Comisarul european Phil Hogan, trei zile de dialog cu si pentru fermierii romani!

Publicat de

In perioada 12-14 septembrie 2018, Comisarul european pentru agricultura si dezvoltare rurala, Phil Hogan a efectuat o vizita de lucru in Romania. Agenda vizitei a inceput cu o intalnire la sediul Guvernului, cu prim-ministrul al Romaniei Viorica Dancila, unul dintre subiectele dezbatute fiind evolutia pestei porcine africane. In acest context, comisarul european a afirmat ca sistemul de detectie in Romania functioneaza bine si a anuntat masuri financiare pentru a ajuta fermierii romani.

Vizita comisarului european, Phil Hogan, a continuat cu o intalnire bilaterala cu ministrul Petre Daea, la sediul MADR, iar ulterior oficialii au realizat mai multe deplasari in teren. Subiectele abordate in cadrul intalnirii bilaterale au vizat Politica Agricola Comuna (PAC) post 2020, preluarea Presedentiei Consiliului UE de la 1 ianuarie 2019 de catre tara noastra, precum si evolutia pestei porcine africane in Romania.

In prezenta comisarului european, Phil Hogan, si a ministrului Petre Daea au fost semnate acordurile operationale intre Fondul European de Investitii si cele patru banci selectate, pentru a accesa cele 155 milioane de euro care vor fi puse la dispozitia fermierilor pentru investitii. Acest instrument financiar, alaturi de subventii, are rolul de a facilita activitatea economica a agricultorilor. Astfel, vor pute fi acordate credite mai ieftine fermierilor si micilor intreprinzatori prin PNDR, in conditii mai avantajoase in relatia cu institutiile financiare.

A doua zi a vizitei…

In a doua jumatate a zilei, comisarul european pentru agricultura si dezvoltare rurala, Phil Hogan, impreuna cu ministrul agriculturii, Petre Daea, au avut o intalnire cu fermierii romani, in judetul Ialomita, la Conacul Manasia. La eveniment, au participat Alexandru Potor –  secretar de stat, Adrian Chesnoiu, director general al Agentiei pentru Finantarea Investitiilor Rurale, Florin Barbu, director general al Agentiei Nationale pentru Imbunatatiri Funciare, secretarul general adjunct al MADR, George Sava, precum si reprezentanti ai autoritatilor publice locale si judetene. Fermierii au adus in atentia oficialilor problemele intampinate in implementarea proiectelor cu finantare europeana in acest exercitiu financiar, legatura dintre tehnologiile utilizate in agricultura si impactul asupra mediului, sprijinul acordat tinerilor fermieri si a fermelor mici si mijlocii in urmatorul exercitiu financiar european. De asemenea, sprijinarea modernizarii si dezvoltarii infrastructurii de irigatii in urmatorul exercitiu financiar sau posibilitatea plafonarii subventiilor catre agricultori, accesul la creditare pentru dezvoltarea de investitii prin fonduri europene pentru agricultura si dezvoltare rurala au fost alte cateva dintre temele de dialog ridicate de fermieri oficialilor romani si europeni.

Eliminarea plafonarii ar putea fi agreata?

Cu privire la subiectul privind plafonarea subventiilor, ministrul roman a declarat: “Noi nu suntem pentru plafonare, ci dimpotriva aceasta sa fie la libera alegere a fiecarui stat, in asa fel incat sa-si impuna interesele statale in traiectoria aceasta de interes general la nivelul Comisiei Europene.” In acest context, ministrul si-a declarat convingerea ca si eliminarea plafonarii va avea sanse de a fi agreata. La randul sau, comisarul Hogan, a dat asigurari ca autoritatile europene cauta solutii pentru a fi aproape de fermierii romani, in aceste momente dificile in care se afla din cauza pestei porcine. Se vor intensifica eforturile la nivel european pentru a finanta cercetarea in asa fel incat sa fie descoperit un antidot sau vaccin impotriva pestei porcine africane, intrucat securitatea alimentara reprezinta un element extrem de important la nivel european. De asemenea, Phil Hogan a afirmat ca asteapta cu nerabdare primele sase luni din anul 2019, cand Romania va detine presedintia Consiliului Uniunii Europene, pentru a lucra indeaproape cu autoritatile romane.

“Sper ca Romania sa arate ca este o tara extrem de europeana”

In continuarea vizitei prin tara comisarul european a facut cateva aprecieri cu privire la agricultura din tara noastra: “Romania are cel mai mare numar de fermieri din intreaga Uniune Europeana. Avem multe ferme mici aici care au nevoie de atentia noastra. Dar, desi sunt 3 milioane de fermieri in Romania, mai putin de un milion cer subventii de la Comisie. Ceilalti considera ca sunt asa de mici, ca nu pot sa ceara imprumuturi. Trebuie sa lucram in aceasta directie pentru a ne asigura ca tot mai multe dintre fermele mici sa fie implicate, nu doar in producerea de hrana pentru ele, ci in producerea de hrana pentru romani si sa ajute la mentinerea vitalitatii si a conditiilor de trai cat mai bune din zonele rurale (…) Am remarcat o agricultura care vrea sa promoveze produse de calitate, un interes fata de mentionarea zonei geografice la multe produse. Vad o abordare foarte constructiva a organizatiilor de fermieri, dar si a ministerului de resort pentru a obtine rezultate bune in ce priveste negocierea bugetului si in reforma pentru viitor. In principiu, autoritatile romane sunt de acord cu directia propusa de Politica Agricola Comuna, si asta ma bucura.

Referitor la exercitarea mandatului presedintiei Consiliului UE de catre Romania, mesajul comisarului a fost: “Sper ca Romania, in timpul presedintiei sale sa arate ca este o tara extrem de europeana si ca poate avea realizari in legatura cu agenda nevoilor pentru viitorul Europei. Ati fost suporteri ai politicilor traditionale de coeziune si Politica Agricola Comuna. Acest suport nu este uitat si cu siguranta se va tine cont, in special, cand discutam bugetul pentru urmatoarea perioada de timp. Tinem cont ca actuala politica de dezvoltare rurala a avut un succes mare. La 40%, aveti cea mai mare rata de absorbtie a oricarui program de dezvoltare rurala din cadrul UE”.

O versiune a acestui articol a apărut în ediția tipărită a revistei Sănătatea Plantelor Nr. 245 – octombrie 2018.
Pentru a primi Sănătatea Plantelor în format tipărit, vă rugăm să vă abonați aici.

S-ar putea să te intereseze

Hot News