Daunatorii nucilor si ai arahidelor depozitate

Publicat de

Nucile si arahidele sunt o excelenta sursa de energie necesara organismului uman – contin proteine, vitamine (B1, B2) si minerale (calciu si fier). Sunt consumate sub diverse forme: proaspete, fierte, prajite, in prajituri si alte preparate culinare. Dupa depozitare, in diverse conditii, nucile si arahidele sunt atacate de numeroase specii de daunatori, cei mai importanti fiind:

  • gandacul fainii (Tribolium castaneum Herbst, 1797)
  • gandacul din Surinam (Oryzaephilis surinamensis Linnaeus, 1758)
  • gandacul turcesc al granelor (Cryptolestes turcicus Grouvelle, 1876)
  • gargarita arahidelor (Caryedon serratus Olivier, 1790)
  • molia migdalului (Cadra caulella Walker, 1863)
  • molia orezului (Corcyra cephalonica Stainton, 1866) etc.

Primele patru specii ataca atat in stadiul de adult, cat si in cel de larva, iar celelalte doar in stadiul de larva.

Alte specii daunatoare, de importanta economica mai mica, sunt:

  • gandacul fructelor uscate (Carpophilus dimidiatus Fabricius, 1792)
  • gandacul granelor (Trogoderma granarium, Everts, 1898)
  • gandacul mauritan (Tenebroides mauritanicus Linnaeus, 1758)
  • cariul cerealelor (Rhyzopertha dominica Fabricius, 1792).

Gandacul turcesc al granelor (Cryptolestes turcicus) este o specie cosmopolita, care ataca nucile, arahidele, porumbul, graul, orezul si alte produse cerealiere, germeni de grau, fructele uscate, cacao, smochine, boia de ardei, seminte de floarea soarelui si altele. Adultul este de culoare bruna, cu lungimea de 1,5-2,0 mm. (Fig. 1, Fig. 2).

Fig. 1

Suprafata pronotului este punctata dens si acoperita cu o pubescenta foarte fina, culcata. Elitrele sunt de aproape doua ori mai lungi decat late, larg rotunjite la varf si prevazute cu siruri longitudinale, regulate, de peri fini, galbui, culcati posterior.

Dezvoltarea are loc la temperaturi cuprinse intre 17 si 37°C si la o umiditate relativa de peste 40% (conditiile optime sunt: temperaturi de 28°C si umiditatea relativa de 90%).

Fig. 2
Fig. 3

Molia orezului (Corcyra cephalonica) ataca nucile, arahidele, nucile de cocos, boabele de cereale (orezul, porumbul etc.) si alte seminte, fructele uscate, precum si biscuitii, grisul si produsele fainoase. Este deosebit de periculoasa pentru cacao in depozite si pentru produsele zaharoase finite (mai ales ciocolata). Adultul are aripile anterioare cenusii, cu pete de culoare inchisa in apropierea nervurilor. Aripile posterioare sunt de culoare alb-cenusie, cu anvergura aripilor de 14-18 mm. Larva are corpul de culoare variabila, albicioasa-galbuie pana la verzuie, in functie de natura hranei. Lungimea corpului este de 12-15 mm. (Fig. 3).

In regiunile nordice ale Europei, insecta dezvolta anual 2 generatii, iar in bazinul mediteranean, 3-4 generatii/an. Conditiile optime de dezvoltare se situeaza la temperaturi cuprinse intre 30 si 32°C (minimum 18°C) si umiditate relativa de 70% (minimum 20%).

Gargarita arahidelor (Caryedon serratus) este cea mai daunatoare specie a arahidelor dupa depozitare, pierderile cauzate ajungand pana la 60% la cateva luni de la stocare, ducand in acelasi timp la instalarea agentilor patogeni din genul Aspergillus, care continua deprecierea arahidelor si contaminarea cu aflatoxine (Fig. 4).

Fig. 4

Masuri de combatere

Masuri preventive

Este foarte important ca determinarea nivelului de infestare sa fie facuta din timp, iar masurile de combatere (preventive si curative) sa fie luate urgent pentru a se preveni pierderile. Nu este recomandata aplicarea directa a produselor fitosanitare pe produse, fiind indicate masurile alternative de control si protectie ale productiei stocate:

  • uscarea semintelor pana la umiditatea de 14%;
  • protectia semintelor impotriva efectelor mecanice din timpul transportului si depozitarii;
  • mentinerea temperaturilor sub limita optima de dezvoltare a daunatorilor;
  • folosirea de substante deshidratante (diatomita) pentru protectia stocurilor din fermele mici;
  • utilizarea de pulberi din plante, care au efect repelent si inhibitor al dezvoltarii daunatorilor;
  • folosirea in cultura de genotipuri rezistente la atacul daunatorilor din depozite.

Masuri curative

Atat tratamentul in spatii goale pentru dezinsectie, cat si tratamentul produselor depozitate se pot face sub forma de gazare sau stropiri. Pentru gazarea spatiilor goale, cat si produselor depozitate se poate utiliza Quickphos-UP sau Agroxin (3-5 tablete/t produs). La tratamentele prin stropiri se poate utiliza Actellic 50 EC (50-100 ml/mp spatiu gol). Produsele de gazare nu pot fi folosite in micile gospodarii, deoarece pericolul intoxicarii este foarte ridicat, fiind adesea mortal. Ele sunt destinate, in exclusivitate, tratamentelor firmelor specializate, care dispun de personal autorizat pentru manipularea acestora si de echipament adecvat de protectie.

Drd. Ing. Chiriloaie-Palade Andrei

S-ar putea să te intereseze

Hot News