Cicada verde a vitei de vie, numita la noi si “tantarelul verde”, poarta denumirea stiintifica de Empoasca vitis, Goethe-1875 si face parte din ordinul Homoptera, Familia Cicadellae.
In Europa poate fi intalnita in toate tarile viticole, precum si in cele din Nordul Africii: Maroc, Algeria si Tunisia, cat si in Asia Mica. Atat in tara noastra, cat si in celelalte zone viticole europene, in ultimele decenii se constata o recrudescenta a atacului acestei cicade, cu deosebire in viile europene.
Descriere. Adultul are o forma alungita si aproape rotunda, iar aripile sale sunt translucide si membranoase, adesea avand culoarea verde-deschis lungimea sa medie este de 3,3 mm. Oul este reniform-alungit, de culoare albicioasa, semitransparent si are un diametru de 0,6-0,8 mm. Ca forma, larva este relativ asemanatoare cu cea a unui adult, fiind insa mai scurta de cat acesta, chiar si dupa trecerea sa succesiva prin cinci naparliri, pe durata a 3-4 saptamani, cand ajunge la lungimea de 2,6-2,8. In ultimele stadii de dezvoltare se va inchide la culoare, asemanand cu cea pe care o va avea ca adult, adesea in nuantele de verede sau de galben.
Biologie si ecologie. Ierneaza in stadiul de adult, in locuri mai adapostite de vanturile iernii, pe plante arboricole sau ierboase, considerate a fi “gazde secundare”. Prolificitatea speciei este strict dependenta de conditiile climatice. In anii mai reci, are o singura generatie pe an, pe cand in cei mai caldurosi are doua, sau chiar trei generatii pe an.
Primavara, in luna martie sau la inceput de aprilie adultii parasesc locurile de iernare si se urca pe asa-numitele “plante gazda principale”, de cele mai multe ori pe vita de vie. Se aciueaza pe partea inferioara a frunzelor, iar in jumatatea a doua a lunii aprilie sau la inceputul lunii mai, fiecare femela depune aproximativ 50 de oua, in nervurile de pe dosul frunzelor de vita de vie ori in petioulurile acestei plante. In functie de temperatura aerului, incubatia dureaza intre 5 si 10 zile (desigur numarul mai mic de zile este realizat in cazul in care acestea sunt mai calduroase).
Aparitia primelor larve (avand dimensiunea oualor) de cele mai multe ori coincide cu perioada de inflorire a vitei de vie, iar aripile le apar in cadrul celei de-a treia generatie, ca varsta larvara. In cazul unor ani caldurosi, adultii primei generatii zboara spre sfarsitul lunii iulie a celei de a doua generatie in august si ultima (cea de a treia) in luna septembrie. Atunci cand timpul incepe sa devina tot mai rece, adultii acestei generatii se retrag pentru iernare, in locuri adapostite.
Plante atacate si mod de daunare. Desi cicada verde a vitei de vie este considerata a fi o insecta polifaga, planta pe care o prefera in mod deosebit este vita de vie, careia ii produce si cele mai dese si mai importante pagube. Daune comite atat ca adult, cat si ca larva, in toate cele cinci stadii ale ei, prin faptul ca se hraneste cu seva elaborata a vitelor. Aparatul sau bucal este adaptat pentru intepat si supt, iar insecta il infinge in nervurile principale ale frunzelor sau in petioluri, pentru a suge seva elaborata.
La punctele de nutritie ale insectei, de pe frunze, cat si la cele pe care le creaza cu ajutorul ovipozitoarelor, atunci cand depune ponta, se produc grave tulburari cu caracter fiziologic si morfologic. Atat prin actiunea mecanica, cat si chimica, datorata salivei, se perturba circulatia normala a sevei, care astfel afecteaza sanatatea si vigoarea vitelor. Plantele atacate devin tot mai firave, iar frunzele avand asemenea plagi, isi schimba culoarea.
Primele simptome privind atacul acestei cicade se pot observa prioritar, pe frunzele de la baza butucilor, incepand din perioada de sfarsit a lunii iunie. Acestea au un aspect caracteristic, constituit din aparitia unui mozaic de pete concentrice, situate fie internervurian, fie pe conturul limburilor. Aceste pete au culoarea galbena, in cazul soiurilor producatoare de struguri albi sau rosie, la cele ce produc struguri negri. Aceste frunze tinere, dar atacate, nu se usuca, insa se ingroasa, iar marginile lor se curbeaza putin in jos.
In cazul unui atac produs mai tarziu, desfasurat fiind in lunile iulie si/sau august, asupra frunzelor vitei de vie (devenite deja mature), simptomele prezinta manifestari diferite fata de cele intalnite la atacul timpuriu. In acest caz, frunzele atacate isi schimba culoarea in portiunile lor internervuriene, fiind strict delimitate de nervuri. Ele se decoloreaza si prezinta cate o bordura galbena la soiurile pentru struguri albi, sau rosie, in cazul celor producatoare de struguri negri. Zonele afectate evolueaza apoi in arsuri, capatand culoarea maro, iar frunzele avand asemenea atac, cad prematur la sol.
Atunci cand produc invazii, indivizii cicadei verzi a vitei de vie creaza consecinte grave atat sub aspect fizic cat si economic. Productiile de struguri scad considerabil; calitatile lor gustative (la soiurile pentru masa) se diminueaza foarte mult; iar la soiurile pentru vinuri, acestea nu pot ajunge la o calitate superioara. In plus, consecinta unui atac puternic determina si o intarziere a intrarii primavara in vegetatie a vitelor, iar butucii afectati se debiliteaza evident, in anii care urmeaza putand sa dispara.
Prevenire si combatere. Ca masuri de preventie enumeram doua din acestea: distrugerea plantelor gazda, aflate in apropierea plantatiilor viticole si efectuarea in timpul optim si corect a lucrarilor in verde, care se aplica vitelor. Combaterea chimica se poate realiza prin folosirea unor insecticide, in dozele recomandate, dintre cele mentionate prin Ghidul de produse fitosanitare, cu valabilitate in anii respectivi. Se recomanda ca tratamentele sa fie aplicate la primele ore ale diminetilor sau spre seara, perioade in care insecta este mai putin mobila. Se pot aplica doua tratamente, in perioadele in care au o mare eficacitate, si anume: inainte sau dupa inflorit (sfarsit de mai sau inceput de iunie) – primul tratament; si la intrarea strugurilor in parga (sfarsit de iulie – inceput de august), cel de al doilea tratament.
Dr. Virgil GRECU
