, daca solul este uscat, ca urmare a secetei excesive, nu se poate prelucra, iar populatiile rozatoarelor pot creste. De regula aceste mici mamifere nu hiberneaza iarna. Putem avea probleme in aceasta perioada calendaristica cu ele? Da, daca se indeplinesc anumite conditii. Sa nu ploua foarte mult, sa fie temperaturi mai ridicate, sa avem o cantitate mai mare de resturi vegetale sau pierderi de la recoltarea culturii precedente. De asemenea, scaderea efectivelor populatiilor dusmanilor naturali ai rozatarelor (bufnite, cucuvele, soimi, nevastuici etc.) pot sa favorizeze atacul acestor daunatori, inclusiv in iernile calendaristice (daca temperaturile sunt anormal de ridicate).

Rozatore in porumbiste (sursa potentiala de atac in solele invecinate, in iernile calde)

In unele situatii pot sa fie probleme inclusiv cu afidele la rapita. Anii trecuti, in noiembrie, dar si in perioadele anormal de calde din decembrie, am vazut atacul paduchelui verde al piersicului (Myzus persicae) la culturile de rapita. Din fericire nu este o situatie generalizata, dar poate fi un mic semnal de alarma pentru urmatorii ani.

Ce putem face pentru a preveni aceste atacuri „hivernale”? O buna supraveghere a culturilor de toamna si intreprins actiuni de combatere, cu substantele omologate pentru acesti daunatori, numai acolo unde situatia din teren o cere iar prognozele meteorologice indica o vreme mai calda decat in mod normal si in urmatoarele 7-10 zile. Cine are posibilitatea poate efectua supravegherea campului cu ajutorul dronelor pentru depistarea timpurie a atacului. Cu cat depistam mai rapid o problema in camp, cu atat putem interveni mai repede sa o rezolvam. Dar cel mai important este sa nu oferim conditiile pentru ca populatiile acestor daunatori, care pot ataca si in iernile calendaristice, sa creasca de la un an la altul. Trebuie sa respectam toate masurile de prevenire si combatere, ca la carte, pentru a mentine aceste populatii sub pragul economic de daunare (PED). Fiindca, acolo unde temperaturile din iarna calendaristica sunt anormal de ridicate, asa cum se intampla si in aceste zile (26 decembrie, 2023, n.a.), daca sunt populatii scazute ale daunatorilor, atacul acestora din ferestrele calde ale iernii sunt fara urmari economice. Iar acolo unde populatiile sunt ridicate sau unde avem monocultura este important de facut o monitorizare periodica.

Fie ca Noul An sa aduca speranta pentru normalitate in agricultura si mai ales o valorificare a recoltelor la un pret cat mai decent care sa reflecte truda fermierilor din camp. De asemenea, va urez un Nou An cu cat mai putine atacuri ale daunatrilor !

Dr. ing. Georgescu Emil

INCDA Fundulea

S-ar putea să te intereseze

Hot News