O bacterie periculoasa reapare in Europa. Xylella fastidiosa, organism de carantina, depistat de curand si in Portugalia!

Publicat de

De curand, Directia Generala pentru Alimentatie si Veterinara din Portugalia (DGAV) a raportat ca a detectat plante de lavanda, infectate de Xylella fastidiosa in gradina zoologica din Vila Nova de Gaia, Porto, zona renumita pentru cramele sale. In acest context, autoritatile portugheze au informat Directia Generala de Sanatate si Siguranta Alimentara a Comisiei Europene si au implementat planul de protocol pentru identificarea si limitarea raspandirii bacteriei.

Atac pe cires

Atac pe maslin

Proba infectata a fost colectata in timpul desfasurarii programului national de prospectare a X. fastidiosa si, desi plantele suspecte nu au prezentat simptome ale bolii, Institutul National de Cercetari Agricole si Veterinare (INIAV) a detectat prezenta bacteriei pe 41 de plante de lavanda, confirmata, ulterior, si de laboratorul european de referinta (ANSES) din Franta.
In conformitate cu legislatia comunitara, DGAV a luat masuri pentru distrugerea plantelor infectate, facand si o monitorizare continua in zona infectata, pe o raza de 100 m, plus identificarea si esantionarea plantelor gazda in zona tampon (pe o raza de 10 km). Totul s-a facut in colaborare cu Institutul de Conservare a Naturii si Padurilor (ICNF) si autoritatile din Vila Nova de Gaia si Gondomar.
Unde a mai provocat pagube aceasta bacterie?
Acesta este primul caz in care s-a confirmat prezenta bacteriei X. fastidiosa in Portugalia, dupa ce aceasta a fost identificata in Italia, Franta si Spania. Aceasta bacterie, deosebit de periculoasa, este, de asemenea, prezenta in multe tari ale lumii, din regiunea Americii Centrale si de Sud. X. fastidiosa este una dintre cele mai periculoase bacterii la nivel mondial, cauzand pierderi economice uriase pentru agricultura. Lista cu specii de plante susceptibile este extrem de lunga (aproximativ 300 de specii de plante, dupa literatura de specialitate), insa cercetarile aprofundate sunt inca in curs de desfasurare. Atacul bolii a fost confirmat deja la un numar mare de plante, printre care maslin si prun, iar ca plante potentiale-gazda se numara citricele si vita-de-vie.
Avand in vedere epidemiologia bacteriei si riscul raspandirii acesteia in Uniunea Europeana, X. fastidiosa a fost inclusa pe lista organismelor daunatoare de carantina. Bacteria traieste in xilemul plantelor si se raspandeste cu ajutorul insectelor care se hranesc cu tesutul plantelor, cum sunt cicadele. Riscul raspandirii acestei bacterii este unul foarte mare.

Atac pe vita de vie

Raspandirea bacteriei X. fastidiosa, care in prezent a afectat culturile de maslini si migdali, in 2013, in Italia, risca sa se extinda si la vita-de-vie, piersic, citrice si plante ornamentale. In 2015, acest organism daunator de carantina a fost depistat in Franta. Prin urmare, se ridica un serios semnal de alarma asupra masurilor care se impun pentru a opri extinderea si pentru a preveni raspandirea ei. Din pacate, in prezent nu exista un tratament pentru plantele infectate, iar un numar important de plante salbatice, purtatoare de bacterie nu prezinta simptome vizibile, ceea ce creeaza dificultati in identificarea si stoparea raspandirii bacteriei. Pentru prevenirea aparitiei unor noi focare, se impune interzicerea importurile din zonele in care a fost identificata bacteria, plus impunerea de masuri de control stricte si monitorizarea plantelor din zonele suspecte.

 

Alți cititori au distribuit recent

S-ar putea să te intereseze

Hot News