De cele mai multe ori, fermierii sunt interesati de cel mai atractiv pret la fungicide, insa tot de atat de multe ori acestia nu iau in calcul un detaliu deosebit de important atunci cand cauta fungicidele, si anume rezistenta la aceste produse.
Rezistenta la fungicid este o trasatura stabila, ereditara, care are ca rezultat o reducere a sensibilitatii la un fungicid de catre o ciuperca individuala. Aceasta abilitate este obtinuta prin procese evolutive. Fungicidele ce au un mod de actiune cu un singur spectru prezinta un risc relativ ridicat pentru dezvoltarea rezistentei, in comparatie cu cele cu modul de actiune cu mai multe laturi. Majoritatea fungicidelor dezvoltate astazi au un mod de actiune pe un singur spectru, deoarece acest lucru este asociat cu un potential mai mic de impact negativ asupra mediului. Pe masura ce industria a pus la dispozitia agriculturii noi fungicide cu calitati din ce in ce mai bune (eficacitate crescuta, durata mai mare de actiune, moduri de actiune variate, fitotoxicitate tot mai redusa, specificitate mai mare, degradare mai rapida in mediul ambiant), combaterea pe cale chimica a devenit principala masura de protectie a culturilor si impotriva agentilor patogeni. Folosirea indelungata a unor fungicide in combaterea parazitilor a dus insa la aparitia si instalarea in culturi a acestui fenomen de rezistenta. Treptat a luat o amploare foarte mare, la toate grupele de organisme daunatoare, iar in prezent constituie problema cea mai importanta in protectia pe cale chimica a culturilor.
Cand rezistenta la fungicide rezulta din modificarea unei singure gene majore, subpopulatiile patogene sunt fie sensibile, fie sunt foarte rezistente la pesticid. Rezistenta in acest caz este privita ca o pierdere completa a combaterii bolii, ce nu poate fi redobandita folosind rate mai mari sau aplicatii mai frecvente de fungicide. Acest tip de rezistenta este de obicei denumita „rezistenta calitativa”. Cand rezistenta la fungicid rezulta din modificarea mai multor gene care interactioneaza, izolatele patogene prezinta o gama de sensibilitate la fungicid in functie de numarul de modificari ale genelor. Variatia sensibilitatii in cadrul populatiei este continua. Rezistenta in acest caz este vazuta ca o eroziune a combaterii bolii, ce poate fi redobandita folosind rate mai mari sau aplicatii mai frecvente. Fenomenul de rezistenta odata aparut este foarte greu de combatut si se manifesta atat fata de fungicidele anorganice, cat si fata de cele organice. Intreruperea folosirii produsului in cauza, pana la refacerea populatiei initiale a agentului patogen (lucru care poate dura ani de zile), este o solutie de combatere a rezistentei, marirea dozei de aplicare nerezolvand problema, neducand la sporirea eficacitatii acestuia, ci doar la cresterea nivelului de poluare a mediului si la manifestarea unor fenomene de fitotoxicitate. O alta solutie ar fi folosirea in acelasi timp a altor fungicide, cu substante active din alte familii chimice si cu alt mod de actiune. Totusi, in ceea ce priveste cunostintele actuale, fenomenul de rezistenta a fungicidelor nu este inevitabila. Ea poate fi prevenita sau, cel putin, intarziata. Pentru aceasta este necesar ca la folosirea fungicidelor sa se tina seama de cateva recomandari, fungicidele sistemice, care sunt mult mai implicate in fenomenul de rezistenta, sa fie alternate cu fungicidele de suprafata, cu actiune externa, lucru posibil doar in anumite cazuri:
- in perioadele de timp mai secetoase, pentru ca cele de suprafata sa nu fie imediat spalate;
- in tratamentele preventive, deoarece, dupa ce agentul patogen a patruns in planta, produsele cu actiune externa nu mai au nicio eficacitate;
- in combaterea fainarilor, ai caror agenti sunt ectoparaziti, adica paraziti de suprafata.
Ideal ar fi sa se prefere fungicidele complexe, ce contin doua sau mai multe substante active, din familii chimice diferite, dintre care cel putin una sa fie cu actiune de suprafata, astfel parazitii fiind supusi actiunii simultane a mai multor substante toxice, atat la suprafata, cat si in interiorul plantelor atacate.
Fungicidele cu actiune de incetinire a procesului de crestere a ciupercilor parazite si, ca atare, care sunt mai mult implicate in fenomenul de rezistenta, sa fie alternate cu produse cu actiune fungicida, care extermina ciupercile. Atat in cursul perioadei de vegetatie, cat si in decursul anilor, fungicidele cu un anumit mod de actiune sa fie alternate cu cele care au un alt mod de actiune, neimplicat inca in fenomenul de rezistenta. Este masura de prevenire cea mai indicata, in ceea ce priveste acest fenomen, insa aplicarea ei presupune cunoasterea modului de actiune a intregului sortiment de fungicide, lucru care nu este inca stabilit pentru toate aceste produse. Prin urmare, programele de management al rezistentei trebuie sa fie puse in aplicare atunci cand fungicidele cu risc devin pentru prima data disponibile pentru uz comercial. Obiectivul managementului rezistentei este de a reduce la minimum utilizarea fungicidului cu risc, fara a sacrifica combaterea bolii. Atunci cand o cultura ar putea servi drept sursa de inocul pentru o cultura ulterioara, schema de alternanta dintre fungicidele cu risc ar trebui continuata intre culturile succesive, astfel incat primul fungicid cu risc aplicat unei culturi sa apartina unui alt grup de rezistenta incrucisata, decat ultimul fungicid cu risc aplicat culturii anterioare.
Prevenirea fenomenlui de rezistenta a agentilor patogeni fata de fungicide trebuie sa devina obligatorie, deoarece numai astfel se poate obtine o protectie superioara a culturilor, fara cheltuieli inutile, totodata putandu-se mari viata fungicidelor. Aceste produse reprezinta o arma-cheie in combaterea bolilor, asigurand astfel productia. Dezvoltarea unor noi substante active este un proces lung si anevoios, iar fermierii ar putea sa nu aiba la indemana solutii eficiente mai multi ani la rand.
Drd. ing. Lorena-Roxana Gurau
I.C.D.P.P Bucuresti
