In tara noastra, dintre speciile de afide care pot pune probleme cerealelor de toamna fac parte paduchele ovazului (Sitobion avenae), paduchele verde al cerealelor (Schizaphis graminum), paduchele cenusiu al gramineelor (Rhopalosiphum padi), paduchele verde al porumbului (Rhopalosiphum maydis) sau paduchele roz al gramineelor (Metopolophium dirhodum). Despre afidele graului am mai scris in aceasta revista, in anii trecuti. De asemenea, sunt multe pliante informative legate de aceasta problema. In general, fermierii profesionisti sunt in tema cu aceasta problema entomologica, care poate aparea la tinerele plantute de orz sau grau, in unele toamne calde si secetoase.
In acest articol voi scrie despre o alta specie de afide, din fericire, inca nesemnalata in tara noastra, dar care a pus probleme pe tot globul. Este vorba despre afidul rusesc al graului (Diuraphis noxia). Specia este originara din Asia, mai exact in zonele centrale si de est ale continentului. Dupa anul 1900 a inceput sa se raspandeasca din zonele native in alte tari, ajungand azi sa fie prezenta pe toate continentele, mai putin in Antartica. Conform listei EPPO, in Europa se gaseste in 19 tari, din care cea mai mare raspandire se gaseste in partea europeana a Rusiei, Republica Moldova, Grecia, Albania, Macedonia. Prezenta daunatorului a fost semnalata si in tarile vecine Romaniei (Ucraina, Ungaria, Serbia, Bulgaria), dar pagubele nu sunt insemnate. De asemenea, daunatorul se gaseste pe continentul sud-american, in Chile (introdus in 1987) si o alta tara, mare cultivatoare de grau, Argentina (introdus in 1991). Daunatorul a fost semnalat si pe continentul Nord-American, in Texas in 1986, de unde s-a raspandit in 17 state din vestul SUA si 3 provincii din vestul Canadei. Deocamdata afidele nu s-au raspandit in zona estica a SUA sau a Canadei. In Africa daunatorul a fost semnalat in 8 tari (Algeria, Egipt, Etiopia, Maroc, Libia, Kenia, Africa de Sud si, mai recent, in Zimbabwe). Se considera ca afidele nu au ajuns in Australia, lucru contrazis, anul trecut insa de un raport, care confirma prezenta afidelor in zona sudica a continentului.
Datorita vitezei de raspandire si datorita pagubelor pe care le poate produce, afidul rusesc al graului este considerat, in prezent, una dintre cele mai invazive specii daunatoare a cerealelor din lumea intreaga, fapt ingrijorator.
Cum il recunoastem?
Ca o scurta descriere, afidul rusesc al graului are corpul de culoare verde, cu lungimea cuprinsa intre 1,6 si 2,1 mm (2,6 mm dupa unii autori). Ochii si partea superioara a antenelor sunt de culoare neagra. Privit din partea posterioara, afidul pare ca ar avea doua cozi (fapt ce il deosebeste de alte specii de afide). Ca si speciile de afide „locale”, la afidul rusesc al graului exista atat forme aripate cat si forme nearipate.
In ceea ce priveste ciclul biologic, afidul rusesc al graului prezinta mai multe generatii pe an, numarul acestora variaza in functie de temperatura. In zonele cu climat mai cald, numarul generatiilor pe an este mai mare. Date din literatura de specialitate, arata ca, in functie de temperatura, femelele ajung la maturitatea de reproducere la un interval cuprins intre 9 si 55 de zile de la nastere. O data ajunsa la maturitate, o femela da nastere in medie la 1-3 nimfe/zi, dar au fost si cazuri cand s-au inregistrat 4 nimfe/femela/zi. Conform majoritatii autorilor, temperatura optima pentru reproducere este cuprinsa intre 15 si 21 °C. Ca si la alte specii de afide, femelele dau nastere la alte femele printr-un proces de inmulţire unisexuata, numit partenogeneza, in care oul provine din ovulul nefecundat, deci nu sunt necesari masculii. Practic femela formeaza „clone” ale ei. In zonele temperate, afidul rusesc al graului ierneaza ca ou de rezistenta. Specia este mai sensibila la temperaturi scazute, fata de afidele „locale”, la temperaturi sub 0 °C, fara strat de zapada, mortalitatea populatiilor poate sa fie si de 100 %. De asemenea, daca se inregistreaza cantitati ridicate de precipitatii, mortalitatea afidelor poate sa fie ridicata. Cel mai probabil, schimbarile climatice din unele zone ale globului (inclusiv Europa de sud-est) care se manifesta prin cresterea temperaturii medii anuale precum si amplificarea fenomenului de seceta in unele regiuni pot favoriza aceasta specie de afide. Formele aripate nu sunt bune zburatoare prin urmare nu se pot deplasa prin zbor pe distante mari. Vanturile puternice pot contribui la raspandirea insectelor pe areale mari. Insectele pot patrunde in areale noi si cu ajutorul schimburilor comerciale. Multi autori arata ca globalizarea (si masurile insuficiente de carantina fitosanitara) este una dintre principalele cauze pentru patrunderea acestor afide pe teritorii noi.
Mod de atac
Principalele plante gazda ale afidului russec al graului sunt gramineele perene si cultivate. Dintre gramineele cultivate, gazdele preferate sunt graul si orzul, dar se gasesc si pe secara, ovaz sau chiar sorg. Afidele nu ataca porumbul. Insectele se hranesc atat pe frunze cat si pe inflorescente (in primavara). Modul de atac este similar cu al celorlalte specii de afide, cu ajutorul stiletului inţeapa tesuturile si sug sucul celular. Ceea ce le deosebeste de celelalte specii de afide sunt simptomele de atac. In cazul afidului rusesc al graului, pe frunzele atacate apar striuri de culoare care variaza de la alb la purpuriu. La inceput striurile sunt mici, apoi se alungesc de-a lungul nervurilor frunzelor (mai ales la soiurile sensibile). Ulterior frunzele atacate se rasucesc. Coloniile de afide se pot gasi pe frunzele nou aparute (toamna sau primavara) sau pe inflorescentele nou formate (primavara). Daca sunt atacate tinerele plantute in toamna, acestea raman mici si in unele cazuri se pot usca in totalitate.
Informatii despre pagubele produse…
In literatura de specialitate sunt mentionate pagubele pe care le pot produce aceasta specie de afide in diferite zone ale globului. In zona Crimeii, in anii cu infestari ridicate, pagubele de recolta au fost de 75 %. In Europa, in general, nu sunt semnalate pagube ridicate, dar in zonele cu densitati mai mari ale populatiei daunatorului, daca sunt intrunite conditii favorabile, se pot produce pagube mari. In SUA, de la semnalarea acestui daunator, pagubele au variat de la un an la altul. In sezonul 1992-1993, pagubele inregistrate au variat de la 25 la 37 % din recolta. Pe continentul african, in Africa de Sud, pagubele la grau ca urmare a atacului acestei specii de afide, pot ajung la 80 %. In Etiopia, pagubele de productie la cultura orzului variaza de la 20 la 30 %, iar la grau intre 15 si 93 %. Afidul rusesc al graului poate sa transmita viroze de la o planta la alta, in urma procesului de hranire. Cercetari recente au scos in evidenta faptul ca modul de transmitere al virusului in cazul afidului rusesc al graului, este mai scazut (virusului piticirii si ingalbenirii orzului -Barley yellow dwarf virus), comparativ cu speciile „traditionale” de afide (Rhopalosiphum padi, Rhopalosiphum maidis, Schizaphis graminum sau Sitobion avenae).
In general dusmanii naturali ai acestor specii de afide sunt aceeasi cu ai speciilor „clasice” de afide (Coccinellidae, Syrphidae, Chrysopidae, Staphylinidae). Afidele se ascund in frunzele rasucite (ca urmare a atacului) motiv pentru care pradatorii de talie mai mare ajung mai greu la ele. In schimb, speciile de buburuze (Coccinellidae) se pot strecura in zonele unde frunza este rasucita si pot ajunge cu usurinta la afide. Un alt lucru interesant este legat de comportamentul afidului rusesc. Insectele pot emite un fel de feromon de „alarma” cand un pradator este in apropiere, prin urmare afidele „cad” de pe frunze, scapand de atacul acestuia. Multi autori considera ca afidul rusesc al graului (Diuraphis noxia) este un daunator global al graului si orzului, avand in vedere atat arealul acestei specii cat, mai ales, potentialul de raspandire in zone noi. In Romania, pana acum nu exista nicio comunicare privind prezenta acestei specii de afide in culturile de grau sau orz, dar in schimb a fost semnalat in toate tarile vecine. Prin urmare ar trebui monitorizat si la noi in tara (prin amplasarea capcanelor entomologice) pentru a se constata prezenta sau absenta acestei specii. Asadar, pe langa „belele” entomologice „clasice”, la cultura graului, pe viitor, altele noi, pot sa bata la usa.
Pentru a primi Sănătatea Plantelor în format tipărit, vă rugăm să vă abonați aici.
