Ingrijirea albinelor. Provocari si solutii!

Publicat de

Imaginati-va o gradina de flori cu albine bazaind, adunand nectarul pe care il vor transforma intr-o miere delicioasa. Albinele par a fi doar o mica parte in acest peisaj fermecator, insa ele sunt esentiale pentru oameni si natura. Preocuparea principala a apicultorilor este deseori, mierea sau produsele de stup, cum sunt: ceara sau laptisorul de matca. Insa, cel mai mare rol al albinelor este polenizarea culturilor agricole. Polenizarea creste cantitatea si calitatea multor culturi, iar valoarea lor pentru agricultura a fost estimata la 155 miliarde de euro din intreaga lume.

Inainte, ca trestia de zahar sa fie cultivata, singura sursa de zahar (in afara de cea provenita din fructe sau sirop de artar) era mierea, adunata din coloniile de albine salbatice. Pe masura ce civilizatia s-a dezvoltat, albinelor li s-au oferit locuri pentru a se stabili, pentru a facilita colectarea mierii, si asa si-a facut aparitia stupul. Primele imagini cu albine au fost descoperite pe monumentele egiptene datand din 2400 i.Hr. Albinele se hranesc cu nectar si polen, pentru energie si proteine. In cautarea lor pentru resurse, albinele polenizeaza, de asemenea, florile salbatice. In acest fel, ele aduc o contributie nemasurabila in biodiversitate: multe flori dau fructe numai dupa vizita albinelor, si multe dintre acestea sunt hrana esentiala pentru viata salbatica. Printre polenizatori se numara albinele de miere, mii de albine salbatice (precum bondarii si albinele solitare), fluturii, viespile, gandacii, pasarile si liliecii.

Albina vestica (sau europeana), numita Apis mellifera (Linnaeus, 1758 (insecta: Hymenoptera: Apidae) este stabilita in multe parti ale lumii si este importanta pentru faptul ca polenizeaza cea mai mare parte a culturilor din care se obtin numeroase produse destinate comertului.

Fig.1
Fig.1

Patogenii albinei

Din 1950, un acarian parazit cunoscut drept Varroa destructor (fig.1) s-a raspandit aproape in fiecare stup de albine vestice, in afara de Australia. Parazitul influenteaza sanatatea albinei, hranindu-se cu albine si raspandind virusuri in populatia lor (fig.2). In total, se cunosc aproximativ 20 de virusuri ale albinei, inclusiv paralizia cronica acuta si virusul aripilor deformate.

Fig.2
Fig.2

Este interesant sa observam, ca albinele “africanizate” din America de Sud, sunt mai rezistente fata de acest virus, datorita comportamentului lor de auto-igienizare, care indeparteaza constant acarienii de pe corpul lor. Australia, unde in prezent nu exista Varroa destructor, se bucura de cele mai sanatoase albine vestice de pe planeta. Exista alti diversi patogeni: Nosema apis si Nosema ceranae, paraziti unicelulari globali in distributie; gandacul mic de stup – Aethina tumida, care se gaseste in Statele Unite; si viespea Asiatica – Vespa velutina, un pradator, care se raspandeste in regiuni din Franta, Spania si America de Nord.

Sindromul “colapsului coloniei”

In Statele Unite, a fost observat ca albinele lucratoare dispar din colonii, lasand in urma regina. Aceste simptome specifice au fost denumite “sindromul colapsului colonial” (Colony Collapse Disorder – CCD), si se crede ca responsabila este o combinatie de factori. Numeroase intrebari raman inca fara raspuns. Disparitii similare au fost observate in cazul altor specii de insecte sociale, care isi parasesc adapostul cand sunt bolnave pentru a-si proteja grupul.

Provocari

Parazitul Varroa destructor este in prezent amenintarea cheie catre sanatatea albinelor, din cauza proliferarii sale rapide si transmiterea virusurilor patogenici. Controlul parazitilor se bazeaza pe o serie de practici cu numar limitat, si un portofoliu la fel de limitat de tratamente chimice la care s-a observat deja o rezistenta crescatoare. Cantitatea redusa de produse disponibile pe piata destinata lor, precum si dificultatea relativa a accesului pentru apicultorii din unele tari (deoarece necesita recomandare veterinara) si noi obstacole care apar in permanenta, contribuie la dificultatea acestei sarcini.

Solutii

Cea mai eficienta metoda de a proteja sanatatea albinelor, pe termen scurt, este de a imbunatati sanatatea albinei prin bunele practici apicole. Acestea includ masuri igienice, un volum de cunostinte solide despre patogeni si ciclul de viata al albinelor, cat si folosirea optima a solutiilor existente de combatere asupra parazitilor. Armonizarea sanatatii albinelor si inregistrarea studiilor, pe plan global au fost catalogate drept necesare pentru implementarea masurilor eficiente si gasirea unor metode de studiu. Inmultirea albinelor rezistente la Varroa destructor este folositoare ca parte din metodele de combatere. Este insa, un scop greu de atins si solutiile nu par realizabile pe termen scurt, nici a fi de durata. Tratamente noi sunt in prezent studiate de diverse institutii si companii.

Albinele, agricultura si speciile invazive

Speciile straine care devin daunatoare au fost recunoscute international drept cauza principala a micsorarii biodiversitatii pe plan global. Acestea sunt responsabile pentru pierderi anuale de sute de miliarde de euro. In agricultura, pierderile suferite cauzate de daunatori, in: Statele Unite, Marea Britanie, Australia, Africa de Sud, India si Brazilia au fost calculate la 68 miliarde de euro. V. destructor este doar un alt exemplu cu implicatii financiare.

Acarianul Varroa este un prim exemplu care demonstreaza ca albina vestica sufera din cauza consecintei speciei straine invazive (Invasive alien species – IAS) contractat de la omologul sau Asiatic – Apis cerrana (fig. 3). Aceasta din urma, a “coevoluat” cu acarianul si are caracteristici specifice care ii minimizeaza acestuia impactul. Alte specii, precum albinele africanizate, prezinta, de asemenea, caracteristici care reduc acumularea lui Varroa: roiesc mai des, lasand in urma infestatiile de paraziti in matca. Albina vestica nu are asemenea mecanisme de aparare si este, asadar, mai vulnerabila. Alti daunatori externi pot include: acarinii – Tropilaelaps clareae, T. mercedesae, gandacul mic de stup – Aethina tumida si viespea asiatica – Vespa velutina.

Fig.3
Fig.3
Fig. 4
Fig. 4

Provocari

Speciile straine invazive pot fi o amenintare grava pentru agricultura si apicultura, in egala masura. In timp ce amenintarea migrarii speciilor a existat intotdeauna, ele se extind mai rapid ca niciodata din cauza mobilitatii globale, a comertului global crescut, si a climatului in schimbare. Neasteptatul impact fara precedent al unei specii noi introduse, prezinta o provocare semnificativa, mai ales daca nu sunt prezente masuri de control. Specii non-native de plante precum sanziana de gradina (Solidago spp.) sau sporul casei (Impatiens spp.), introduse in tarile europene, produc vara si toamna polen si nectar pentru albine, ajutand astfel albinele sa depaseasca perioadele in care sursele de nutrienţi sunt limitate (fig. 4). In conditii de climat temperat natural, plantele si culturile agricole ofera o varietate de flori primavara si mai putine in perioadele mai tarzii ale anului. Unele culturi agricole, rapita (fig. 5), oleaginoasele ofera albinelor resurse mai bune in ceea ce priveste nectarul si polenul (continutul de proteina si calitate), decat floarea-soarelui. Lanurile polenizate de vant, precum cerealele (orz, porumb, orez, grau) nu produc nectar care sa atraga albinele. In afara de disponibilitatea cantitativa pe tot parcursul anului, calitatea si diversitatea plantelor sunt importante pentru a mentine sanatatea albinelor domestice cat si a celor salbatice.

Fig.5
Fig.5

De la provocari la solutii…

Pe plan mondial, cresterea populatiei duce la “pavarea”unei portiuni de pamant, ceea ce duce la disparitia habitatului natural. In aceeasi masura, agricultura cere o concentratie mai mare de culturi pe ferma. Aceasta in unele zone contribuie la factorul de diversitate redusa pentru albine. Dar cu toate astea, toata lumea poate contribui la disponibilitatea plantelor pentru albine, de expemplu, plantand arbusti, pomi si plante bogate in nectar si polen. Masurile pentru imbunatatirea agro-ecosistemului variaza, sunt cunoscute efectele pozitive ale benzilor de flori introduse in terenurile agricole (fig. 6). Acestea pot fi promovate in continuare, compensand fermierii pentru reducerea productiei cand implementeaza asemenea masuri.

Fig.6
Fig.6

Albinele sunt sensibile la vreme

Iernile neregulate, primaverile premature si umede sau revenirea brusca a iernii pot adauga dificultati in mediul albinelor, fie direct (nu vor putea mentine temperatura necesara in stup) sau indirect (cantitati reduse de nectar in flori). De asemenea, vremea ploioasa prelungita sau vremea uscata, poate avea impact negativ asupra albinelor, la fel de mult, avand impact asupra productiei florale de nectar. Practicile de control variaza in diverse parti ale lumii si au fost adaptate local. Diferentele variaza si in functie de scopul apiculturii: productia de miere sau polenizare. De exemplu, in fiecare an, aprox. 1 million de stupi sunt transportati pe distante mari, pentru a poleniza migdale, in California. Relocarea frecventa si pe distante mari sunt factori de stres care se adauga comunitatii de albine. In ultima decada, pierderi anuale de 15% in coloniile de albine s-au dublat sau chiar si mai mult. Desi schimbarile climatice se reflecta in evenimente meteorologice nafavorabile in unele parti ale planetei, aceasta nu reprezinta principala cauza a pierderilor mari pe durata iernii, ci amplificarea factorilor de stres.

Ca si solutii am putea spune ca, in timp ce apicultorii raman dependenti de conditiile climatice naturale, s-a demonstrat ca patogenii albinelor si nutritia saraca sunt factorii principali care influenteaza sanatatea albinelor. Gasind o solutie la acestea s-ar balansa efectele iernii prelungite. O prima presupunere este ca un insecticid ar putea avea un efect asupra unei insecte, cum ar fi albina, insa efectele variaza de la caz la caz. Din acest motiv este esential sa se demonstreze siguranta albinelor, fie gasirea unor masuri pentru a minimiza contactul albinelor cu produsele de protectie a plantelor. O solutie pas cu pas catre siguranta albinelor incepe cu studii in laborator. In functie de rezultatul acestor studii, recomandari speciale sunt adaugate pe eticheta fiecarui produs. Cercetarile in laborator se concentreaza pe reactia albinelor la diverse stadii de aplicare a produselor de protectia plantelor (PPP), inclusiv asupra expunerii intentionate. Astfel de cercetari sunt utile in evaluarea unui produs, dar rezultatele nu sunt neaparat transferabile in conditiile reale de pe teren.

Evaluarea produselor de protectie a plantelor, din perspectiva sigurantei fata de albine, se foloseste de studiul protocoalelor si a ghidurilor dezvoltate de catre experti. Ceea ce conteaza in acest proces este interactiunea dintre albine si PPP-uri in conditii reale din teren. In unele cazuri, evitarea efectelor poate fi pur si simplu realizata evitand aplicarea lor in sezonul de inflorire.

Studiile de laborator si pe teren, combinate cu experienta practica, sunt necesare in dezvoltarea tehnologiilor care protejeaza atat albinele, cat si recolta fermierilor. Mai mult, este necesara colaborarea intre fermieri si apicultori pentru a optimiza timpul de distributie si a minimiza expunerea albinelor.

O versiune a acestui articol a apărut în ediția tipărită a revistei Sănătatea Plantelor Nr. 245 – octombrie 2018.
Pentru a primi Sănătatea Plantelor în format tipărit, vă rugăm să vă abonați aici.

Alți cititori au distribuit recent

S-ar putea să te intereseze

Hot News