Dr. ing. Virgil GRECU –
Basicarea vitei de vie este produsa de catre acarianul (paianjenul) ce poarta denumirea stiintifica de Eriophyes vitis, Nal. sinonima cu Colomerus vitis, Pagestecker. In diferite tari daunatorul poarta diverse alte nume populare, printre care: Grape erineum mite; Vine leaf blister milbe (L. Tomoiaga, 2006). Daunatorul face parte din clasa Arachnida, ordinul Acari si familia Eriophydae. Este considerat a fi: “cel mai periculos acarian al vitei de vie”, atat pe plan mondial, precum si in tara noastra (I. Rosca, Rada Istrate, 2009).
Raspandire. Acarianul prezinta o larga raspandire, avand o frecventa mai mare ori mai mica, in regiunile temperate si meridionale din tarile viticole ale Americii de Nord si de Sud, Europei, Africii, Asiei si chiar Australia si Noua Zeelanda. La noi in tara se gaseste in toate podgoriile, cu o frecventa mai mare in judetele limitrofe Dunarii, adesea in viile cultivate cu hibrizi direct producatori.
Descriere. Adultul acestui acarian galicol este de dimensiuni microscopice, fiind vizibil doar cu o lupa performanta. Corpul sau este alb-galbui sau roscat, semitransparent, vermiform, deci alungit, femela avand 0,16 mm, iar masculul doar 0,14 mm, cu un diametru mediu de 0,03 mm. Nu are ochi, iar corpul ii este constituit din doua parti, si anume: cea anterioara (denumita podosoma), care prezinta doua perechi de picioruse si aparatul bucal, conformat pentru intepat si supt, iar partea posterioara (opistoma) este mai dezvoltata, alungita si constituita din circa 70 de inele, transversale si paralele, iar abdomenul sau se termina cu doua prelungiri, in forma de bici.
Oul sau este eliptic, cu lungimea de 0,05 mm si diametrul de 0,04 mm, translucid si de culoare albicioasa. Larva este asemanatoare cu adultul, insa de dimensiuni mai mici fata de cele ale acestuia.
Biologie si ecologie. Ierneaza sub forma femelelor adulte, adapostindu-se sub scoarta butucilor sau sub solzii mugurilor, iar primavara, cand temperatura medie ajunge la circa 10°C, hibernantele ies din diapauza si trec pe fata inferioara a frunzelor tinere ale vitei de vie, pe care le inteapa pentru a se hrani cu sucul celular. Urmare a acestor intepaturi pe partea superioara a frunzelor iau nastere niste gale de forme neregulate si de marimi variabile. In aceste gale se formeaza un strat de perisori albi-galbui, lungi si ramificati, care cu timpul, capata culoarea rosiatica si iau aspectul unei pasle. Printre perisorii din gale traiesc femelele, iar fiecare din acestea, depune printre perisori cate 50-70 de oua, care sunt de doua feluri, si anume: unele nefecundate, de vara, din care vor iesi numai femele si altele fecundate, de toamna, din care vor rezulta atat femele cat si masculi. In functie de temperatura, incubatia dureaza intre 18 si 25 de zile, perioada in care se trece prin stadii de dezvoltare: ou, larva, protonimfa, deutonimfa si adult. Pe durata unui an se realizeaza in medie cate 6 generatii, care se suprapun, in perioada dintre aprilie si septembrie, fiind mai multe in verile calde si secetoase.
Plante atacate si daune. Acarianul se hraneste exclusiv cu vita de vie, careia ii ataca lastarii, frunzele, inflorescentele si strugurii, in diferitele stadii de dezvoltare a acestora. Dintre toate aceste organe, caracteristic este atacul ce se produce pe frunze, incepand cu cele tinere si pana la cele imbatranite, de la sfarsitul sezonului. Sub raportul categoriei vitelor, atacuri masive se intalnesc la vitele portaltoi, urmate de cele ale hibrizilor producatori directi (HPD), plante la care, de cele mai multe ori, nu se aplica tratamente cu substante chimice. Chiar si in cazul vitelor nobile (europene) se constata diferente vizibile, unele dintre soiuri fiind preferate de acest acarian, cu mentiunea ca intensitatea atacului difera de la o recolta anuala, la alta.
Primavara, inca din luna aprilie acest acarian ataca in grup, sugand sucul celular. In timpul hranirii, saliva daunatorilor, care contine unele enzime, actioneaza asupra celulelor epidermale si parenchimatice, carora le provoaca hipertrofieri. Aceste umflaturi (basici), formate pe partea superioara a frunzelor, poarta denumirea de gale. Acestea sunt diferite, ca dimensiuni, osciland intre 0,5 si 1,5 cm. In dreptul galelor, pe partea inferioara a frunzelor se produce o hipertrofiere a perisorilor, avand aspectul unor pete, ce formeaza o pasla, la inceput de culoare alba, denumita erineum. Ca urmare a succedarilor generatiilor de acarieni, inspre toamna, erineumul poate cuprinde aproape toata suprafata foliara a multor frunze, conturand astfel pregnant procesul asimilator al vitelor. Se reduce intensitatea proceselor de respiratie si de asimilatie, iar frunzele puternic atacate se usuca si cu timpul cad la sol.
O cadere masiva a frunzelor afecteaza pregnant procesul de maturare a lemnului, slabind astfel rezistenta vitelor la gerurile iernii. De asemenea, recoltele de struguri scad atat cantitativ, cat si indeosebi calitativ, reducandu-se continutul de zaharuri si al altor componente favorizante asupra calitatii strugurilor si a vinurilor. Atacuri mai “furibunde” ale acestor daunatori, se produc in anii cu primaveri si veri calde si secetoase.
Profilaxie. Se recomanda masuri de igiena plantatiilor viticole, printre care: adunarea si arderea frunzelor cazute la sol, eventual dupa scuturarea mijlocului de sustinere; aplicare unor araturi adanci, preferabil de toamna; aplicarea ingrasamintelor in mod rational; taierea lastarilor atacati (si indepartarea lor din vie) sub 2-3 ochi sanatosi (neatacati).
Terapie. Aplicarea tratamentelor cu acaricide sau cu insecticide, se aplica rareori, deoarece tratamentele contra fainarii, din perioada dinaintea dezmuguritului, cu sulf, diminueaza mult populatiile acestor acarieni galicoli. Indeosebi, in cazul viilor la care in anul precedent s-a produs un atac masiv al acestor acarieni, se aplica tratamente specifice, inaintea formarii galelor acestor daunatori. Dintre acaricide, pot fi folosite urmatoarele substante: Envidor 240 SC (0,4 l/ha), Milbeknock EC (0,075%) si Nisorun 10 WP (0,5 kg/ha).
