Combaterea buruienilor din rapita, in postemergenta

Publicat de

Combaterea buruienilor din rapita, in postemergenta

Erbicidul GALERA SUPER, flexibil, cu grad ridicat de combatere!

Pentru fermierii care au infiintat in aceasta toamna rapita, atentie sporita la combaterea buruienilor. Temperaturile bune din aceasta perioada, pe un fond de umiditate ridicata, creaza conditii optime pentru dezvoltarea plantelor de rapita, dar si pentru buruieni. In acest context, nu neglijati acest aspect, pentru ca aceste buruieni chiar daca acum in toamna nu sunt vizibile, in primavara vor fi foarte greu de combatut. Ca solutie, va recomandam erbicidul GALERA SUPER, un erbicid cu aplicare foliara, care combate buruienile dicotiledonate anuale si perene. Desi are o flexibilitate mare de aplicare, consideram ca aplicarea in toamna, in postemergenta, asigura cel mai bun grad de combatere, eliminand inclusiv buruienile care ierneaza sub forma de rozeta si care ar fi mult mai greu de combatut in primavara. Prin urmare, in primavara plantele de rapita dezvoltandu-se rapid, acopera solul, buruienile nemaiavand nicio sansa sa rasara. Fiind o formulare cu trei substante active, aceasta are o dubla actiune, de contact, datorita picloramului si sistemica datorita clopiralidului si aminopiralidului, buruienile neavand nicio sansa de supravietuire.

Cand este bine sa aplicam acest erbicid?

GALERA SUPER se poate aplica in postemergenta pana cand rapita are 9 frunze, iar in primavara se poate utiliza inainte ca mugurii florali sa fie vizibili. Despre doza pe care o puteti aplica, va spunem ca aceasta este de 0,2 l/ha toamna si 0,25 l/ha primavara, intr-un volum de 200-400 l apa/ha. Dintre buruienile pe care le combate GALERA SUPER enumeram: Matricaria spp. (musetel), Anthemis spp. (romanita), Cirsium arvense (palamida), Galium aparine (turita), Sonchus spp. (susai), Centaurea cyanus (albastrita), Taraxacum officinale (papadia), Galinsoga parviflora (busuioc salbatic), Senecio vulgaris (spalacioasa), Polygonum convulvus (volbura), Fagopyrum tataricum (hrisca tatarasca), Fumaria offininalis (fumarita), Solanum nigrum (zarna), Trifolium spp., trifoi, etc.

Retineti! Erbicidul GALERA SUPER nu ar trebui aplicat in conditii de mediu sau agronomice nefavorabile cresterii plantelor (exemplu: vreme rece, seceta, fertilitate scazuta a solului). De asemenea, nu se aplica tratamentul in conditii de vant, pentru a evita imprastierea produsului pe alte culturi decat cea de rapita, intrucat produsul poate provoca daune celorlalte culturi cu frunza lata.

O versiune a acestui articol a apărut în ediția tipărită a revistei Sănătatea Plantelor Nr. 244 – septembrie 2018.
Pentru a primi Sănătatea Plantelor în format tipărit, vă rugăm să vă abonați aici.

S-ar putea să te intereseze

Hot News